Învingători şi învinşi

0
650

Globalizarea este un cuvînt atît de des folosit, încît am sentimentul că s-a golit de conţinut. Şi totuşi, fenomenul există. Nu de puţine ori îi simţim fluxul mai ceva ca un ocean în furtună. Alteori se prelinge viclean şi ne face prizonieri. Pe seama ei se pun toate zvîcnirile acestei lumi. Nu de puţine ori, fenomenul ne umple de teamă. Ne întrebăm, pe bună dreptate, oare într-o viaţă de om ne vom putea adapta la toate schimbările? Economia globală este o problemă complexă. Cei care încearcă să-i desluşească misterele pot cădea în capcane. Adică să nu-i intuiască adevărata povară. Ori reale beneficii. Cei care vorbesc despre globalizare au păreri diferite. Într-un fel o descrie un economist şi altfel un om de afaceri. Să nu mai vorbim de politicieni. Citind mai îndeaproape despre globalizare am ajuns la părerea că ea produce învingători şi învinşi. Globalizarea a devenit ţap ispăşitor pentru tot ce merge prost în lumea asta. Mai ales în ţările mai sărace ea apare ca vinovată de crizele financiare. Sindicatele şi partidele politice din ţările dezvoltate o acuză că distruge joburile şi face să crească inegalităţile. Multe guverne, dar mai ales cetăţenii, blamează globalizarea pentru modul rapid de pierdere a suveranităţii naţionale. Statele şi guvernele îşi pierd din putere şi autoritate în faţa marilor companii. Care nu ţin seama de frontiere, ci doar de profit. Pentru scrierea acestui text am desluşit mai multe teorii. Mulţi politicieni de stînga sau de dreapta critică globalizarea, dar profită din plin de ea. Conservatorii o atacă fără milă. Majoritatea economiştilor o apără. Dilema fiind între globalizarea financiară şi necesitatea unei guvernări internaţionale. De care tot auzim, dacă nu cumva s-a insinuat şi pe la noi, fără să ştim. Se spune că, în ansamblu, globalizarea va fi pozitivă pentru dezvoltarea şi pentru convergenţa mondială. Dar costurile şi beneficiile nu vor fi uniforme. Unii vor avea de cîştigat, alţii de pierdut. Este firesc să ne întrebăm: noi, în România, pierdem ori cîştigăm? Cred că şi una, şi alta. Principalii perdanţi în globalizare sînt acele ţări care nu sînt în stare să ţină pasul cu tăvălugul. Nu au instituţii credibile – politice, juridice, economice sau sociale. Cei care cîştigă sînt cei care au fost capabili să fie deschişi. Atrăgînd comerţ, capital şi tehnologie străină. Pieţele şi companiile duc globalizarea spre o mai mare extindere decît guvernele. Fostul premier britanic Tony Blair spunea la Davos, în anul 2000, că lumea are o deosebită ocazie, în noul secol, de a crea o economie mondială deschisă. Ne aşteaptă o luptă pentru idealuri pragmatice şi nu pentru dogme ideologice. Poate a venit. Un domn, socotit ca un priceput în dezlegarea acestui taifun, economistul Dehesa, ne atrage atenţia că multe regiuni mici, care sînt omogene din punct de vedere cultural, lingvistic sau etnic, pot încerca să-şi negocieze, în mod democratic, independenţa faţă de ţările în care sînt integrate. Acum ne putem lămuri că teoria Ţinutului Secuiesc nu este o ambiţie de pe la noi, ci este serios sugerată de teoriile globalizării. Spune domnul amintit că argumentele naţionaliste tradiţionale au acum impact doar în ţările subdezvoltate sau izolate. Mă gîndesc la apărarea ţării noastre, România. Ni se spune clar că foarte puţine ţări din lume se pot apăra singure. Cine se retrage paşnic din competiţia economică intră în întrecerea politică şi militară şi conflict armat. Exemplele ne stau la îndemînă. Constat, cu antenele mele, că se construieşte de o vreme încoace o relaţie de dragoste-ură ca dorinţa de a păstra identitatea locală şi valorile ei. Nu uit de  unde am plecat. Şi vă supun întrebarea: Cine sînt învingătorii şi care sînt învinşii din acest tăvălug? Mai ales în cultură. Despre care voi spune cu alt prilej.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.