Târnosirea bisericii din Bârgău

0
1184

Duminică a fost mare sărbătoare în Parohia Bârgău din Protopopiatul Baia Mare. Toată suflarea satului a venit să asiste la slujba de târnosire a bisericii din localitate şi să se roage la Sfânta Liturghie Arhierească, oficiată de PS dr. Justin Sigheteanul, Arhiereu Vicar al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului.

Satul cu uliţa principală betonată

Localitatea Bârgău este aşezată în lunca Someşului, la 15 km de Baia Mare, iar administrativ aparţine de comuna Cicârlău. Denumirea în limba maghiară a satului chiar aşa se traducea: Cicârlăul Mic. Cândva, la începutul anilor ’70, despre Bârgău se vorbea la superlativ, pentru că a fost prima localitate din judeţ care a avut uliţa principală betonată. Uliţă este un fel de a spune, pentru că este vorba de un drum larg, pe care încap trei maşini alăturea. Betonul este turnat gros, ca să reziste zecilor de tone greutate ale maşinilor care merg pe el şi să nu se distrugă. E vorba de uliţa care străbate satul de la un capăt la altul. De fapt, localitatea, atunci, ca şi acum, are oameni cu funcţii, care ajută satul din poziţia în care se află. Dacă nu cu bani, măcar cu un sfat bun. Atunci, un director de mare întreprindere de construcţii din Baia Mare, Romulus Couţi, inginer constructor, care trăieşte şi azi, locuitor al satului, i-a sfătuit pe cei din fruntea Primăriei, şi de la judeţ, să facă un fel de barter: bârgăuanii să permită unei întreprinderi mari să exploateze balastrul şi nisipul de la râul Someş, ce trece pe la marginea satului, în schimbul construirii unui drum betonat, astfel ca greutatea camioanelor şi trepidaţiile să nu distrugă casele de pe margine. Şi aşa a fost. Desigur, era doar un pretext ca să se facă acest drum. S-a construit un drum foarte solid, care rezistă de 45 de ani, pentru că s-au folosit materiale de foarte bună calitate. Am fost duminică, 9 august 2015, pe acest drum de beton, ca să ajung la târnosirea bisericii din localitate, şi drumul arată impecabil, ca şi în urmă cu zeci de ani. Iată că, dacă se fac drumuri temeinice, ele rezistă în timp, nu ca drumurile care se construiesc azi, încet şi de mântuială, cu materiale proaste şi cu foarte mulţi bani, încât sumele astronomice te năucesc.

IMG_3765Biserica a fost mereu înnoită

Despre istoricul bisericii din Bârgău nu există documente scrise, deoarece arhiva comunei Cicârlău, unde era şi cea a satului Bârgău, a fost distrusă în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Aşa că ceea ce vă vom spune va fi sumar şi pe baza tradiţiei orale a sătenilor. Se vorbeşte, la Bârgău, că biserica a fost ridicată la sfârşitul secolului al XIX-lea, în 1898, din piatră şi cărămidă, sub formă de navă, în vremea păstoririi preotului Teodor Roman, pe locul unei foste biserici de lemn.
În 1938, biserica a fost dotată cu un iconostas de lemn, iar în 1941 a fost zugrăvită (pictată) de meşterul băimărean Zieber. Între 1975 şi 1980, biserica a fost extinsă, s-au făcut lucrări de reparaţii şi a fost repictată, în tehnica fresco, de Vasile Munteanu din Covasna, ajutat de Silviu Dârstaru, sub păstorirea preotului Gheorghe Pop. Sfinţirea a avut loc în 30 august 1981, fiind făcută de veşnicul de pomenire Arhiepiscop Teofil Herineanu al Vadului, Feleacului şi Clujului.
După 35 de ani, între 2010 şi 2015, s-au executat, din nou, sub păstorirea preotului paroh Sorin Călin Costinaş, lucrări de renovare şi construcţie: refacerea tencuielii şi zugrăvelii exterioare, recondiţionarea învelitorii, inclusiv pe turn, construirea unui pridvor la intrarea în biserică, rezidirea Sfintei Mese, recondiţionarea şi automatizarea celor trei clopote, realizarea instalaţiei de încălzire centrală pe bază de radiatoare, construirea unor uşi din lemn masiv, confecţionarea unui iconostas din lemn masiv de stejar şi sculp­tarea lui de către meşterul Gheorghe Dunca din Satu Nou de Sus şi pictarea icoanelor de către Claudiu Sfara din Baia Mare, zidirea unui lumânărar.
Anul acesta a început construcţia casei parohiale, unde s-au turnat fundaţia şi placa de susţinere a clădirii.
Parohia Bârgău este una mică, de doar 68 de familii, cu 216 suflete. Între credincioşi sunt 25 de văduve şi 8 văduvi. În urmă cu 45 de ani, în 1970, erau aici 120 de familii cu 449 de suflete. Interesant este că satul începe să se repopuleze, timid, cu persoane care cumpără case sau teren în Bârgău şi se mută din Baia Mare aici, deoarece distanţa este de doar 15 km.

Slujba de târnosire

PS Justin Sigheteanul a fost întâmpinat la sosirea în Parohie, care s-a petrecut înainte de intrarea în curtea bisericii, de primarul localităţii, general în rezervă dr. Vasile Zete, şi câţiva coratori, încă înainte de ora 9,00, pentru că se anunţa o zi cu multă căldură solară, a cărei intensitate sporea de căldura interioară a emoţiilor credincioşilor, produse de vizita Arhiereului.
Slujba de târnosire s-a desfăşurat după toate regulile canonice ale Bisericii Ortodoxe Române. A fost uns cu Sfântul şi Marele Mir exteriorul bisericii, iconostasul şi proscomidiarul, iar la Sfânta Masă a Altarului au fost puse Sfintele Moaşte ale Sfinţilor Mucenici de la Niculiţel Zotic, Atal, Camasie şi Filip, documentul de sfinţire, în colţurile tablei Sfintei Mese, icoanele celor patru Evanghelişti, toate pecetluite cu ceară, după ce Sfânta Masă a fost spălată cu apă şi săpun, apă de trandafiri, aghiazmă şi unsă cu Sfântul şi Marele Mir.
Biserica va avea hramul istoric Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil, dar şi hramul nou dat de PS Justin Sigheteanul, al ocrotitorului Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului, Sfântul Iosif Mărturisitorul, cu ocazia Anului Omagial al Marilor Păstori de Suflete din Mănăstiri şi Parohii.

Sfânta Liturghie Arhierească

Oficierea Sfintei Liturghii Arhiereşti a fost făcută de PS Justin Sigheteanul, înconjurat de un sobor de 25 de preoţi şi diaconi, pe o scenă amenajată în aer liber, în curtea bisericii. Fiind o zi foarte călduroasă, cu peste 30 de grade la umbră, credincioşii s-au rânduit în umbra bisericii şi a nucilor de lângă biserică. Ei au beneficiat, la cerere, de apă rece de la un aparat automat, în pahare de unică folosinţă. Răspunsurile la Sfânta Liturghie au fost date de corul bisericii din Cicârlău, condus de profesoara şi preoteasa Mihaela Zăiceanu Bob, cunoscută ca dirijoare a Corului devenit celebru „Armonia” din Baia Mare.
În încheierea Sfintei Liturghii au fost rostite, în genunchi, rugăciuni pentru ploaie.

Pilda vindecării lunaticului

În cuvântul de învăţătură, PS Justin Sigheteanul s-a referit la Evanghelia duminicii, a vindecării lunaticului, din care rezultă importanţa credinţei adevărate în Dumnezeu, a postului şi rugăciunii în viaţa cotidiană a credincioşilor, fără de care rugile noastre nu sunt ascultate. Lunaticii sunt purtaţi de un duh necurat, iar  vindecarea lor şi a celorlalţi bolnavi depinde de credinţă: „Dacă poţi crede, toate sunt cu putinţă omului credincios”, spune Iisus Hristos tatălui care îl însoţea pe lunatic. Răspunsul dat de tatăl lunaticului este de mare învăţătură: „Cred, Doamne, ajută necredinţei mele”, moment în care lunaticul s-a şi vindecat pentru totdeauna, spune Evanghelistul. Pilda vindecării lunaticului este atât pentru Sfinţii Apostoli, cât şi pentru toţi credincioşii. Este o pildă de căpetenie pilda credinţei, o pildă de cea mai mare importanţă, o cheie de boltă a vindecării şi mântuirii noastre, pentru că după aceea, Mântuitorul le vorbeşte Apostolilor despre viitoarele Sale pătimiri: Răstignire, Moarte şi Înviere. „Ce trebuie să înţelegem din pericopa evanghelică de azi?”, a întrebat PS Justin credincioşii. Tot Preasfinţia Sa a dat şi răspunsul lămuritor: „Să înţelegem că Dumnezeu ne-a creat unii pentru alţii. Şi să stăm unii lângă alţii. Şi să stăm faţă în faţă. Şi să ne privim. Şi să ne iertăm. Şi să ne iubim. Şi să ne împăcăm. Şi să ne ajutăm. Şi să ne bucurăm unii de alţii şi unii de împlinirile celorlalţi. Copilul din Evanghelie, dacă n-ar fi avut pe tatăl său, dacă nu i-ar fi dat Dumnezeu familie, cine s-ar fi îngrijit de el? Dumnezeu a rânduit să ne naştem într-o familie binecuvântată, care ne-a adus pe lume în post şi rugăciune, sub harul şi binecuvântarea lui Dumnezeu. Mamele noastre, ale celor care suntem din generaţia anilor ’60-’70 încă mai ştiau să se roage mult. Şi ştiau că atunci când aduc un copil pe lume trebuie să-l închine lui Dumnezeu încă din pântece. Să îngenuncheze în faţa icoanei Mântuitorului şi Maicii Domnului ca să fie izbăvit de orice boală şi de orice neputinţă înainte de a se naşte. Dacă le dădea Dumnezeu o încercare, nu abandonau copilul în suferinţă, a mai spus PS Justin Sigheteanul.”
„Avem nevoie în viaţa noastră de solidaritate. Avem nevoie de o familie binecuvântată. Avem nevoie de părinţi, a precizat PS Justin Sigheteanul. Tinerii de azi trăiesc într-o lume care nu seamănă deloc cu lumea de demult. Acolo unde este credinţă puternică, rugăciune fierbinte şi post după putere, sălăşluieşte Dumnezeu. Şi unde sălăşluieşte Dumnezeu nu se apropie cel rău, diavolul nu are loc. Unde este Hristos, Crucea Lui, credinţă, post, rugăciune şi fapte bune, Maica Domnului şi toţi Sfinţii şi Rânduiala Sfântă a Bisericii nu se apropie cel rău”, a mai spus PS Justin Sigheteanul.

Preotul paroh a primit brâu roşu

Pentru multele lucruri pe care le-a realizat în parohie cu puţinii săi credincioşi pe care îi păstoreşte, preotul Sorin Călin Costinaş a fost distins cu titlul de iconom şi dreptul de a purta brâu roşu. Diplome de vrednicie au primit primarul Vasile Zete, Consiliul Parohial, Nicolae Zetea, din Bîrgău, Gheorghe Iova din Recaş, Horia Colda din Baia Mare, pentru suportarea costurilor pentru iconostas, şi alţi credincioşi.
PS Justin Sigheteanul a binecuvântat locul pentru noua casă parohială.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.