La Lăschia, a fost inaugurat noul teren de fotbal

0
852

O promisiune făcută de primarul Vasile Ştefan Mihalca, viceprimarul Vlad Ioan Costin şi Consiliul Local, în 2012, s-a finalizat duminică, 26 iulie 2015, la Lăschia. Şi anume, aceea că, la ediţia din 2012 a Sărbătorilor Comunei, echipa de fotbal care va ocupa locul întâi pe comună la întrecerea tradiţională din cadrul manifestării, va primi drept răsplată o bază sportivă. La întrecerile de fotbal lupta este mare, participă 14-15 echipe şi fiecare din cele 12 sate doreşte să fie pe locul I. Lăschia a fost echipa care s-a clasat pe locul I în 2012, pentru prima dată, şi cum nu avea teren de fotbal, că fusese retrocedat vechiului proprietar, promisiunea trebuia onorată. Astfel că echipa din conducerea comunei, că aici vorbim, faţă de multe alte părţi, de o echipă adevărată de conducere, care a realizat lucruri frumoase în cea mai mare comună din judeţ, a trebuit să-şi ţină promisiunea.
Nu a fost uşor, ne-a mărturisit primarul Vasile Ştefan Mihalca, deoarece prima şi cea mai grea problemă a fost găsirea unui teren, care să se preteze a-l amenaja ca teren de fotbal. Şi a fost găsit un localnic dispus să vândă terenul său de pe malul râului Cavnic, pentru amenajarea bazei sportive, ca urmare a lobby-ului făcut de consăteni. Odată terenul cumpărat şi intrat în patrimoniul comunei, lucrurile s-au simplificat. Primăria a achiziţionat materialele necesare pentru amenajare, s-a găsit şi o firmă care a executat lucrările mecanizate cu bani foarte puţini, încât acum întrecerile de fotbal se pot desfăşura fără probleme. S-a lucrat circa trei ani la amenajări.  Este de amintit, ne spune viceprimarul Ioan Vlad Costin, că echipa de fotbal „Fulgerul” Lăschia şi locuitorii satului au fost alături de firma constructoare, zeci de oameni au lucrat zile în şir la execuţie, astfel că toată lucrarea a costat cu mult mai puţin decât în alte părţi. Firma a făcut doar lucrările care presupuneau specializare şi utilaje. Sub 100.000 lei, cu cumpărarea terenului cu tot, cu materiale şi manoperă a costat baza sportivă din Lăschia, când în alte părţi cheltuielile se ridică la câteva sute de mii de lei. Terenul de fotbal amenajat îndeplineşte condiţii de omologare pentru faza judeţeană. Merită felicitări atât echipa, cât şi localnicii, mari iubitori de fotbal. „Fulgerul” Lăschia este o echipă de fotbal înfiinţată în urmă cu peste 50 de ani. A fost şi este compusă din jucători din sat şi din satele învecinate, nu aduşi din alte părţi. Se menţine cu cheltuieli minime. La meciurile sale, locuitorii satului participă cu mic, cu mare, şi fac galerie pentru cei din teren. Echipa joacă pentru a-şi bucura sătenii, joacă pentru sat, de aceea satul întreg a participat la amenajare. Este un exemplu care ar trebui urmat şi în alte părţi, pentru că aici s-a demonstrat că, cu bani puţini, se pot face lucruri mari. Unitatea este liantul determinat.
„Trebuie neapărat să avem grijă de tineri, ne spune primarul Vasile Ştefan Mihalca, ca să rămână în sate. În fiecare sat ne gândim să amenajăm o bază sportivă, ca tinerii să aibă o alternativă sănătoasă la petrecerea timpului liber. Avem deja baze sportive amenajate pe terenul Pri­măriei în Făureşti, Lăschia şi Copalnic Mănăştur, restul fiind pe terenuri ale cultelor religioase sau private.
Terenul a fost binecuvântat de preotul paroh Dumitru Gligan, iar după aceea, în prezenţa întregului sat s-a desfăşurat un meci demonstrativ între două echipe din Lăschia. Nu i-am întrebat nici pe jucători, nici pe săteni ce sentiment îi stăpâneşte, pentru că bucuria se vedea pe feţele tuturor. Le-am făcut doar o poză, pe care o publicăm, ca să o aibă amintire peste ani.
Felicitări echipei „Fulgerul” Lăschia, consătenilor, primarului, viceprimarului şi întregii administraţii comunale pentru ce au realizat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.