Paul Antoniu şi muzica “sa”: din paginile “Graiului”, între două coperţi de carte

0
519

Motto:
“O ţară care nu-şi
preţuieşte artiştii
e mai de plâns
decît una care e înfrântă
de duşmani, căci răul
se află înăuntrul ei”.
– Papa Inocenţiu al X-lea (1599-1660)

“Când a fost vorba de “Zodii”, eu niciodată n-am avut un simţ al măsurii”

Reporter: Aţi lansat pe piaţă, iată, cel de-al doilea volum (peste 850 de pagini) intitulat „Zodiile lui Orfeu. O istorie sentimentală a muzicii universale” şi apărut la Editura Viaţa Creştină. Ce reprezintă pentru dumneavoastră acest nou prag pe care l-aţi trecut, această nouă limită autoimpusă şi depăşită?
Paul Antoniu: Spun şi eu la fel: reprezintă o limită autoimpusă şi depăşită. Nu fără efort, însă! În 400 de sâmbete pentru ambele volume.  Primul volum a apărut în 2009, la Editura Gutenberg din Târgu Lăpuş. Numărul de pagini e de aproximativ 1.600 pentru ambele volume (1 kg/volum) ce conţin câte 200 de biografii ale marilor compozitori din Istoria Muzicii; tot aici fiind amintite şi cele mai importante evenimente demne de-a fi menţionate în paginile unei asemenea lucrări de anvergură.
Rep.: Cele două volume sunt rezultatul celui mai longeviv serial publicat în „Graiul Maramureşului” – 400 de episoade, apărute sâmbătă de sâmbătă. Colaborarea cu ziarul nostru nu a fost lipsită de mici peripeţii. Dezvăluiţi cititorilor câte ceva.
P.A.: „Iar m-ai scos din pagină!” a fost replica pe care, de nenumărate ori, cu năduf, mi-a adresat-o, pe parcursul vremii, domnul Gheorghe Pârja, redactorul şef, ani la rând, al ziarului Graiul Maramureşului, dar şi coordonatorul paginii de cultură în care mi-au apărut toate episoadele serialului „Zodiile lui Orfeu”. Nu o dată am fost „coleg de pagină” cu ilustre nume ale unor importante personalităţi culturale din Maramureş, şi nu numai. O mai mare onoare nici că mi-a trebuit, vreodată! Acum însă, la final, d-lui Gheorghe Pârja îi prezint o sută de scuze pentru probabil, cam tot atâtea…. „scoateri din pagină”. Trebuie să recunosc cu sinceritate că atunci când a fost vorba de „Zodii”, eu niciodată n-am avut, cât de cât, un simţ al măsurii. Bunul meu prieten, însă, de fiecare dată m-a iertat. Colaborarea mea cu voi, dragi amici de la Graiul Maramureşului, de-a lungul anilor, mi-a fost mai presus de orice închipuire. Fiecăruia în parte vă adresez recunoscătoare mulţumiri, în volumul 2, la pagina 848.

volumul IIDialog cu Madame Mezzo

Rep.: Primul volum al „Zodiilor” a fost premiat, în 2010, la concursul Cărţile Anului. Ce vă doriţi pentru acest al doilea volum, din punctul de vedere al receptării, atât din partea publicului larg, cât şi a criticii de specialitate?
P.A.: Nimic mai mult, decât să aibă „soarta” primului, pe toate planurile. Măcar din când în când, să mă oprească cineva pe stradă şi să-mi zică un gând frumos şi despre acest al doilea volum al „Zodiilor”, cu rubricile „Răspund melomanilor”, şi câte or mai fi pe-acolo. În „ADENDA”, la paginile 797 şi 799 sunt articolele, în ordine, „Seismograf” de Gheorghe Pârja şi un alt interviu cu…. aceeaşi Anca Goja, materiale publicate în Graiul Maramureşului din 25, respectiv 30 ianuarie 2010. „Povestea unei romanţe”, articol al subsemnatului (despre romanţa „A venit aseară mama” pe versurile lui V. Militaru, dedicate marelui George Enescu) şi parodia lui Mircea Micu la cunoscutele versuri ale romanţei (pg. 791, respectiv 795). La vremea apariţiei parodiei, reacţia cititorilor a fost pe măsura umorului existent în versurile acesteia.
Rep.: O istorie sentimentală e o istorie subiectivă. Care ar fi punctele nodale alese de dumneavoastră în zugrăvirea acestei a doua părţi a istoriei muzicale universale?
P.A.: Mi-am dorit în mod expres ca informaţiile mele să fie cât mai exacte, dar mai ales foarte pe înţelesul tuturor cititorilor, mai mult sau mai puţin melomani, dar sinceri dornici de-a descoperi şi a şti cât mai multe despre această fascinantă lume a Marii Muzici. Un sprijin, involuntar poate, l-am primit şi de la cei din rubricile „Răspund melomanilor”, cărora le-am răspuns cu promptitudine şi bine documentat la toate întrebările ce n-aveau nici o legătură cu subiectul principal, pe lângă care, în dialogul cu aceştia, le mai ofeream şi alte subiecte, tot muzicale, desigur. Una dintre cele mai interesate melomane intrate în dialog cu mine a fost Madame Mezzo (post TV franţuzesc profilat pe muzica simfonică). M-a întrebat, printre altele, dacă ştiu povestea Boleroului de Ravel. O ştiam şi i-am spus-o cap – coadă, fără inhibiţii, pe care le simt acum, când stăm de vorbă. Aşa că… povestea o găseşti în primul volum, la pagina 746. Şi iată cum, fără să vreau, ţi-am răspuns la o întrebare pe care speram să mi-o adresezi, cea referitoare la rubrica Răspund melomanilor.

Un C.D. în pregătire

Rep.: Tot legat de dialogurile cu melomanii, motto-urile de la începutul acestora mi se par de excepţie. Daţi-mi câteva exemple de referinţă.
P.A.: Pe lângă cel memorabil de sub titlu, îmi mai vin în minte : „O credinţă care nu devine cultură nu e trăită cu adevărat” (Papa Ioan Paul al II-lea), „Muzica lui Bach este o dovadă că Dumnezeu există” (Ioan Alexandru – poet), „Fără cultură devenim o mulţime oarecare” (Augustin Buzura) etc., etc., etc. Restul până la aproximativ o sută – în ambele volume.
Rep.: Pe lângă atâtea cunoştinţe teoretice dovedite în cele două volume, ştiţi să cântaţi şi la vreun instrument?
P.A.: Cam pe la vârsta de 6-7 ani am găsit, sub Pomul de Crăciun, o muzicuţă de gură, la care, prin ani, am tot învăţat câte o melodie, din folclor mai ales, dar şi pricesne. Cu repertoriul de-acuma mă tot pregătesc (de ani buni) să scot un C.D. acompaniat la orgă. Ar fi ceva nemaiauzit, cred eu. Depind însă de multe cele şi de mai mulţi… bani.
Rep.: Şi totuşi, pe când lansarea acestui volum?
P.A.: Habar n-am. Când o fi să fie, însă, în paralel, mă gândesc să-mi prezint şi recitalul interactiv de poezie românească „Vă dăruiesc iubirea”. Va fi, sper, o lansare mai puţin obişnuită.

“Tot mai mulţi ne gândim la înfiinţarea unei filarmonici băimărene”

Rep.: Vă ştiu pasionat şi de jazz. Ce ziceţi de un volum de „Zodii” pe această temă?
P.A.: E adevărat. I-am dat de gust muzicii de jazz încă de pe la începutul anilor ’60, când, într-o noapte, la postul de radio Vocea Americii l-am ascultat pe celebrul comentator al genului, Willi Canover, vorbind, cu vocea-i de bass-cantabil, timp de o oră în fiecare noapte, despre mari orchestre (big band) şi celebri interpreţi instrumentişti sau vocalişti, dând exemple electrizante în interpretările şi improvizaţiile acestora. Pentru mine, profilatul pe folclorul ruso-sovietic a fost demenţă totală. Odată cu trecerea anilor, tot mai des puteam să ascult, chiar şi la posturile noastre de radio, muzică de jazz, cu  deja foarte cunoscuţi interpreţi români, sau din ţările lagărului socialist. Au apărut L.P.-uri la casele de discuri Electrecord, Hungaroton, Melodia (de la ruşi) etc. cu mari interpreţi, americani mai ales. Am ajuns până acolo încât, de la T.V.R. Cultural, prin anii ’90 am reuşit să imprim, pe D.V.D., o Istorie a jazzului, producţie S.U.A., în 24 de episoade, la care aş mai adăuga literatură de specialitate, câteva zeci de volume. Eu, însă, cu pasiunea pentru acest gen muzical m-am oprit la free jazz, din care n-am mai priceput o iotă. Genul a apărut cam prin anul 1958, o făcătură a saxofonistului american Ornette Coleman, din a cărui „invenţie” n-am priceput nimic. S-a renunţat la melodie în favoarea demenţei totale, a unei virtuozităţi seci, fără nimic altceva care să te fascineze, precum la maeştrii jazzului primitiv, sau la clasicii genului apăruţi pe firmament pe la începutul secolului 20. Aceştia şi cu subgenurile lor mă fac fericit şi încep să mă bâţâi, în ritm susţinut, când îi ascult. Nu cred, însă, că un serial cu „Zodii” de acest fel ar fi pe placul maramureşenilor. Cu muzica simfonică a fost altceva, însă. Mai ales că tot mai mult şi tot mai mulţi ne gândim la înfiinţarea unei filarmonici băimărene. Celebrul Ioan Holender ne-a promis tot sprijinul. Dar până atunci eu cred că ar fi cazul să ne oprim aici. Nu de altceva, dar nu doresc… „să te scot din pagină”. Ce zici?
Rep.: De acord.
P.A.: Nu înainte de a-mi îndemna cititorii să-mi deschidă cartea la paginile 847-849 unde, sub titlul VĂ MULŢUMESC vor găsi numele tuturor celor în faţa cărora sufletul meu se prosternează cu o recunoştinţă nemărginită pentru onoarea pe care mi-au făcut-o, prin ani, citindu-mi cu interes dovedit aceste Zodii. A-şi vrea să-i asigur de faptul, că la un preţ ultra modic, îşi vor putea procura volumul contactându-mă la mobilul 0755­663905, sau la fixul 0262/276960 (cu robot pentru mesaje). Iar dumitale, drăgălaşă Ancuţa, îţi mulţumesc sincer pentru timpul şi spaţiul acordat. Sper că nu te-am… „scos din pagină”.
Foto: Anca GOJA

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.