Problemele pensionarilor, expuse prefectului

0
559

Reprezentanţi ai pensionarilor din Maramureş s-au întîlnit ieri cu Anton Rohian, prefectul judeţului, pentru a discuta problemele cu care se confruntă aceştia. Mai întîi s-a pus în discuţie faptul că trei dintre asociaţiile de pensionari din judeţ (Baia Sprie, Cavnic şi Băiuţ) nu au sedii, oamenii fiind nevoiţi să ţină şedinţe în condiţii improprii (cum este cazul celor 383 de pensionari din Cavnic care se întîlnesc de fiecare dată în faţa Casei de cultură din oraş). Anton Rohian le-a spus exponenţilor acestor pensionari să înainteze către Instituţia Prefectului cereri prin care să solicite locaţii permanente pentru activităţile lor, reprezentantul Guvernului în teritoriu urmînd să găsească soluţii pentru a rezolva această doleanţă. De asemenea, pensionarii care locuiesc în oraşele în care există mijloace de transport în comun (Sighetu Marmaţiei, Borşa, Cavnic) solicită facilităţi în contextul în care s-ar putea ca, în curînd, cei din Baia Mare să beneficieze de gratuitate la aceste servicii. Mai mult, a fost expusă o propunere de extindere a beneficiilor la transportul în comun (gratuitate ori reducere) şi pentru pensionarii, în special cei cu pensii sub 1.000 de lei, din Zona Metropolitană a municipiului Baia Mare, ideea fiind agreată de prefectul Anton Rohian. Iar întrucît în luna septembrie va fi sărbătorită Ziua internaţională a persoanelor vîrstnice, s-a sugerat ca administraţiile locale din judeţ să se implice în organizarea unor evenimente pentru pensionari (excursii, mese festive, spectacole, activităţi recreative). Spre finalul întîlnirii, au fost făcute precizări vizavi de recalcularea pensiilor, procedurile urmînd să înceapă în ianuarie 2016 (pe un interval de 24 de luni). Prefectul Anton Rohian a conchis anunţînd faptul că va transmite problemele pensionarilor şi către parlamentarii de Maramureş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.