Arhive Zilnice: 20 iulie 2015

În fiecare an, cetăţenii comunei aşteaptă „Sărbătorile Coaşului” ca pe un eveniment dedicat lor, de primarul Sabin Raţ şi de consilierii locali. Consiliul Judeţean Maramureş a ajutat substanţial la reuşita manifestării din 2015, aflate la ediţia a V-a. Invitaţi speciali: preşedintele Consiliului Judeţean, Zamfir...

De Marmaţia mă leagă începuturile fiinţei mele literare. De formare a primei profesii. Cea de învăţător. Aici s-au prelins din sinea lor primele poeme. Care au rămas până în ziua de astăzi emoţii lirice luate în seamă de cei care se întâlnesc cu ele....

Nicolae IUGA A apărut recent, în sfârşit, cartea de poezie (prima) a băimăreanului Traian Ve­lea, Iubi-te-voi, Doamne! (Ed. Galaxia Gutenberg, 2015). Este un fel aparte de a înţelege şi performa discursul poetic, în tradiţia marii poezii creştine din li­teratura română. Titlul însuşi al volumului este, după...

Proiectul Next Generation a prins rădăcini la Baia Mare încă de la prima ediţie. Altfel n-am vorbi despre faptul că este al XIII-lea an de când vin spre noi, la mijloc de iulie, copii şi adolescenţi din toată ţara, pentru a participa la Concursul...

Puţină lume ar fi crezut că în zona Tanin din Vişeu de Sus se va construi o biserică de lemn frumoasă ca o bijuterie. Acum, biserica este terminată şi a fost târnosită de PS Justin Sigheteanul, în fruntea unui mare sobor de preoţi, în...