Betty Kirchmajer-Donca, premiată la Seini

0
510

Strădaniile scriitoarei Betty Kirchmajer-Donca au fost recent răsplătite cu o diplomă din partea Oraşului Seini, înmînată de Gabriela Tulbure, primarul localităţii. Ultimele sale creaţii sunt cele din antologia poetică „Anotimpul iubirii”, volumul 3, traduse de Baki Ymeri în limba albaneză. O altă antologie, „Cuvînt în lume”, editată de Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Baia Mare, conţine o traducere în limba franceză a poeziei „Coquelicots et herbes d’or” din cadrul traducerilor realizate de elevi din creaţia unor poeţi ai spaţiului maramureşean. În antologia „Paşi împreună” a Fundaţiei culturale şi revistei „Pro Unione”, alcătuită de Florina Bud şi Augustin Cozmuţa, întîlnim poeziile lui Betty Kirchmajer-Donca: „Amurguri de stele”, „Se prind copacii-n horă”, „Iederă mirată”, „Lumina”, „Valsul frunzei”, „Tatălui meu” şi „Întâiul rod”. În revista de cultură şi civilizaţie „Porţile Nordului”, aflată în anul II, sînt publicate patru poeme, în limba română şi franceză scrise de Betty Kirchmajer-Donca.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.