Iscălitură aniversară înlăcrimată. DOREL, DOREL, DOREL, se tânguie brazii de pe Gutin…

0
2108

Viaţa – pretind înţelepţii – este, îndeosebi, cumulul de trăiri şi experienţe, unele pozitive, altele mai puţin. Ceea ce rămâne este, practic, ce ne caracterizează, cufărul prăfuit de amintiri. Pe care îl tragem, fiecare, după noi. De altfel, singurul cu care ne alegem, odată ce pricepem (deşi „nu credeam să învăţăm vreodată”…) cât de efemere sunt cele materiale. La fel, oamenii vin şi pleacă din viaţa noastră. Însă cei cu adevărat importanţi dăinuie în timp şi peste timp.
Am avut fericirea, onoarea şi privilegiul să cunosc şi să mă îngăduie nobil în prietenia lui un  OM, o PERSONALITATE (scrise cu majuscule amîndouă substantivele!) pentru care adevăratele valori sunt oamenii şi ceea ce ei reprezintă! Am învăţat de la EL că, în viaţă, este imperios a cunoaşte adevărul şi direcţia, că tot ceea ce înfăptuim major este esenţial, la fel cum reuşim să facem faţă provocărilor. Am învăţat că, în viaţă, toţi avem acces la puterea ziditoare a cuvintelor cu care construim temple sufleteşti şi arhitecturi de vis, că omul sfinţeşte locul, că faptele bune îl sfinţesc pe om, că avem nevoie de mentori şi modele vii care, până la urmă, lasă amprenta trecerii noastre prin timp. De la OMUL acesta mare am priceput că îţi trebuie doar o clipă pentru o amintire frumoasă şi ani de trudă pentru VALOARE! Pentru OMUL acesta aştern pe hârtie, emoţionat, onorat, înlăcrimat şi neîmpăcat cu prea grabnica-i plecare, această iscălitură de apreciere cu asupra de măsură binemeritată!
Îmi amintesc – era în aprilie 1999 – m-a sunat, spunându-mi: „Nu te supăra, nu vin deseară la emisiune!” (nu-i plăcea la tv! – n. mea). L-am întrebat, speriat, îngrijorat, de ce s-a supărat, a râs în hohote, m-a asigurat de bunele lui intenţii şi sentimente şi mi-a zis „de fapt, nici tu nu faci deseară emisiune”. Am rămas interzis. Râdea. „Mergem să plantăm puieţi de brazi pe Gutin!” – a venit liniştitoarea veste. Am fost. Am sădit. Ne-a dat diplome. O masă în pădure cum n-a mai fost în veci. Am botezat bradul sădit de mine Dorel. Merg pe Gutin, că mi-este, uneori, dureros de dor de Dorel, şi grăiesc bradului meu despre viaţă, despre om plecat, despre durere şi lacrimi, despre prieten de neînlocuit, despre Dorel! Dorel, Dorel, Dorel, pare a îngâna vântul prin brazi…Tânguitor…
S-a născut şi a crescut aici. A ales să muncească şi să trăiască aici împreună cu familia. Chiar dacă a fost chemat la înalte funcţii şi demnităţi în capitala ţării. A decis să muncească exemplar aici. Acasă, în Baia Mare! A dovedit, prin exemplul personal, că nu poţi cultiva recolta pe un teren bătătorit, abandonat, lăsat de izbelişte. Trebuie să tai rădăcinile buruienilor şi, mai ales, trebuie să ari pentru a putea spera vreodată că acel teren va mai fi roditor. Un om al faptelor. Al faptelor care rămân, care îl sfinţesc pe om şi îl fac nemuritor în amintirea tuturor acelora care l-au cunoscut, pentru care a muncit neoprindu-se nici când răutăţile sporeau piedicile. A continuat dârz, curajos, demn! Având şi uriaşul avantaj de a dispune de ştiinţa şi înţelepciunea de a-şi spori, calitativ şi cantitativ, talanţii! Inteligenţă, farmec, spirit pătrunzător şi integrator, francheţe şi, nu în ultimul rînd, ci chiar în primul, o receptivitate mereu proaspătă, niciodată obosită sau blazată! Aparent lipsit de griji, îi puteai descifra – uneori din zâmbete, din priviri tăioase ori piezişe, sau din ascunderea lacrimilor – pe chipu-i de-o bonomie superbă, toată suferinţa lumii! Implicat şi dăruit şi luptător! Era mult mai important pentru EL să facă decît a vorbi despre ceea ce face. Roadele muncii sale se văd, se ştiu, sunt recunoscute. Cu toate calităţile personale, profesionale, edilitare, s-a „împroprietărit” muncind din greu, învăţând, mereu învăţând şi muncind. Înţelegând că un om „şcolit” este întotdeauna mai pregătit să reacţioneze la oricare dintre situaţiile pe care ţi le dă viaţa, spre înfruntare, şi-a înmulţit studiile universitare şi post-universitare. Titlul de doctor în ştiinţe, grad didactic universitar, articole, studii, cărţi. Ceea ce nu-i făptuire puţină. Dimpotrivă, e bogăţie intelectuală şi spirituală pentru OM şi a sa lume! Prin săvârşire către desăvârşire! Este o OPERĂ dăltuită în marmura durabilităţii. Împotriva nepăsării, a indiferenţei, împotriva ignoranţei şi uitării. Căci, dacă fiecare OM spune în viaţă o anumită poveste, trebuie să fim mai mult decât atenţi la ce poveste spune VIAŢA fiecăruia. Iar viaţa lui DOREL CHERECHEŞ  ne povesteşte despre muncă – despre muncă, muncă şi iar muncă, multă şi fără de oprire, muncă multă! – despre familie – cu nemăsurată dragoste pentru soţie (doamna doctor Viorica), fiu (Cătălin, primarul ales şi îndrăgit al băimărenilor!) – despre fermitate, colegialitate, prietenie, frăţietate, bunătate, întrajutorare, despre credinţă şi iubirea aproapelui, despre bineînfăptuirea oricăreia dintre trebuinţele obştei, despre împlinire certă, speranţă îndreptăţită şi nedeşartă, despre organizare minuţioasă şi lucrul temeinic făcut, despre ce înseamnă cu adevărat a fi conştient şi responsabil de rolul, rostul şi misiunea în slujba comuniunii în comunitate, despre seriozitate, implicare, dăruire, succes şi totală devoţiune!
Închei cu aceleaşi tristeţi precum anii trecuţi: Prieten drag, DOREL CHERECHEŞ, astăzi este cea de a şaizeci şi şaptea aniversare a zilei tale de naştere şi tu nu eşti la sărbătoare… Nu-ţi pot face urări, căci eşti la un taifas de suflet, cu îngerii, pe o prispă celestă… Cum nu cred că ai plecat, nu vreau a scrie la blestematul timp trecut al verbului! Şi nici adio nu-ţi pot zice. Mai degrabă, pe curând… (Octavian BUTUZA)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.