Iubirea cu forţa

0
457

Sexualitatea se manifestă uneori prin porniri instinctuale, acţiuni impulsive şi viol. Cazul din Vaslui, în care şapte tineri au violat o fată de 18 ani, le-a adus condamnări cumulate de 50 de ani. Cauza principală este lipsa de educaţie sexuală a acestor băieţi. Maturizarea i-a găsit nepregătiţi să atragă un partener şi au avut impresia că fata este un obiect sexual ce poate fi obţinut fără prea mare efort. Educaţia înseamnă însă conştientizarea tinerilor privind valorile morale specifice familiei şi lipsa agresivităţii sexuale. Profesorii, preoţii, medicii din comunitate au rolul să implice instituţiile respective, şcoala, biserica şi dispensarul, ca să preîntîmpine agresiunile de natură sexuală şi violul.
Ne gîndim la cei şapte tineri, fac închisoare pentru viol în formă agravantă (au premeditat fapta) şi lipsire de libertate în mod ilegal. Acuzaţii au sechestrat o fată timp de mai multe ore şi au abuzat-o sexual în două rînduri. Cît de înflorită ar trebui să fie viaţa lor! Au vîrsta cea mai frumoasă, sînt tineri normali fizic şi psihic, dar au fost învăţaţi de cineva, poate de mediul în care trăiesc, că pot obţine satisfacţie sexuală şi fără să iubească. De aici pînă la formarea unui grup care să abordeze femeia abuziv şi s-o transforme în obiect generator de plăceri nu este decît o chestiune de conjunctură. Cincizeci de ani de recluziune, timp berechet să se gîndească la normele de convieţuire în societate. La felul cum trebuie un bărbat să se ataşeze de o femeie cu care ar dori să se cupleze. Esenţială este apropierea între parteneri, doar dacă cei doi se află mai mult timp aproape unul de altul poate să apară între ei faza de excitaţie. La puşcărie, se poate produce cel mult autoexcitaţia… În închisoare, absenţa sexului este compatibilă cu viaţa normală. Lipsa de instruire şi influenţele nefaste ale mediului în care au crescut i-au transformat în abuzatori. Nici argumentele psihologice nu le sînt de folos, abuzatul nu se transformă mereu în abuzator.
Este adevărat că bărbaţii nu sînt precum femeile, cel puţin în acest domeniu. Ei se pot satisface sexual şi fără să-şi iubească partenerele, ceea ce pentru femei nu se întîmplă. Ele ştiu că nu pot fi posedate cu forţa, că se vor putea apăra, chiar dacă masculul va folosi forţa brută. Doar dacă sînt maltratate, speriate, ameninţate, vor putea fi posedate cu forţa, dar şi atunci pe corpul lor rămîn urmele abuzului fizic. Actul sexual este un impuls precum foamea, ceea ce nu înseamnă că cel flămînd are dreptul să fure. Omeneşte, este să ceară apă de băut. Actul sexual este o formă de relaţie interumană, precum prietenia. Omul care iubeşte devine mai bun, forţa dragostei este miraculoasă, te face mai înţelept şi mai creativ.
Sexualitatea se învaţă, actul sexual este fiziologic şi are componente emoţionale mijlocite de limbaj. Atracţia fizică şi psihică duce la relaţii sexuale, tinerii trebuie să convingă sexul opus că au vigoarea fizică şi spirituală necesară pe piaţa căsătoriilor, redusă de criza economică globală. Cei şapte vasluieni n-au avut răbdare şi au ales calea plăcerilor interzise, de o noapte, urmate de 50 de ani de pauză sexuală. Părinţii lor, profesorii lor, preoţii lor, medicii lor de familie ar trebui să dea şi ei seama de suferinţa pe care n-au prevenit-o. Societatea noastră are de înlăturat dezechilibrele ce îi transformă pe aceşti băieţi în frustraţi sexual. Femeile de azi sînt independente material, deci mai greu de cucerit, iar bărbaţii fără statut social şi venituri stabile (25%) devin confuzi şi riscă să fie nefericiţi infractori sexuali.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.