Întîlnirea de aur a generaţiei 1965

0
1343

Liceul Teoretic „Petru Rareş” a găzduit întîlnirea de 50 de ani a absolvenţilor, printre care s-a aflat şi Excelenţa sa dr. Herman Berkovitz, consulul de onoare al României în Israel. De profesie medic, acesta şi-a adus contribuţia la dezvoltarea şi consolidarea relaţiilor dintre România şi Israel. Este medicul personal al premierului israelian, Benjamin Netanyahu, şi un prieten foarte bun al României.

La festivitatea care a avut loc cu ocazia reîntîlnirii absolvenţilor din generaţia de aur a liceului, aceasta a spus: „Mă numesc dr. Herman Berkovits sau, mai scurt, Tvica. După terminarea liceului, am intrat la Facultatea de Medicină din Cluj. Apoi am lucrat ca medic vreo cîţiva ani, după care în 1975 am emigrat în statul Israel, împreună cu familia. Soţia mea, Elisabeta, născută la Tg. Mureş, absolventă a Conservatorului din Cluj, secţia pian, este astăzi directoare adjunctă a Academiei de Muzică din Ierusalim. Odată cu stabilirea mea în Israel şi începutul practicării medicinei, am reuşit să mă afirm ca un medic cunoscut. Acest fapt a făcut ca printre pacienţii mei să se numere şi membri ai familiei prim-ministrului Netanyahu. În decursul anilor, am început să fiu solicitat de întreaga familie Netanyahu, întărindu-se în­tre noi o încredere reciprocă şi o relaţie de prietenie între familiile noastre, care durează de 20 de ani. Soţia mea a fost profesoara de pian a fiilor familiei Netanyahu. Aşa ne-am cunoscut. Ne vizităm reciproc şi participăm la toate evenimentele familiale din viaţa noastră”. Excelenţa sa dr. Herman Berkovits a depănat apoi amintiri din perioda liceului.
La întîlnirea absolvenţilor, au participat şi: prof. Mariana Pop, directoarea liceului lăpuşean; prof. Zamfira Damian, în calitate de fostă dirigintă; prof. Ioan Pop, ex-director al liceului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.