Statuia omului de cultură

0
491

În Europa, arta este privită mai mult ca o industrie creativă, decît ca o pasiune a unor oameni aleşi. Nu mai vorbim de ciobani care compun Mioriţa în variantă modernă, ci de un sector al culturii şi creaţiei, cu importanţă economică şi socială, care ocupă o parte din forţa de muncă. Trebuie să ne adaptăm la acest curent şi noi, să punem accentul pe prezent, pe investigarea contemporaneităţii, iar schimbarea tradiţiei să nu mai fie condamnată.
Acest curent de înnoire este semnalabil şi în cultura populară românească, nu doar în cea cultă. În Europa, popular nu mai înseamnă folcloric, adică literatura orală, cu poveşti şi snoave, sau tradiţia unui popor, cu muzica, dansul şi meşteşugurile populare din satele izolate, ce nu au fost “contaminate” de obieciurile urbane. Nu ne mai referim la credinţele arhaice ale poporului, păstrate de sute de ani, ca fiind folclorul ideal, de la care în comunităţile retrase s-ar mai fi găsind pepite de cultură populară pură, resturi rămase de la ospăţul cultural din evurile trecute. Secolul al XIX-lea a folosit folclorul şi simţămîntul de ataşament faţă de tradiţia comunităţii ca mijloc de a genera conflict între etnii, scopul fiind formarea popoarelor independente, ceea ce s-a şi întîmplat. Acum avem o identitate etnică datorită acestor înaintaşi care au pus accentul pe curentul naţionalist, fapt valabil pentru toate popoarele. Secolul al XX-lea a adus schimbări majore în cultura cultă, prin modernismul şi postmodernismul ce continuă în mileniul III să ne curenteze.
Efectele se văd şi în folclor, acum aproape orice grup poate fi considerat popular. Dacă se adună la un loc un număr de oameni care au afinităţi, este considerat apt să transmită cultura mai departe. Factorul esenţial este coeziunea oamenilor. Nu are importanţă tradiţia, ci omul. Nu mai vorbim de performanţa unuia, ci de grupul sudat de un factor coeziv, care poate fi ocupaţia (cioplitul în lemn, de pildă), religia, limba, vîrsta, etnia… Important este timpul prezent, nu reîntoarcerea în trecut. Investigarea procedeelor care-i aduc pe oameni în actualitate.
Ritmul rapid în care evoluează tehnologia îi împinge şi pe oamenii de cultură să evolueze spre o mai mare varietate creativă. Acelaşi obiectiv au şi comunităţile care îşi promovează patrimoniul imaterial. Artistul de astăzi este obligat să se adapteze la noile condiţii, să nu fie singur, ci să înţeleagă că obţinem rezultate mai bune lucrînd împreună. Cooperarea este esenţa UE, inclusiv în cultură. Aceasta este politica europeană, susţinerea diversităţii şi a dialogului între culturi. Acest ideal nu este nou (ne gîndim la Imperiul Austriac din care Transilvania a făcut parte sute de ani), dar în plus UE are ideea nouă că prin cultură putem stimula creativitatea şi inovarea. Nimeni nu mai face singur artă de dragul artei, ci cu toţii! (O identitate culturală pentru UE va fi greu de obţinut în aceste condiţii, avînd în vedere multitudinea de culturi naţionale. Dar avem exemplul SUA, pe care îl urmăm, cu bune şi cu rele.)
Cultura este un element vital în relaţiile internaţionale, însă ne întrebăm ce rol mai poate avea omul cu talent, de vreme ce nu mai mergem la expoziţii şi nu citim literatura contemporanilor. Nu vom fi cetăţeni europeni prea curînd, dacă nu vom crea pentru noi şi pentru alţii, izolarea poate avea efecte de încremenire în trecut. Cultura europeană nu este un vis îndepărtat, UE investeşte 4,5% în cultură şi una din patru persoane este implicată în acest domeniu. Ideile noastre vintage despre folclor, literatură şi artă trebuie să fie restartate.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.