Abandonul şcolar, o problemă a sistemului educaţional

0
588

România are cea mai ridicată rată a abandonului şcolar din Uniunea Europeană, datele UNICEF aratînd faptul că unul din cinci adolescenţi părăseşte sistemul de învăţămînt în anii de liceu. Sărăcia ar fi principala cauză însă psihologul Maria-Cristina Oanea spune că această problemă e provocată şi de alţi factori, precum modelul educaţional oferit de părinţi ori migraţia. În judeţul nostru, spre exemplu, peste 1.000 de elevi au abandonat şcoala în ultimii trei ani şcolari. Fenomenul devine pe an ce trece tot mai îngrijorător din pricina faptului că e larg răspîndit, iar consecinţele acestuia sînt devastatoare pentru viitorii adulţi: şomaj, excluziune socială, sărăcie.

Cauzele fenomenului, multiple

Reporter: Sute de copii din judeţ abandonează anual şcoala, iar într-o situaţie similară se află 19% dintre adolescenţii din ţară cu vîrste cuprinse între 15 şi 18 ani. Care sînt cauzele?
Maria-Cristina OANEA: Cauzele acestui fenomen sînt multiple. Printre principalii factori cunoscuţi în ceea ce priveşte abandonul şcolar sînt cei care ţin de familie, şcoală şi persoana elevului însuşi, iar dacă ar fi să definim abandonul, acesta presupune faptul că elevul, pe parcursul unui an de studiu, iese din sistemul de învăţămînt. Revenind la factori, cei mici îi au ca model pe mama şi pe tata, iar aici e important dacă părinţii, la rîndul lor, au sau nu studii, întrucît, ca de obicei, copiii preiau ceea ce văd, nu ceea ce le spun părinţii lor. Apoi, iau modelul fratelui mai mare. Dacă acesta se lasă de şcoală, automat, în majoritatea cazurilor, tendinţa este ca şi copilul cel mic să abandoneze studiile de timpuriu. Alţi factori, în afară de cei materiali, ar fi sistemul de învăţămînt. Pe de o parte, copilul poate să nu fie suficient de dotat şi să nu facă faţă programei şcolare, care poate fi uneori încărcată. Iar aici vorbim şi de capacitatea efectivă de a acumula cunoştinţe noi. Apoi, e posibil să nu existe o „chimie” între profesori şi elev, adică nu se creează o legătură strînsă între dascăli şi şcolar. Mai mult, e probabil ca elevul să nu poată închega relaţii cu colegii lui, poate fi marginalizat. Negreşit, ar mai fi factori la nivel de comunitate: faptul că se migrează. Dacă părinţii pleacă, mulţi copii se gîndesc la ideea că banul se cîştigă mai bine în străinătate şi nu are rost să mai înveţe. Totuşi, acestea sînt nişte iluzii pentru că, în orice ţară, pentru a avea un loc de muncă bun e nevoie de studii.

Activităţi cu consilierul şcolar, şedinţe cu psihologul

R.: Putem vorbi de o vîrstă critică?
M.C.O.: Critic la copii, dacă ar fi să exemplificăm, e începînd cu vîrsta de 12 ani. E preadolescenţa, perioada în care încep să apară schimbări fizice cauzate de o furtună hormonală. Tot în acest interval debutează neînţelegerile cu părinţii, nu se mai comunică cu ei ca înainte. De aceea, la această vîrstă trebuie o gestionare mai bună, mai de calitate a relaţiei copil-părinţi.
R.: Cum poate fi de folos psihologul în astfel de cazuri?
M.C.O.: Nu doar psihologul. Mai nou, s-a luat modelul din alte ţări şi în peisaj apare consilierul şcolar care vine să ajute prin activităţi prin care elevii învaţă abilităţi, deprinderi care, în final, în anii de liceu, se vor transforma în competenţe care îi vor ajuta: să rezolve probleme, să gestioneze timpul, cum să înveţe, să afle cine sînt ei ca persoane, ca elevi ori care le sînt dorinţele vizavi de profesie. Avantajul acestor ore de consiliere, dar şi al întîlnirilor cu psihologul şcolii e acela că îi ajută pe elevi să se identifice, să-şi confirme anumite lucruri, îi încurajează să-şi continue studiile.

Consecinţele abandonului şcolar

R.: Ce metode de prevenire ar trebui folosite?
M.C.O.: Din punctul meu de vedere, părinţii ar trebui să se implice mai mult în procesul de educare al copiilor. Apoi, cadrele didactice, prin ceea ce ştiu, prin felul în care se adresează copiilor, ar trebui să îi motiveze. Astfel, elevii se vor simţi apreciaţi, că cineva e acolo şi îi ascultă, ceea ce este un aspect esenţial pentru ei. Pe scurt, profesorii ar trebui să găsească metode de a atrage copiii la şcoală, iar actul educaţional să nu fie ceva strict, de genul „eu spun, tu înveţi”. Apoi, copilul ori adolescentul trebuie să simtă faptul că este iubit necondiţionat, atît în cadrul familiei, cît şi la şcoală. Ei trebuie să simtă că sînt acceptaţi aşa cum sînt, ca persoane, şi că nu sînt catalogaţi după anumite performanţe sau eşecuri care pot cauza frustrări şi un nivel scăzut al stimei de sine.
R.: Ce viitor îi aşteaptă pe cei care abandonează şcoala?
M.C.O.: E greu de spus, pentru că, în societatea în care trăim, avem exemple destul de greşite care prind la public. Adică, tinerii şi copiii văd în jurul lor cazuri care le arată că nu trebuie să ai şcoală pentru a deveni cineva. Dar, fără studii, ei trebuie să ştie că nu vor putea avea acces decît la anumite meserii, fără calificare, vor trăi din ajutorul social, iar viaţa li se va scurge într-o frustrare permanentă, în care stima de sine va fi scăzută şi chiar se vor confrunta cu boli specifice.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.