Drumul peste Gutâi

0
1007

De multă vreme lumea se întreabă: când se va repara drumul peste Gutâi? Este o arteră esenţială care leagă Maramureşul Istoric cu partea de vest a ţării. A Europei, dacă vreţi. De atâta aşteptare, drumul peste Gutâi a intrat în legendă. Una în care situaţiile scârţâie ca roţile unui car de lemn. Drumul a început să fie un mare semn de întrebare. Când mă întâlnesc cu profesorul Mureşan, nu mă întreabă de sănătate, ci mai întâi de drum. Are omul de mers la Crăciuneşti şi numai la gândul că trebuie să treacă cu maşina Dealul, îl apucă descurajarea. Pe fondul drumului precar a reînviat povestea cu tunelul prin munte. Pot face o antologie de snoave despre acest subiect cu adevărat palpitant. În urmă cu vreo două decenii, într-o campanie electorală, un candidat a aruncat pe piaţă ideea. Cu măsurători, cu avantaje, cu timp de execuţie de au crezut unii că povestea chiar se va împlini. Apoi ideea s-a rostogolit ca bulgărele de omăt. A traversat alte campanii electorale. A fost îmbrăţişată ca o Fată Morgană. Că fără făptură era povestea. Mărturisesc că şi eu îmi creionam în minte avantajul de a ajunge acasă, în satul natal, mai repede. În vremile de reverie chiar locuiam într-o iluzie. Atâta neîncredere au semnănat printre noi cei ce se ocupă cu amăgirea încât nici împlinirea nu ar mai fi reală. Şi totuşi. Într-o seară l-am auzit la o televiziune locală pe domnul prefect al Maramureşului, domnul Anton Rohian, că îl preocupă într-un mod ferm chestiunea cu drumul. Am lăsat să dospească gândul. Acum pot să vă spun sincer că l-am pus pe domnul prefect în rândul celor care ne-au vândut păreri. Şi totuşi, mi-am zis, prea a fost hotărât omul. Cunoscându-l, m-am oprit un pic din indiferenţă şi mi-am zis că poate nu este ca alţii. Aşa că la prima întâlnire (în tabăra lui Marchiş de la Ocoliş) nu l-am întrebat nici eu de sănătate, ci de drum. Reprezentantul Guvernului în teritoriu, pe un ton apăsat, îmi spune: “Din 15 august şi până în 15 septembrie, drumul peste Gutâi se va închide pe traseul Baia Sprie – Mara pentru reparaţii. Se va aplica o tehnologie nemţească pe pământ românesc. Domnul Narcis Neaga, directorul CNADNR, şi firma Aktor, care gestionează acest proiect, au promis că lucrarea va fi de calitate. Este vorba de 12 kilometri. Într-o lună, se asfaltează. Maramureşenii, rog să înţeleagă că va fi un pic de disconfort apelând la alte trasee. În final vom avea o parte de drum cum se cere. Şi încă ceva: parapeţii de piatră vor rămâne neatinşi. Finanţarea este din fonduri europene cu cota românească de contribuţie. Guvernul pe care-l reprezint a înţeles importanţa acestei artere”. Acum eu ce să fac? Să fiu un furnizor de încredere, să mă văd călătorul care prin mijloc de septembrie va trece voios spre casă? Domnul profesor Mureşan va putea merge fără emoţii la Crăciuneşti? Ori să mă reazim de un stâlp al îndoielii? Fac un pariu cu mine. Merg pe încredere. Ca între oameni care ştiu să preţuiască cuvântul dat. Mai ales că cele două borne de timp reprezintă două sărbători creştine. Putem spune că de la Sântămăria Mare până la Ziua Crucii, partea de drum despre care este vorba va fi gata. Atunci ne întâlnim, în vârful Dealului, la frumoasa Troiţă (mi se spune că este tot o idee a prefectului) şi bem aldămaşu’. Dacă va fi bine nu poate fi rău. Ne vedem la Ziua Crucii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.