Pasionaţi de creşterea animalelor mici

0
393

Veturia şi Ovidiu OANA, mamă şi fiu, locuiesc în oraşul Tîrgu Lăpuş, pe strada Pieţii, nr. casei 20. Ei cresc 160 de iepuri şi 150 de pui şi găini, toate de rasă. Afacerea este unică în Ţara Lăpuşului. Intrăm în gospodăria acestor mici fermieri. Ideea de a creşte animale mici i-a venit fiului Ovidiu, care este de meserie tehnician silvic. La 37 de ani, a devenit un priceput crescător de iepuri de casă, pui şi găini dintre cele mai speciale şi nobile rase. După ce a studiat şi a citit tot ce a găsit despre zootehnie, Ovidiu a hotărît ca, în curtea şi gospodăria sa, sprijinit de mama Veturia – să demareze această afacere cu animale mici, de rasă pură. Într-un timp relativ scurt, prin cumpărări, afacerea a prins contur şi a început să se dezvolte, cu eforturi sporite, fizice şi finaciare, cu ambiţie şi cu multă dragoste pentru animale. Ovidiu Oana s-a înscris şi a devenit membru cotizant al Asociaţiei crescătorilor de păsări şi animale mici „Creasta Cocoşului “ din Maramureş. Ne spune: „În curtea şi ograda casei noastre, pe aproximativ 20 de ari, creştem, îngrijim şi furajăm 160 de iepuri de casă şi 150 de pui şi găini din rase speciale, deosebit de productive. Pentru început, am organizat terenul, am confecţionat şi montat 56 de boxe pentru iepuri din rasele: Californian, German, Fluture, Berbec, Neozeelandez, Argintiu, cu exemplare care ajung la greutatea de 8-9 kg, cumpăraţi din Germania şi Slovacia. Cu astfel de rase m-am prezentat la concursuri. Astfel, un Californian a devenit campion naţional, un Loh a ajuns campion judeţean. Pentru găinile adulte şi pui, am confecţionat 20 de boxe, populate cu rasele Orpington galben, alb, negru, auriu, Cochincina galben şi alb, Italian potîrnichiu şi auriu, Rhode Island. Un exemplar de rasă Cochinchina a obţinut locul I la faza judeţeană. În ce priveşte furajarea găinilor şi iepurilor, nu este grea şi nici costisitoare. Iepurii mănîncă amestecuri de seminţe de floarea-soarelui, orz, ovăz, porumb boabe, lucernă, trifoi, fîn. Iar găinile le furajăm cu boabe de grîu şi porumb. Vînzările au mers bine pînă acum, ouăle de găină pentru clocit le-am vîndut cu 5 lei pe bucată, iar puii de o zi, cu 10 lei/cap. Aparatura necesară, familiile de iepuri şi găini le-am procurat din Cehia, Germania şi Austria “.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.