Administraţia publică locală a municipiului Baia Mare, partener activ în soluţionarea problemelor tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copiilor

0
602

Autoritatea băimăreană susţine realizarea unui Centru de Tranzit în municipiul Baia Mare, proiect implementat de Hope and Homes for Children România

Administraţia publică locală s-a implicat în rezolvarea problemelor tinerilor care părăsesc sistemul de protecţie a copiilor. Astfel, la nivelul municipiului Baia Mare va fi realizat un Centru de Tranzit care va oferi servicii de locuire, informare, consiliere, asistare, mediere şi monitorizare pentru tinerii care îşi vor construit singuri o viaţă independentă. Centrul va avea o capacitate de 19 locuri şi va fi situat pe strada Cuza Vodă din Baia Mare, în curtea Grădiniţei nr. 29.
La iniţiativa primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, tinerii care vor beneficia de serviciile oferite în cadrul Centrului de Tranzit vor primi punctaj special pentru acordarea unei locuinţe sociale.
Ştefan Dărăbuş, director Hope and Homes for Children: “Baia Mare este municipiul magnet în această regiune, nu doar în judeţul Maramureş. Oportunităţile de angajare cele mai mari sunt aici, dinamica de care tinerii pot avea parte pentru a câştiga o viaţă independentă este aici. Aşa că acesta este locul potrivit pentru a demara acest proiect. În cadrul acestui proiect, avem patru parteneri, fiecare cu un rol vital”.
tranzit2Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: “Ne-am dorit foarte mult ca acest edificiu să fie pus în valoare foarte bine şi cu acceptul Consiliului Local am făcut propunerea ca acest teren să fie oferit pentru a se construi acest edificiu şi pentru a fi într-o zonă bine energizată din punct de vedere social şi economic şi pentru a fi pusă în evidenţă într-un mod corespunzător, pentru a fi cu adevărat un exemplu pentru ceea ce înseamnă implicare socială, atât a mediului de afaceri, cât şi a autorităţilor locale sau a ONG-urilor. Le mulţumesc partenerilor noş­tri şi cred că este un pas important, ca şi abordare a modului în care putem rezolva problemele sociale care trebuie rezolvate la timp, pentru a nu genera peste câţiva ani chestiuni şi transformări majore în societate, care nu întotdeauna aduc lucruri pozitive sau lucruri bune”

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.