Simpozion naţional, Săliştea de Sus. Cultură şi civilizaţie în Maramureş

0
1792

• Onorează cu prezenţa acad. Valentin I. Vlad şi prof. univ. dr. Emil Constantinescu

În zilele de 13 şi 14 august, la Săliştea de Sus va avea loc Simpozionul naţional „Cultură şi civilizaţie în Maramureş”, ediţia a VII-a. Şi în acest an, manifestările, organizate de Primăria oraşului (primar ec. Ştefan Iuga) şi casa de cultură, reunesc spirite alese ale culturii române.
Din Programul simpozionului:

Ziua I, 13 august

• Ora 10, la pensiunea Seky, se vor deschide lucrările manifestării. Cuvântul de început aparţine acad. Valentin I. Vlad, preşedintele Academiei Romîne.
• Prof. univ. dr. Emil Constantinescu, fost preşedinte al României, va susţine comunicarea „Ieşirea din labirint”.
• Acad. Alexandru Surdu, vicepreşedinte al Academiei, va conferenţia despre „Ondulaţiunea universală şi sufletul românesc”.
• Acad. Emil Burzo va vorbi despre „Rolul şcolilor confesionale în dezvoltarea intelectualităţii maramureşene”.
În prima parte a zilei vor mai susţine comunicări prof. univ. dr. Daniel David şi conf. univ. dr. Vasile Timiş, de la Universitatea Babeş- Bolyai, Cluj-Napoca.
În a doua parte a zilei, de la 16,30, va avea loc lansarea cărţii „Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor, într-o monografie cognitiv experimentală” (Editura Polirom, Iaşi, 2015). Prezintă conf. univ. dr. Alexandru Baumgarten şi conf. univ. dr. Nicolae Iuga.
• Dr. Vasile Iuga (Bucureşti) va vorbi despre reconectarea României.
• Vasile Iuga de Maramureş va prezenta un document despre descoperirea pivniţei lui Pintea Viteazul, la Odeşti.
• Nicolae Iuga va lansa cartea „Din istoria marilor idei etice şi pedagogice”.
Ziua se va încheia cu un medalion literar „Ion Iuga”, la care vor participa scriitorii: Gheorghe Pârja, moderator, Gavril Ciuban, Lucian Perţa, Ion Bogdan, Ion Petrovai, Vasile Muste, Echim Vancea.

Ziua a II-a, 14 august

De la ora 9,25, la Şcoala generală „Mihai Eminescu” se va deschide expoziţia de fotografii „Multietnicitate în Maramureş”, autor Felician Săteanu. Vor urma 25 de comunicări, prezentate de universitari din Bucureşti, Cluj-Napoca, Timişoara, Arad, Baia Mare, cercetători ai Filialei din Cluj a Academiei Române, profesori, muzeografi, studenţi, din Maramureş.
Profesorul Simion Iuga, coordonatorul manifestării, ne-a informat că a apărut voumul care cuprinde comunicările ediţiei 2014.
Despre toate acestea, cu reportaje, însemnări, interviuri, în numerele viitoare ale ziarului.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.