“Solemnitatea rostirii, timbrul elegiac capătă o semnificaţie aparte în câteva poeme (…) ritualizând sentimentul unei ciudate singurătăţi (…) ce se dovedeşte a fi autentică şi fertilă. Contrapunctul, sintaxa eliptică marchează parcă un plus în favoarea modernizării spunerii poetice”.
(Radu SĂPLĂCAN, 1976)
Elegii
1.
un poem se iscă din nimic
se iscă din iasca pusă în amnar
se şi aprinde dacă
vine scăpărătoarea ideii
şi scapără
scapără
de cremene devine
luată din muntele Cremeniţa
de deasupra Apşelor înălţat
pre limba noastră de iască
se înditruie poemul
sub a chipului nostru şi
a clipei mască
2.
nu ne-am văzut demult
focu să-o ardă
un miliard de ani trecea pe stradă
şi între noi era o lume nevăzută
atât de mult străină
şi de cunoscută
3. Lira
locuiesc
în Valea Pământului
antecamera galaxiei noastre
www sistem solar
lângă Steaua Polară
mereu rotitoare
împrejurul constelaţiei Lira
o
ce cuvânt greu
ca şi cum ar fi de Pământ
Mogoşa
a plouat astă noapte cu corone
adică a plouat destul de bine
şi ploaia valorează cât o coroană
cât un ban de aur sau de argint
lumânăriţele nu s-au ofilit
păstrează lumina cât nu este Soare
până nu vine lumina cea mare
măgla de la Mogoşa nu se mai vede
? cine poate crede
că Mogoşa nu este
castelul de la Mogoşoaia
unde a fost murit şi Marin Preda?
Şurdeşti, marţi, 30 iulie 2007
Ninsoare
te uită cum ninge cum ninge
sunt fulgi pe care
nici nu-i poţi atinge
că se topesc ca o vocală
pe buzele streşinilor de la case
pe braţe de arbori
pe braţele noastre
doar deasupra frunţii se face
din ce în ce mai alb
ca într-o iarnă perpetuă
şi straşnic de albă
