La sfinţirea Altarului de vară din Săliştea de Sus PS Justin Sigheteanul a predicat despre păcat şi dragostea creştină

0
566

Un Altar de vară monumental, amplasat lângă biserica veche din Săliştea de Sus, a sfinţit PS Justin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, în ziua în care creştinii ortodocşi îl cinsteau pe Sfântul Andrei Criteanul, cu care ocazie a oficiat şi Sfânta Liturghie Arhierească. Biserica veche este monument istoric, una din emblemele sfinţeniei Maramureşului, construită la 1650, şi având hramul Sfântul Ierarh Nicolae. Deşi era zi de lucru, sâmbătă – 4 iulie a.c., întreaga suflare a satului a venit îmbrăcată în frumoasele lor straie de sărbătoare pentru a se ruga, împreună cu Episcopul Vicar la Sfânta Liturghie Arhierească şi a participa la sfinţirea Altarului de vară, care este o adevărată biserică.

IMG_8700Oaspeţi de aproape şi de departe

Au venit maramureşeni cu preoţii lor de pe satele Văii Izei şi Văii Vişeului, din alte părţi, chiar un grup din Cluj-Napoca. „Maramureşenii sunt un popor care se roagă cu credinţă şi cu evlavie mare, iar rezultatele nu se lasă aşteptate, le-a spus PS Justin Sigheteanul credincioşilor veniţi ca în zi de sărbătoare.” Cu ocazia prezenţei episcopului, când sunt hramuri de biserică, maramureşenii se adună şi se roagă. Şi „pentru că fac acest lucru, Dumnezeu îi ocroteşte şi îi binecuvintează. Iată, uitaţi-vă la întinderea câmpului şi veţi vedea binecuvântarea şi darul lui Dumnezeu. Este mai frumos porumbul ca în Bărăgan, pentru că acolo oamenii mai lucrează în sărbători, nu merg la biserică, se ceartă, se urăsc, se duşmănesc şi, poate, mai presus de toate, nu-L iubesc suficient de mult pe Dumnezeu. Şi atunci vin încercările”, le-a spus duhovniceşte PS Justin Sighteanul, lăudându-i, dar şi încercând să-i apropie şi mai mult de Dumnezeu.

Doi Sfinţi ocrotitori

După care a trecut la pilda evanghelică a zilei şi la viaţa Sfântului Andrei, Episcopul Gordinei din Creta, sărbătorit sâmbătă, 4 iulie a.c. Întâmplarea a făcut aşa, ca în această zi, fără cruce neagră sau roşie în calendar, deci în zi de lucru, credincioşii oraşului Săliştea de Sus, din cele două parohii, să aibă ocazia participării la o Sfântă Liturghie Arhierească pentru sfinţirea Altarului de Vară şi pentru cinstirea unui mare Sfânt al Bisericii Ortodoxe: Sfântul Andrei Criteanul. De fapt, ocrotirea Altarului de Vară a fost pusă sub ocrotirea a doi Sfinţi ai Bisericii Ortodoxe Române: Sfântul Iosif Mărturisitorul, ocrotitorul Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, şi Sfântul Andrei Criteanul.

Pilda evanghelică a vindecării

Vindecarea slăbănogului din Capernaum, pilda evanghelică, aflată la Sfântul Evanghelist Matei, capitolul IX, a fost explicată creştinilor pe înţelesul tuturor. Mântuitorul, văzând credinţa celor patru bărbaţi solidari, care l-au adus la Mântuitorul pe slăbănog, l-a vindecat de o boală care îl ţinea la marginea societăţii, povară pentru el, dându-i sănătatea trupească, dar şi sufletească. „După aceea zice Sfântul Evanghelist, care este tocmai cel care a scris Evanghelia, văzând pe Matei Vameşul, l-a chemat la Sine, a spus PS Justin Sigheteanul, iar Matei, lăsând toate, a urmat pe Hristos.  Şi apoi a intrat în casa lui, a vameşului Matei. Şi mulţi vameşi şi păcătoşi au venit şi au stat la masă împreună cu Iisus şi cu ucenicii Lui. Şi văzând aceasta cârtitorii, adică fariseii şi cărturarii, au început să critice şi să apună Apostolilor: pentru ce mănâncă şi bea Învăţătorul vostru cu vameşii şi cu păcătoşii? Iar Mântuitorul, cunoscându-le gândurile şi văzând atitudinea lor nefirească, le-a spus un cuvânt dumnezeiesc: N-au trebuinţă de doctori cei sănătoşi, ci cei bolnavi. Duceţi-vă şi învăţaţi ce înseamnă cuvintele: Milă voiesc, iar nu jertfă. Că n-am venit să chem pe cei drepţi, ci pe cei păcătoşi la pocăinţă. Cei drepţi sunt drepţi pentru că păzesc pe Dumnezeu şi poruncile Lui. Pe cei păcătoşi i-a chemat Mântuitorul, pentru păcatele lor. Pentru că în viaţa celor păcătoşi s-a produs un derapaj. O instabilitate. O eroare.

Despre păcat

Păcatul este o mare eroare în viaţa omului, şi produce destabilizare interioară şi exterioară. În interior, omul păcătos este tulburat, îngrijorat, înfricoşat, nu are linişte, n-are pacea şi liniştea pe care le are omul care ţine poruncile lui Dumnezeu şi-L iubeşte. Iar în exterior produce tulburare şi dezbinare. În interior îşi destabilizează chiar familia sau rudeniile, sau prietenii, pentru că păcatul este începutul tuturor răutăţilor, şi toate aceste păcate, în viaţa omului sănătos, sunt o mare ispită şi o grea cruce de purtat. Atunci, Mântuitorul, cunoscând starea omului căzut, pentru că a venit să caute şi să mântuiască pe cel pierdut, niciodată n-a ezitat să intre în mijlocul oamenilor, să se apropie de ei, să intre în casa lor, să stea la masă cu ei. De ce? Pentru că iubirea Lui dumnezeiască şi milostivă şi purtarea de grijă şi iubirea Păstorului Celui Bun, Care îşi pune viaţa pentru oile Sale, aşa cum S-a numit pe Sine Mântuitorul (Eu sunt Păstorul Cel Bun şi cunosc oile Mele şi ele Mă cunosc pe Mine şi păstorul Cel Bun îşi pune viaţa pentru oile Sale), este nemărginită. Mântuitorul s-a apropiat mereu de oaia cea căzută, cea rătăcită, de cel bolnav, de cel lovit de păcat şi asuprit de diavoli şi înlănţuit tocmai ca să-l elibereze şi să-l dezlănţuie şi să-i redea liniştea, pacea bucuria şi sănătatea trupească şi sufletească. De aceea, pe cei păcătoşi îi aborda cu milă, cu înţelegere. Nu-i condamna. A fost mai dur Mântuitorul cu vameşii şi fariseii, pentru că ei erau făţarnici, însă, de data aceasta, nu-i loveşte nici pe cărturari şi nici pe farisei, ci doar îi învaţă cu înţelepciunea Lui dumnezeiască. Pe cei bolnavi, pe vameşi, pe păcătoşi, pe cei căzuţi îi înconjoară cu iubire şi cu iertare, cu înţelegere, spre a lor îndreptare, iar pe ceilalţi, de data aceasta îi învaţă, zicând „Dar eu voiesc milă”. Jertfa cea mai mare este să fii milos, să compătimeşti, să recunoşti în fratele tău pe Fiul lui Dumnezeu, ca şi tine, că toţi suntem Fii lui Dumnezeu. Mila şi jertfa personală sunt o mare putere de sacrificiu.

Concluzia pericopei evnghelice

Să reţinem din pericopa evanghelică de azi lucrul acesta minunat: că trebuie să iubim şi să ne apropiem cu dragoste creştină faţă de confraţii noştri, atunci când au nevoie de ajutorul nostru, şi să-i ajutăm, şi să nu-i abandonăm şi să nu-i judecăm, că niciodată nu ştim unde se ascunde puterea lui Dumnezeu şi lucrarea Lui minunată şi din mari păcătoşi face mari sfinţi”.

Sfântul Andrei Criteanul şi Canonul cel Mare

PS Justin Sigheteanul a relatat apoi viaţa Sfântului Andrei Criteanul, sfântul zilei din calendar. Născut în Siria, la anul 660, în Damasc, n-a vorbit până la 7 ani, iar când l-au împărtăşit părinţii prima dată cu Trupul şi Sângele Domnului, i s-a dezlegat limba. Şi a început să vorbească, iar pe măsură ce creştea devenea foarte înţelept şi luminat, şi mult iubitor de Dumnezeu. Era din familie de creştini, iar tatăl lui era la curtea califului, un bun şi foarte înţelept sfetnic. După ce a făcut şcoală înaltă, a ajuns la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim şi a intrat în Frăţia Sfântului Mormânt. După ce a fost făcut diacon, a fost trimis de patriarhul Teodoros al Ierusalimului, la Constantinopol, la Sinodul VI Ecumenic, unde a semnat documentele Sinodului în numele Patriarhului. La Constantinopol, pentru că predica foarte frumos, iubea mult săracii şi se îngrijea de ei, pentru care a făcut şi aşezăminte sociale, Patriarhul Constantinopolului, l-a socotit vrednic să-i dea înalta treaptă a Arhieriei. A fost sfinţit Episcop şi a fost trimis în Gordina, în Creta, de unde îi vine şi numele de Criteanul (sau Cretanul). Ca Episcop, s-a ocupat foarte mult de tineri şi de săraci. A iubit foarte mult poporul lui Dumnezeu şi pe creştini şi a fost mult preocupat de ei. Pentru ca să se intensifice viaţa duhovnicească a creştinilor, văzând că în afară de Sfânta Liturghie, în Postul Mare, nu erau slujbe foarte speciale, pentru că atunci continuau să se alcătuiască, acest Sfânt al Bisericii a alcătuit o capodoperă a creştinătăţii: Canonul cel Mare, pe care îl rostim în Postul Mare în primele patru zile, seara (luni, marţi, miercuri şi joi), un fel de simfonie a credinţei. Atunci, în primele patru zile ale Postului, ne armonizăm viaţa, aşa cum o orchestră îşi face încălzirea înainte de a cânta o simfonie, aşa şi noi, ne adunăm la biserică şi zicem Canonul cel Mare al Sfântului Andrei Criteanul, cântăm toţi „Miluieşte-mă, Dumnezeule, miluieşte-mă!” şi ne pregătim pentru celelalte săptămâni de post ce urmează. Toţi împreună, nu individual. Miercuri, în săptămâna a V-a, îl cântăm din nou, întreg. Sunt 250 de stihuri. În Sfântul Munte, după fiecare stih, călugării fac câte o metanie. Este bine să facem Canonul şi să iubim pe Sfinţii lui Dumnezeu care ne-au lăsat nouă aceste capodopere ale creştinătăţii, aceste rugăciuni. Sfântul Andrei Criteanul a făcut Canonul care îi poartă numele, pentru că a observat că credincioşii nu prea sunt preocupaţi de cele sfinte la începutul Postului Mare, a explicat PS Justin Sigheteanul.

Distincţii pentru vrednicie

Pentru activitatea pastoral-misionară, edilitar-gospodărească şi social-filantropică, pentru construirea noului Altar de Vară, preotul paroh Gavriş Vancea a fost onorat cu Gramata Episcopală, el având primite anterior toate celelalte distincţii pentru preoţii de mir. Primarului Ştefan Iuga i-a fost oferită Diploma de Vrednicie, alături de Consiliul Parohial şi Comitetul Parohial, doamna Ana Vlad Cosma, arhitect, Vasile Pop şi Ioan Vlad, binefăcători.
Un semn
al miluirii – minune
a lui Dumnezeu
Preotul paroh a relatat cum, în timpul construcţiei Altarului de Vară, într-un lemn, a fost descoperită o cruce, ca un semn de miluire din partea lui Dumnezeu. Lemnul a fost pus ca să îl vadă toţi credincioşii, să îl admire, să se smerească, să-şi mărească încrederea şi speranţa în Dumnezeu, să devină mai buni, mai rugători, mai iertători.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.