Valori interzise la vânzare

0
623

În natură nimic nu se petrece întâmplător. Când vântul bate cu putere, cad florile, fructele şi apoi frunzele. Când vreme îndelungată nu plouă, pârjoleşte seceta, iar bietele vietăţi îndură foamea şi setea. Când omul, nesilit de nimeni, îşi părăseşte sau îşi trădează menirea, apar semnele decreptitudinii sale morale şi sociale, prăpastia iscată între sentiment şi raţiune, ploaia acidă a năravurilor care conduce spre putrezirea caracterelor care de-acum alungă lumina, favorizând instalarea comodă a întunericului conştiinţelor, deschizând porţile lumii lui Hades, imperiu al răului. Astfel, speranţa rămâne încătuşată. Dar, atenţie, pe lângă apa murdară, stătută şi sălcie există şi … apă vie. Frumuseţea de neegalat a basmelor noastre este etalon de sănătate morală şi normă de stăpânire atotputernică a esteticului. Frumoşi şi urâţi (hâzi), buni şi răi, harnici şi leneşi, proşti (nepricepuţi) şi iscusiţi, făpturi divine şi oameni evlavioşi, vietăţi care conferă izbândă iubirii binecuvântate a cuplului Făt-Frumos şi Ileana Cosânzeana, cu toţii trăind laolaltă şi reclamându-şi … drepturile omului!
Ideea de unire, de unitate a brăzdat faţa umanităţii. „Cei tari”, vorba lui Eminescu, „se îngrădiră / Cu-averea şi mărirea în cercul lor de legi; / prin bunuri ce furară, …” Cei slabi (plebea), dar mulţi, s-au revoltat încă din Antichitate. Nu-i băga în seamă mai nimeni, nu-i auzeau decât zeii şi, ulterior, Bunul Dumnezeu şi sfinţii.
Şi-atunci cineva le-ar fi şoptit: „În voi e şi număr şi putere” (nu uitaţi!!!). În consecinţă, ar fi bine să „nu mai purtaţi osânda ca vita de la plug…” (din nou Eminescu). Revoltă împotriva sorţii, revoltă împotriva divinităţii?! Şi una şi alta. Au apărut apoi lozincile (îndemnurile) de genul „Proprietatea e un furt”. Zdrobiţi-o şi împărţiţi-o frăţeşte! Dar, cum şi cine s-o facă? Simplu. „Proletari din toate ţările, uniţi-vă!” Un pas infantil şi astăzi desuet. O lume globalizată a fost atât visul socialiştilor utopici, cât şi cel al părinţilor comunismului „ştiinţific” (nu cu faţă umană!). Păi, nu vorbea „taica” Marx despre desfiinţarea proprietăţii private, a familiei şi chiar a statului definit drept o maşinărie de constrângere a unei clase sociale de către alta?!! Dormiţi liniştiţi, „corifei” ai fericirii clasei muncitoare care aţi mobilizat atâtea şi atâtea energii şi conştiinţe, contingente după contingente de oameni amărâţi care au sperat (şi încă mai speră) în acel „mai bine” pentru toţi?! Visele voastre devin realitate, dar sub ce chip? Să vedem. În prezent multe lucruri se fură, altele se desfiinţează (cu „argumente”), multe credinţe sunt minimizate. Nu-i de mirare că pădurile sunt prăduite sub ochii complici şi „neputincioşi” ai paznicilor plătiţi. Fostele fabrici dau greu tribut fierului vechi, care, chipurile, se „valorifică” în folosul unora şi în dauna şomerilor care „ies pe-afară” să caute de lucru, să se umilească fără voie. Inima multor copii e zdrobită sub povara alienării a numeroase familii nevoiaşe care au crezut în mirajul „sunetului de sirenă” venit din partea unor conducători iresponsabili şi repetenţi la capitolul patriotism. Titlurile academice se obţin (uneori se fură) pe bani nemunciţi, spălaţi şi pomădaţi, iar autoritatea este dată parşiv unor samsari cu ceafa şi burta „babană”. Urdorile şi pleava, cu pretenţie de „nouă intelectualitate” s-au urcat pe un piedestal fragil şi strigă din toţi rărunchii: Ce mai e de furat în ţara asta, Dom’ne, ce mai e de desfiinţat pe-aici?! Mai nimic, nemernicilor şi nelegiuiţilor! Din fericire, au mai rămas (aproape intangibile) câteva valori de care voi, troglodiţilor, vă temeţi de… vi se apleacă. Acestea nu sunt bunuri de furat şi nici măcar de împrumut sau de închiriat. Voi n-aveţi ce face cu ele. Vă produc frisoane şi insomnii … de mătase. Eventual, vi se poate aplica reţeta aceea tot de sorginte marxistă. Adică „Cei leneşi plece unde vor …” (Internaţionala). Mimarea muncii a devenit o obişnuinţă. Egoismul a legiferat (din păcate), în România, vechiul dicton latin „Homo homini lupus”. Cinstea, corectitudinea, respectul nu mai fac „două parale”, acestea au fost puse „la colţ” de fauna descurcăreţilor!
În opinia noastră (şi nu e deloc singulară), sunt trei valori fundamentale pe care le mai deţin încă românii şi care, după cum spuneam, nu pot fi furate (răpite) şi nici valorificate de alţii. Iată-le, în trăinicia dăinuirii lor: limba română, credinţa ortodoxă (majoritară), dar şi cea greco-catolică, precum şi tezaurul folcloric (portul naţional, jocurile şi cântecele populare, artizanatul, obiceiurile şi tradiţiile noastre strămoşeşti preluate cu grijă de la o generaţie la alta). Ce să facă hoţii cu aceste valori?! N-au nevoie de ele, dar nici noi n-avem lipsă de prezenţa mincinoşilor, profanatorilor, impostorilor şi a altor năimiţi aflaţi în slujba diavolului, dacă acesta există. De ce şi pentru ce, nu se ştie?!! Ce se ştie cu siguranţă e că în Basarabia noastră iubită se vorbeşte limba română (nu moldovenească!), scrisă azi cu caractere latine. Aici este înrădăcinat un puternic sentiment al fiinţei (neamului), neuitându-se, o clipă, spusa cronicarului Miron Costin în monumentala sa lucrare „De Neamul Moldovenilor, din ce ţară au ieşit strămoşii lor”, o trimitere ştiinţifică pertinentă care cimentează pe veci armura romană atât de rezistentă în timp. S-a constatat că, din „înalte” directive, istoria românilor şi literatura lor ar trebui predate în şcoli de-a dreptul „caricatural”. Profesorii, în marea lor majoritate, slujesc într-o armată a meditatorilor (veritabili mercenari ai profesiei) desconsideraţi în prestaţia lor oficială şi, nu arareori, înghiţind oprobiul celor „educaţi”. De ce?!? „Limba noastră-i limbă sfântă/ Limba vechilor cazanii…” e limba născută în tiparniţa lui Coresi de la Braşov şi a versurilor lui Dosoftei plămădite la Iaşi, e limba mitropoliţilor Varlaam şi Antim Ivireanul, triumful gândirii prinţului Dimitrie Cantemir, e graiul limpede şi curat al Mioriţei şi cel al cronicarilor şi, în sfârşit, limba noastră literară făurită de marii condeieri ai românilor în frunte cu Mihai Eminescu – Poetul Naţional, reper statornic de identitate, demnitate şi aleasă cinstire a neamului românesc oriunde s-ar afla el astăzi. Cine să ne răpească acest tezaur unic fără de care n-am mai putea exista?! Şi, în definitiv, ce să facă cu el? Cine să-l cumpere? Nimeni în afară de ai noştri în tumultul unei ştafete a preţuirii valorilor care ne susţin şi apără identitatea şi frumuseţea unicităţii ei. Oameni de bine, sfetnici înţelepţi ai cetăţii, opriţi schilodirea Limbii Române! Prin legi drastice (ca alţii), printr-o mai serioasă şi responsabilă învăţătură a ei prin şcolile noastre. Curmaţi atentatul parşiv şi murdar la adresa limbii naţionale! Se pare că-n ultimul timp au pătruns prin uşa din dos a istoriei contemporane niscaiva demolatori care „scurmă” la baza averii noastre lingvistice la care s-a trudit atât. Limbajul „neoforestier” face ravagii printre unii demnitari şi, din păcate, a „capacitat” o mare parte din tineret, dar şi unele glasuri „autorizate” din media. „Creşterea limbii româneşti şi-a patriei cinstire” nu-i un spectacol facil de „fiţe”, ci un proces îndelungat, serios şi tandru, o moştenire sacră ce ne-o lăsară „părinţii din părinţi” pentru ca noi, urmaşi mai mult sau mai puţin demni, s-o îmbogăţim şi s-o apărăm avându-ne în concordie cu toate celelalte graiuri şi seminţii ce le avem pe-aici, prin voia Domnului.
Din accidentul „fericit” al contopirii dacilor cu romanii, şi ulterior şi cu „alte neamuri”, s-au născut românii cu limba lor neolatină, un popor zămislit creştin şi devenit, în timp, majoritar ortodox, fără a nu accepta alături şi alte credinţe. Ortodoxia, dreapta credinţă, au slujit-o deopotrivă, atât păstorii, cât şi cei păstoriţi, prin rugăciuni înălţate la cer în rodnicia şi cuminţenia pământului acesta. Cum i-am putea uita pe Înalţii noştri Ierarhi Andrei Şaguna, Miron Cristea, Iuliu Hossu, Nicolae Bălan sau Justinian Marina? Pe învăţatul profesor teolog, părintele Dumitru Stăniloaie? Şi-n fruntea tuturor lăcaşelor de cult (mănăstirilor) se află ctitoriile brâncoveneşti din Nordul Olteniei, „rai de spiritualitate românească”. Mulţi credincioşi au vegheat ca lumina candelei să nu se stingă în veci pe-aceste binecuvântate de Dumnezeu meleaguri. E adevărat că au apărut recent mai mulţi neofiţi (semn al democraţiei?) care se „antrenează” într-o „maimuţăreală” şi într-o „mistică” greu de înţeles pentru adevăraţii creştini de la noi. Cine ne-ar putea răpi (fura) tezaurul folcloric recunoscut în întreaga lume?! Costumele bănăţene sau cele bistriţene, năsăudene sau basarabene, cele de la Săliştea Sibiului, de la Rucăr şi Dragoslavele, din Vicovul Bucovinei sau satul Mahala (Cernăuţi), splendorile de pe Mureş şi Târnave, maramele dobrogene şi cele săcelene, multe alte straie populare care ne-au dat adevărul zicerii „Poartă-te cum ţi-e portul şi grăieşte cum ţi-e graiul!” Şi-nveşmântaţi în scumpe odoare, ce mândru joacă pădurenii şi pădurencele din Hodacul Gurghiului sau ce solemn cântă, bărbăteşte, feciorii Teleormanului dăruiţi culturii noastre de regretatul Liviu Vasilică. Magnifici au rămas şi vestiţii căluşari ai Scorniceştilor din Olt sau Junii Sibiului şi cei ai Cetăţii de la Rupea! Ne vine greu să-i nominalizăm pe toţi. Dar, zău, ar merita! Ne încântă arta meşterilor exprimată atât de convingător în măreţia bisericilor din lemn şi a monumentalelor porţi maramureşene sau săcelene (mocăneşti), policromia vaselor de lut întâlnite la Hurezu, la Corund sau la Tismana. Dacă ar fi să le dedic tuturor un cântec DUMNEZEIESC, aş face-o cu mare plăcere, rugându-i pe prietenii mei, sătenii şi sătencele de la Buciumi (Şomcuta Mare) să dea glas unei Mulţumite, vrajă pornită asemenea unui râu năvalnic din Ţara Chioarului, Ţară a cântecului, asemenea unei rugi pururi întinerite pentru talentul şi hărnicia românilor.
Trei valori adevărate, trei nestemate care nu ne sunt de vânzare, dar care ne păzesc zi şi noapte identitatea şi nobleţea spiritualităţii noastre româneşti.
(Profesor Liviu DÂRJAN, Preşedinte A.C. „Astra” Săcele, judeţul Braşov)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.