Debut perfect pentru echipele maramureşene

0
680

Luceafărul Bălan – CSM Sighetu Marmaţiei 2-4 (1-0)

CSM Sighetu Marmaţiei a cîştigat toate cele trei puncte din deplasarea de la nou promovata Luceafărul Bălan, formaţia lui Michele Bon impunîndu-se cu 4-2, după ce la pauză gazdele aveau avantaj minim pe tabelă – 1-0. Ba mai mult, Luceafărul Bălan a început la fel de bine şi partea secundă, majorîndu-şi avantajul pe tabelă. Se părea că oaspeţii vor debuta cu stîngul, dar schimbările efectuate la pauză s-au dovedit extrem de inspirate.
În minutul 26, Haiduc scapă singur cu Began şi înscrie pe lîngă acesta: 1-0. La cinci minute de la reluare, Luceafărul se distanţează la două goluri Naghi reluînd în poartă cu latul o centrare venită de la Haiduc: 2-0. Nu trec decît două minute şi oaspeţii reduc din diferenţă prin Denis Lemac, introdus la pauză, acesta scăpînd singur cu portarul advers şi trimiţînd pe lîngă acesta: 2-1. De aici încolo CSM Sighetu Marmaţiei pune stăpînire definitivă pe joc şi mai înscrie de trei ori. În minutul 76, Pistol restabileşte egalitatea din careul mare, în urma unui corner: 2-2. Peste alte şase minute oaspeţii intră în avantaj, Olimpiu Bucur profitînd de o gafă a fundaşului Anghel: 2-3. Lemac realizează dubla în minutul 85 şi CSM Sighetu Marmaţiei revine din deplasarea de la Luceafărul Bălan cu toate cele trei puncte: 2-4.
Luceafărul Bălan: Adam – Ţiriac, Criste, Anghel, M. Rus, Buda (52 Bărnuţiu), Naghi, Turcu, Haiduc, B. Ciaca (52 Negrean) şi Bode (cpt.). Antrenori: Marius Paşca (principal) şi Marius Muntean (secund). • CSM Sighetu Marmaţiei: Began – Al. Novoselenski, Pistol (cpt.), Cr. Bucur (46 Ferhaoui), Turda, Fizeşan, Roghină (72 Bedea), O. Bucur, Pânţaru, Brumă (87 Ţârlea) şi Taciuc (46 D. Lemac). Antrenori: Michel Bon şi Cosmin Marincean. • Arbitri: Rareş Vidican (Oradea) – Ciprian Fiter (Sânmartin), Nicolae Tătar (Oradea). Observatori FRF: Monica Rigo, Iosif Cavai (Cluj-Napoca).

ACS Fotbal Comuna Recea – CS Oşorhei 1-0 (1-0)

Nou promovata în Liga a III-a a avut un debut de senzaţie la acest nivel, ACS Fotbal Comuna Re­cea bifînd primele trei puncte încă din startul campionatului. Elevii lui Romulus Buia şi Ovidiu Mic au răpus echipa care în urmă cu cîteva zile elimina pe FC Bihor Oradea din Cupa României. Gruparea maramureşeană a făcut un joc pragmatic, iar unicul gol al disputei s-a consemnat în minutul 37, cînd Viorel Chinde a pătruns în careu şi a şutat fără speranţă pentru portarul advers. Întîlnirea dintre cele două combatante nu a fost una calitativă, dar una în care fazele de poartă n-au lipsit. Iar ocaziile mai multe şi mai clare au aparţinut gazdelor, care puteau să se desprindă pe tabelă în anumite momente. Dar pînă la urmă a rămas 1-0, suficient pentru ACS Fotbal Comuna Recea să cucerească primele trei puncte din Liga a III-a.
ACS Fotbal Comuna Recea: Lovasz – Mateaş, Ciuntu (Mariş), Asăujan, A. Cuc – cpt. (Apan), Fazekas, Morar (Tarţa), Taraszkozi, Chinde (Voivod), Schwarzcopf, David. Antrenori: Romulus Buia şi Ovidiu Mic. • CS Oşorhei: Hava – A. Petricău, Pintea (22 Cervinschi), Ş. Pop, Hering, Hosu (72 Sg. Ban), Cuc (46 Mălaiu), L. Todea, D. Costea, Trip, Ov. Popa (36 V. Petricău). Antrenor: Călin Cheregi. • Arbitri: Kovacs Szabolcs (Carei) – Sergiu Neichi (Satu Mare), Kopriva Tamas (Satu Mare). Observatori FRF: Dinu Lucaciu (Jibou), Ioan Papp (Carei).

Rezultatele primei etape: Luceafărul Bălan – CSM Sighetu Marmaţiei 2-4; Luceafărul Oradea – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 3-0; Unirea Dej – Sănătatea Cluj 2-4; Unirea Jucu – CS Iernut 2-1; ACS Fotbal Comuna Recea – CS Oşorhei 1-0; AFC Odorheiu Secuiesc – Industria Galda de Jos 1-2; CSM Avântul Reghin – FC Zalău 2-0.
Etapa viitoare • Vineri, 4 septembrie: AFK Csikszereda Miercurea Ciuc – Luceafărul Bălan • Sîmbătă, 5 septembrie: Sănătatea Cluj – Luceafărul Oradea; CS Iernut – Unirea Dej; CS Oşorhei – Unirea Jucu; Industria Galda de Jos – ACS Fotbal Comuna Recea; FC Zalău – AFC Odorheiu Secuiesc; CSM Sighetu Marmaţiei – CSM Avântul Reghin.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.