Taekwon-do. ITF Sportivii de la Ge-Baek, în cantonament la Izvoare

0
398

31 de sportivi cu vîrste cuprinse între 5 şi 16 ani (opt fete şi 23 de băieţi) au participat, între 3 şi 5 iulie, la un cantonament de pregătire avînd ca obiectiv dezvoltarea cunoştinţelor specifice artei marţiale Taekwon-do ITF. Gazdă a exerciţiilor sub formă de tull, luptă şi tehnici speciale a fost Cabana II Brazi din staţiunea Izvoare.

Scopul cantonamentului (aflat la prima ediţie) a fost acela de a îmbunătăţi capacitatea de efort şi de a dezvolta motricitatea. De asemenea, prin exerciţii, a fost stimulată capacitatea de comunicare în echipă, iar pe lîngă antrenament, sportivii s-au relaxat, au făcut drumeţii şi au vizitat obiective turistice naturale şi antropice. “Sportivii s-au comportat exemplar, indiferent de vîrsta lor. Au fost concentraţi, ambiţioşi şi harnici la fiecare antrenament (…) au acumulat foarte multe cunoştinţe, experienţă şi au progresat fantastic. Menţionez că peste 80% dintre sportivi au fost plecaţi pentru prima dată de acasă fără părinţi pentru o perioadă atît de lungă şi, totuşi, s-au descurcat nemaipomenit”, a declarat prof. Mihai Sura II DAN, preşedintele şi antrenorul asociaţiei Clubul Sportiv Ge-Baek (organizatorul cantonamentului).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.