Locul 5 la „Bucharest Trophy”

0
318

HCM Baia Mare – ASC Corona 2010 Braşov 31-29 (16-16)

În meciul pentru locul 5 de la „Bucharest Trophy”, ediţia a doua, HCM Baia Mare s-a impus cu 31-29 (16-16) împotriva grupării ASC Corona 2010 Braşov.
Jocul pentru locul 5 a deschis ziua finalelor de duminică la a doua ediţie a „Bucharest Trophy”. S-au aflat faţă în faţă HCM Baia Mare şi ASC Corona 2010 Braşov. Cele două adversare au oferit o confruntare echilibrată, fiecare echipă reuşind să se desprindă la maximum trei goluri. Victoria a revenit în final băimărencelor, care termină astfel turneul din Bucureşti pe locul 5, punînd astfel punct meciurilor de pregătire.
Do Nascimento şi Perianu sînt autoarele primelor două goluri ale meciului: 2-0 în minutul 4. Urmează trei reuşite ale braşovencelor şi scorul este 2-3 în minutul 6. Băimărencele se desprind la maximum două goluri în minutele care urmează (5-3, min. 8; 6-4, min. 10; 11-9, min. 18; 12-10, min. 20). De fiecare dată, însă, echipa din Braşov reuşeşte să strîngă scorul şi să menţină în zona echilibrului lupta pentru locul 5. Pentru prima (şi singura) dată, HCM-ul se distanţează la trei goluri în minutul 22: 13-10. Replica vine din partea Coronei cu promptitudine: 13-13, două minute mai tîrziu. La pauză scorul este de 16 egal. Debutul actului secund aparţine braşovencelor, care reuşesc în minutul 37 să beneficieze de un avans de trei goluri: 17-20. O diferenţă refăcută ultima dată în minutul 38, la scorul de 18-21. Perianu, însă, cu două goluri consecutive, apropie HCM-ul la 20-21 (min. 42). Băimărencele reuşesc să egaleze Corona în minutul 45 (la 22) şi să revină în avantaj în minutul 47 (la 24-23). Braşovencele nu mai au pe final de joc forţa să încline în favoarea lor balanţa partidei, iar pînă la fluierul final e fie egal, fie avantaj pentru HCM (de maximum două goluri). Partida se încheie cu scorul de 31-29 şi HCM Baia Mare termină turneul din Bucureşti pe locul 5. • Au arbitrat: Tiberiu Dobre şi Mihai Potârniche (Bucureşti). • HCM Baia Mare: Munteanu (o intervenţie), Dumanska (12 intervenţii, a apărat 2 de 7 m) – Do Nascimento 8 (3 din aruncări de la 7 m), Perianu 7, Abbingh 3, Ardean Elisei 3 (1), Geiger 2, Preda 2, Jezic 2, Tătar 1, Nechita 1, Oltean 1, Zamfirescu 1, Tănăsie, Vizitiu, Szucs, Marin. Antrenori: Aurelian Roşca şi Ioan Băban.
Acesta a fost ultimul turneu de pregătire pentru HCM în această vară, dat fiind că în această săptămînă este planificat debutul Ligii Naţionale de handbal feminin, ediţia 2015-2016. O ediţie pe care băimărencele o abordează din postura de vicecampioane naţionale. Primul meci pentru echipa lui Aurelian Roşca va avea loc pe propriul teren, duminică, 30 august, începînd cu ora 13.30, partenera băimărencelor fiind U Alexandrion Cluj.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.