Casa cu două ocoale

0
1209

În Maramureşul istoric, sunt cinci ocoale silvice care funcţionează pe principiul societăţilor comerciale. Ocolul Silvic Sighet, cu localităţile de pe Tisa şi Ronişoara, între dealurile Huta şi Hera, şi Ocolul Silvic Mara, cu localităţile de pe Mara, Cosău şi Iza (parţial), au sediul în Sighetu Marmaţiei, în aceeaşi clădire (împărţită frăţeşte), pe strada Bradului. Frăţeşte împart şi pădurile Sighetului.

Ilie Tivadar
Ilie Tivadar

Cu mai multe priviri aţintite spre ea, pădurea e păzită mai bine!

Ocolul Silvic Mara – cu 7 cantoane, 47 de salariaţi, din care 17 pădurari – are 17.000 ha de pădure, din care 12.800 hectare sînt păduri ale statului şi 4.000 ha sînt administrate cu contract (primării, parohii, persoane fizice). A fost deja evaluată masa lemnoasă ce poate fi valorificată în 2016, potrivit Amenajamentului silvic pe 10 ani. Totul se face cu respectarea Codului silvic – susţine şeful Ocolului, ing. Ilie Tivadar.
“Tăierile principale se fac anual în volum de 10.000-12.000 de metri cubi, iar cele secundare, de întreţinere a pădurilor tinere, a pădurilor de 50 de ani (rărituri, degajări, curăţiri), se fac pe o suprafaţă de 550 de hectare anual. Rezultă un volum de 10.000-15.000 de metri cubi de masă lemnoasă, lemn subţire. Aceste tăieri pregătesc pădurea pentru generaţia următoare, ştiut fiind că vârsta de exploatare a lemnului este cuprinsă între 90 şi 120 de ani. De când românii lucrează în străinătate, a scăzut numărul furturilor de lemn din pădure. S-au semnalat totuşi tăieri ilegale pentru lemn de foc, în zonele Iapa (Sighet) şi Sat Şugatag. Când pădurea de pe Gutâi-Izvoare a fost culcată la pământ de vijelia din 1982, atunci s-au exploatat 250.000 de metri cubi de material lemnos din doborâturi. După degajare, golul alpin a fost replantat sau s-a autogenerat din seminţiş. Pe marginea DN 18, s-au plantat şi scoruşi ornamentali. Abia ajunsă în stadiul de nuieliş-prăjiniş, în tânăra pădure de pe Gutâi (34 de ani), se fac primele lucrări de întreţinere şi curăţare. Lemnul cu diametrul de 12-14 cm este valorificat pentru foc. Pentru a putea fi exploatată pădurea de aici, acestui codrişor îi mai trebuie 80 de ani de creştere. În acest an, planul de împădurire a fost de 15 hectare. Suntem producători de puieţi în pepiniere şi solarii proprii, pe Gutâi (brad), Izvorul Negru (molid), Slătioara (larice). Surplusul îl dăm altor ocoale. Probleme avem cu rămăşiţele la Legea proprietăţii. Avem colaborare bună cu primăriile şi consiliile locale. Şi noi şi ei suntem cu ochii pe pădure. Cu cât sunt mai multe priviri aţintite spre ea, pădurea e păzită mai bine! De remarcat sunt pădurile din zona Budeşti, unde oamenii au avut grijă de ele ca de ochii din cap!”

Ocolul SighetNoii proprietari au culcat pădurea la pământ!

Ocolul Silvic Sighet. Stăm de vorbă cu dr. ing. Ştefan Bereş, şeful Ocolului: “Am pregătit producţia anului 2016, cu punerea în valoare conform amenajamentelor silvice a masei lemnoase pentru tăierile de anul viitor. Am fost în plină campanie de lucrări silvice în ceea ce priveşte conducerea arboretelor şi lucrările făcute în arboretele tinere. Din păcate, din lipsă de încredere în oameni, de sus până jos şi invers, se adoptă uneori nişte legi care îngreunează munca noastră de toate zilele. În Ungaria, de pildă, se lucrează mult mai lejer, ocoalele au o anumită autonomie, răspund pentru ceea ce fac. Nu e nevoie de aprobări la nivel regional sau naţional. La ei nu există sistemul de ciocane silvice, care la noi înseamnă o enormă birocraţie. Nu se calculează nici anticipat masa lemnoasă ce urmează a fi valorificată. Ocoalele gestionează şi vând direct masa lemnoasă. Volumul acesteia se calculează doar în momentul expediţiei, nu înainte. Lemnul nu se vinde pe picior, ca la noi. Ca atare, nu se transferă profitul ocolului către alţii.

OcolSilvic 006În Ungaria, nu există noţiunea de furt

La noi, un pădurar cu salariul de 200-250 de euro pe lună are în gestiune şi răspunde de un fond de marfă care costă milioane de euro! În alte ţări din Europa, pădurarul îşi face meseria şi răspunde de lucrările silvice pe care le execută. El nu e paznic, ca la noi. Paza o asigură poliţistul sau jandarmul. Nu ştiu cum va fi la noi cu noua Gardă Forestieră. Fiecare ocol din străinătate are o mini făbricuţă, în care face produse semifinite, araci de vie din esenţe slabe faţă de ce avem noi, cu succes la export. Speciile de bază în Ungaria sunt pinul silvestru, salcâmul şi plopul, dar fac bani serioşi din ele. Noi avem esenţe valoroase, dar pierdem bani! Avem patru unităţi de producţie şi administrăm 8.900 de hectare de pădure, din care tot pierdem în continuare. Cetăţenii vin cu tot felul de sentinţe, care fac rău statului român, care nu a luat în serios problema retrocedărilor. Legile care s-au votat de-a lungul timpului, în Parlament, au însemnat mai degrabă mită electorală, decât o lege normală! Trebuia să se meargă pe adevăr şi dreptate. Ce a aparţinut cândva oamenilor să se retrocedeze, iar ce nu statul trebuie să păstreze. Se aduc şi astăzi documente false din Ucraina, pe baza cărora unii primesc sentinţe favorabile şi capătă porţiuni mari din pădurea care nu au avut-o niciodată neam de neamul lor! De cum au fost puşi în posesie sau cum au primit sentinţă judecătorească definitivă, noii proprietari culcă sute de hectare de pădure la pământ, tăind-o la ras. Statul ca proprietar nu lasă nici un metru pătrat de teren neîmpădurit, pe când pădurile retrocedate au dispărut, rămânând pământul gol! A fost o perioadă neagră în silvicultura românească. Mie mi-e drag pământul acesta şi mi-e dragă meseria mea, dar când văd că se greşeşte grosolan, cu consecinţe pe sute de ani, nu pot să tac. Şi în Parlament am vrut să mă bat pentru pădure, dar abia când ajungi acolo vezi cât eşti de mic. Ce vrei tu nu coincide, nu bate cu priorităţile unora… Acolo, dictează o mână de oameni. Cea mai mare dictatură există în partidele politice. Parlamentaristul adevărat a cam dispărut. La începuturile sale, Parlamentul dezbătea şi două săptămâni un articol de lege, iar astăzi, majoritatea parlamentarilor nici nu ştiu ce votează sau află că a trecut tacit nu ştiu care lege! Niciodată nu am aşteptat vârsta de pensionare, dar acum parcă mă grăbesc. Simt că nu mai pot să lucrez, mă doare să lucrez în concepţia actuală, în această meserie batjocorită de unii până la cel mai mic nivel. Aş vrea să văd că silvicultura şi cei care fac această meserie capătă locul lor bine stabilit în societatea noastră. Să fie aşa cum a fost înaintate, când nimeni nu îndrăznea să fure pădurea. Pădurea şi apele sunt cele mai mari bogăţii pe care le avem şi pe care trebuie să le întreţinem. Resursele pădurii trebuie valorificate superior şi raţional. Am ajuns în cadrul unui ocol silvic să nu mai avem încredere unii în alţii. Peste vară este restricţie la tăieri. Doar din 1 septembrie, se pot exploata produsele principale. După foarte mulţi ani, când ocolul Sighet a lucrat cu pierderi, anul acesta suntem pe profit, pentru că am intrat într-un nou deceniu, amenajamentul silvic nou fiind refăcut anul trecut. Ca atare, anul acesta am avut acces la produsele principale şi secundare, prin vânzarea cărora noi reuşim să finanţăm celelalte lucrări. Din păcate, nu mai avem echipa noastră de exploatare, cum era pe vremuri. Echipă care avea în dotare utilaje noi, performante. Atunci, ocolul nostru era fruntaş la nivelul Direcţiei judeţene. Am avut şi păstrăvărie (acum este dată în chirie, unui italian). Am avut centru de fructe de pădure – nu-l mai avem. Am avut atelier de prelucrare a lemnului, cu gater. Am făcut produse semifinite, cherestea, semifabricate. S-a casat totul. După retrocedări, ocolul a rămas cu jumătate din suprafaţă şi nu are suficientă masă lemnoasă care să poată fi exploatată pentru a supravieţui. Cota de tăiere se împarte pe 10 ani, dar nu ajunge pentru supravieţuire. De aceea este nevoie de activităţi conexe, care să producă plus valoare. Acum, noi nu avem nimic. Am reînfiinţa echipa de exploatare, dar ne-ar trebui cel puţin 250.000 de lei pentru utilaje. Este o criză acută în Sighet de lemn de foc. De aceea plâng eu după echipa de exploatare, pentru că făceam sute de metri steri de foc, care se vindeau foarte bine. Lemn de foc nu mai au nici privaţii, care au cam terminat pădurile! Au tăiat tot! La polonezi, retrocedarea pădurilor s-a oprit după 24 de ore. Asta nu înseamnă că polonezii nu sunt proprietari. Dimpotrivă. Atâta doar că ei nici nu ştiu şi nici nu-i interesează unde e pădurea lor pentru că singurul administrator – al celei mai importante bogăţii a unei ţări, pădurea – a rămas statul. Proprietarii din Polonia primesc anual doar uzufructul după pădure: bani, material lemnos, lemn de foc etc. Am realizat 5 hectare de plantaţii noi de foioase şi răşinoase. Introducem gorunul, specie valoroasă, pentru a mări procentul de participare în arboretele tinere, pe dealurile Hera şi Huta. Am plantat frasin şi paltin din pepinierele noastre, iar la răşinoase, ponderea o reprezintă molidul. Pepinierele proprii sunt foarte rentabile. Cred că până la urmă tot noi, ocoalele silvice de stat, va trebui să împădurim zonele rase de proprietarii particulari în ultimii 25 de ani. Dezastrul din pădure are consecinţe nefaste pentru zeci şi sute de ani. Fondul forestier naţional trebuie vindecat, refăcut, inclusiv suprafeţele private care fac parte din acelaşi fond. Va fi nevoie de zeci, sute de milioane de puieţi pentru refacere, care abia peste o sută de ani vor ajunge să formeze o pădure. Numai pe ce a fost înainte în administrarea ocolului nostru, au rămas sute de hectare goale! Probleme avem cu unii proprietari cărora li s-a măsurat mai mult teren decât aveau dreptul. Aceştia înţeleg greu că suprafeţele respective nu sunt ale lor şi trebuie să la dea înapoi statului. E bine că, de când acţionează radarul pădurilor, s-a redus spectaculos circulaţia materialului lemnos în condiţii nelegale. S-au redus şi tendinţele de furt sau tăieri ilegale prin acest sistem de supraveghere”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.