Poezia se cere comentată

0
551

Mi-a rămas în minte afirmaţia criticului literar Al. Cistelecan, făcută recent la Filiala Cluj a Uniunii Scriitorilor din România, despre poezia care se cere scrisă. Ocolind, într-un fel, clişeul suficient de folcloric despre inspiraţie. De aici am mers mai departe şi mi-am zis că poezia se cere comentată. După dialogul intim, chiar tainic al fiecăruia dintre noi cu poezia, ea are nevoie de prezenţa ei în agora. Să se întoarcă de unde a venit. Recitarea este doar o parte din vocaţia ei de a fi. Este ordinul muzical al firii. Căutarea înţelesului este o golgotă pe care o încearcă mulţi. Din păcate, puţini reuşesc. Să intre înlăuntrul fenomenelor, cum se rostea Nichita. Îmi aduc aminte cu respect pentru acel timp cînd la Sighetu Marmaţiei ediţiile Festivalului conţineau neapărat o temă de gîndit şi exprimat. La început au fost patronate de criticul Laurenţiu Ulici (pînă în anul 2000, cînd s-a stins din viaţă), iar de atunci de criticul Gheorghe Grigurcu. Laurenţiu a întărit serios manifestarea din Marmaţia. În primul rînd prin valoarea participanţilor, dar, nu în ultimul rînd, prin ideile care se lansau la Sighet şi erau auzite în marile locuri din ţară. Aşa a fost o dezbatere privind „Promoţia ’70” coordonată de Laurenţiu Ulici (1978). Apoi a scris un articol pe această temă. Apoi a primit o scrisoare de la poetul Mihai Ursachi. Trimisă din Sinaia (4 octombrie 1978) şi interceptată de Securitate. Recent, Ioana Diaconescu a dat de ea în Arhivele CNSAS. A citit-o mai ieri. Nu pricep în ruptul capului ce era de scormonit prin nişte opinii literare. Mihai prezenta interes mai ales că după aceea a făcut şi un stagiu american. Dar să revin la idei. Mihai Ursachi crede că articolul lui Ulici „constituie singurul gest critic major din ultimii ani: mă refer la critica vie, aplicată în fenomenul literar românesc în viaţa lui reală.”

Mihai Ursachi
Mihai Ursachi

După ce deplânge lingoarea literară din anii ’48-’64, care a fost o derută a spiritului naţional, Ursachi elogiază „Generaţia 64” căci este într-adevăr o generaţie, a fost prima căreia împrejurările i-au permis să nege starea de zero a literaturii de atunci. Nu uită nici efortul prometeic al lui Labiş care a fost sortit dezastrului, dar scrie Mihai „forma pe care a luat-o acest dezastru a fost cea mai hrănitoare pentru cultura română cu preţul morţii simbolice a unui adolescent de geniu”. El a stîrnit luciditatea, liniştea matură a actului literar. Generaţiile care au urmat, au închegat o mişcare literară rezistentă pentru că şi-au asumat cultura şi ironia, crede Ursachi. Nu este uitat Nichita Stănescu, fiind socotit vîrful generaţiei. În discuţiile, nu de puţine ori aprinse, despre generaţie şi promoţie, concepte puse în circulaţie de Laurenţiu Ulici, s-a căzut de acord că „promoţia 70” poate fi asimilată „generaţiei lui Nichita”. Asta contează mai puţin, importantă este opera prin care se poate afirma o conştiinţă literară. Mai scrie Mihai Ursachi: „Dragă Laurenţiu, scriindu-ţi aceste rînduri nu vreau să trag cenuşa la turta unora, nici măcar la a ta, ci să exprim clar unui prieten care întîmplător este o vie şi mare conştiinţă literară, cîteva gînduri pe care le-am exprimat ades şi aiurea; dar o scrisoare de la un amic trebuie citită, e mai obligatorie decît un articol de presă”. Apoi: „Într-o discuţie recentă cu Nichita am observat cu mirare şi plăcere cît de aproape gîndim”. Ne aducem aminte că la Sighetu Marmaţiei se lansau idei, se întrupau în articole ori în scrisori private, cum este aceasta: Ursachi către Ulici. Care mi-a adus aminte cum, parcă pe neştiute, în oraşul de la graniţă s-a conturat  o mişcare de idei de care mulţi îşi mai aduc aminte şi astăzi. Unele dintre ele, după cum se vede, au luat drumul ţării. Poezia se cere comentată. După ce s-a cerut să fie scrisă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.