Apa potabilă – o problemă în Bârsana

0
589

Doamna doctor Adina Ardelean, medic veterinar, funcţionar public la Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală din Bucureşti, este originară din comuna maramureşeană Bârsana. Se consideră “fiică a satului” şi nu-i este indiferent cum este gospodărită localitatea. Ca atare, ne-a scris şi a purtat şi un dialog cu noi.
“Consiliul Judeţean a aprobat trecerea în domeniul public a investiţiei “Alimentare cu apă a localităţilor Bârsana şi Năneşti”, obiectivul fiind dat în administrarea comunei Bârsana. Din păcate, de circa trei luni de zile, această utilitate, apa, nu mai este disponibilă în comună. Din această cauză suferă şi oamenii şi animalele. Investiţia făcută de Consiliul Judeţean este lăsată de izbelişte de administraţia comunei. Crescătorii de animale sînt siliţi să care apă de la mari distanţe”, subliniază doamna Ardelean, care adaugă că va sesiza această problemă şi presei centrale. “Îmi pare puţin ciudat că trebuie să intervin eu, din Bucureşti, de la 700 de kilometri, dar situaţia asta nu mai poate dura”, încheie Adina Ardelean.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.