Noapte de veghe şi rugăciune la Ieud

1
923

Parohia greco-catolică din Ieud (pr. paroh Ioan Costin) a găzduit, între 10 şi 11 iulie, o Noapte de veghe şi rugăciune la care au participat peste 500 de credincioşi, atît din localitate, cît şi din Baia Mare, Satu Mare, Timişoara, Zalău şi Bistriţa.
„Organizată pentru a 89-a oară în ţară, dar pentru prima dată în Ieud, noaptea de veghe a dat posibilitatea celor prezenţi să se roage pentru unitatea Bisericii şi a tuturor creştinilor, pentru pace în familii, în toată ţara şi în lume, pentru ispăşirea păcatelor persoanelor consacrate şi a laicilor, mulţumind totodată Sfintei Fecioare Maria pentru harurile dobîndite prin intermediul ei”, a punctat pr. Ioan Costin. Potrivit agendei evenimentului, noaptea a debutat cu un program spiritual la care au participat copiii şi tinerii din parohie, după care s-a pornit în procesiune la biserica de lemn din Şes. Acolo a fost rostit Rozariul Divinei Îndurări, după care cele peste 500 de persoane s-au reîntors la biserica din centrul localităţii, unde a fost oficiată liturghia. Programul a cuprins apoi: Calea Crucii, Paraclis, Adoraţie la Sfîntul Sacrament, Rozariu de Durere, cîntece mariane, liturghie romano-catolică, Acatist, Rozariu de Mărire, Binecuvîntare Euharistică, Utrenie, liturghie greco-catolică. Noaptea de veghe şi rugăciune s-a încheiat cu interpretarea unor cîntece mariane.

1 COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.