Un pod prea îndepărtat

0
583

Şi a fost duminică, 23 august. Nu m-am îndemnat să scriu ce a mai rămas din semnificaţia acestei zile, care a fost aproape o jumătate de veac Ziua Naţională a României. Oricum, ea a existat, România a ieşit din alianţa cu Puterile Axei şi a declarat război Germaniei şi Ungariei.
Complicată şi controversată zi. Ne-am ales cu Ardealul de Nord şi cu o dominaţie sovietică cu urme adânci în sufletul naţional. Mi-am adus aminte de poetul erou Ion Şiugariu, care în aceste zile trece printr-o nedreaptă probă de foc a memoriei. Unde se afla poetul din Băiţa în ziua de 23 august? În acea zi de răscruce, se afla antrenat în luptele de la Băneasa şi Otopeni. Până la 1 februarie 1945, participă la operaţiunile militare pentru eliberarea Ardealului, apoi pe teritoriul Ungariei şi Cehoslovaciei. Lupta împotriva fascismului. În acea zi de iarnă, în satul Polhora, este ucis de fluxul unei explozii. Mormântul lui se află în cimitirul ostaşilor români de la Zvolen. Fiul minerului aurar din Băiţa a fost un elev eminent şi un student strălucit. Poeziile, cronicile literare, teza de licenţă despree „Aspectul jurnalistic în literatura modernă” (îndrumător Mihai Ralea) prefigurau o personalitate literară indiscutabilă. Ceea ce a şi fost până la vârsta morţii sale. Nu uit tristeţea din refugiu a lui Ion Şiugariu. În 1942, vine din Bucureşti cu paşaport în partea de nord a Transilvaniei, la Băiţa, unde îşi vede părinţii şi fraţii pentru ultima oară. În 1943, iulie, i se acordă o permisie, era concentrat din ianuarie, pentru a se căsători, la Râmnicu Vâlcea, cu studenta în farmacie Lucia Stroiescu. Care a rămas o superbă doamnă a memoriei poetului. O doamnă Penelopă, care, deşi ştia că Ion Şiugariu nu se mai întoarce, îl aştepta în pragul casei cu fiecare volum pe care i l-a publicat. În Germania, la Aachen, unde trăieşte doamna Lucia, dar şi în ţară.
În 1975, poetul şi jurnalistul Ştefan Belu publică la Baia Mare volumul „Ion Şiugariu, un poet căzut în război”, despre care criticul Nae Antonescu scria că este cartea cu care reîncepe activitatea literară a lui Şiugariu. Acum, după o lege nătângă, poetul din Băiţa, căzut în luptele împortiva fascismului, este învinuit de fascism. Într-o lume informată ca a noastră, o asemenea atitudine mi se pare stupidă şi periculoasă. Scandalul pus în funcţiune în ţară de legea împotriva cultului legionar a deschis cale liberă unor abuzuri greu de închipuit. Se ştie, primăria din  Brezno, pe 28 august, spre cinstirea poetului erou Ion Şiugariu, dorea să dea numele lui podului pe care a căzut la datorie.
Ambasada României din Slovacia, prin funcţionarii ei, s-a dovedit slugarnică şi neinformată. Cred că lucrurile pot fi lămurite. Doamna Lucia a trimis  scrisoare ministrului de Externe Bogdan Aurescu (publicată şi de ziarul nostru) în care afirmă. „Soţul meu nu a fost niciodată legionar şi nu a făcut parte dintr-un partid politic”.
La vremea respectivă, Zaharia Stancu îi scrie mamei poetului erou. Generalul, scriitorul şi prietenul Laurenţiu Fulga îi îngrijeşte opera. Va ajunge la Zvolen.
M-am pregătit pentru acest text citind o bună parte din opera lui Şiugariu: poezie, critică, eseu. Nicăieri nu am constatat zvâcniri legionare (da, articolul din 1940, noiembrie, are un iz de adulaţie. Atât.)
Vorba doamnei Lucia: „Dorim ca patriotismul să fie corect interpretat şi să nu fie nimeni pus la stâlpul infamiei pentru că lupta sa preţuieşte valorile naţiunii din care se trage”. Legea se dovedeşte controversată. Parlamentul României pare că a aţipit. Preşedintele nostru, la fel. Ministrul Bogdan Aurescu poate limpezi apele.
Maramureşul l-a cinstit corect pe Ion Şiugariu. Nu vă fie teamă de el. A fost un patriot şi prin moarte. Deocamdată, podul de la Brezno ni se pare un pod prea îndepărtat.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.