PNL, opoziţia loială puterii PSD

0
446

România este în momentul de faţă dominată de o clasă politică dezorientată, indiferentă şi, cel mai grav, fără un proiect de viitor pentru dezvoltarea acestei ţări. Clasa politică este necesar a fi împărţită în tabere diferite, pluripartidismul şi diversitatea ideologică fiind elemente definitorii ale democraţiei.
Din păcate, este lucrul ce ne lipseşte nouă, astăzi, cu desăvârşire, avem la conducere un PSD care, pentru a mai salva ceva, aruncă în mod haotic şi iresponsabil cu pomeni electorale, iar PNL nu reprezintă altceva decât opoziţia loială puterii. Vedem în fiecare zi că falsa opoziţie, noul şi marele PNL, e pregătit să facă multe, să pună în practică o sumedenie de proiecte, doar că în final nu mai realizează nimic. Cu toate acestea, însă, au reuşit să voteze împreună cu PSD respingerea votului prin corespondenţă şi să-şi apere aleşii cu probleme penale. Trecând peste faptul că orice naţiune civilizată adoptă votul prin corespondenţă, mă întreb unde este respectul celor din PNL faţă de cei ce au stat ore întregi în faţa ambasadelor pentru a vota, situaţie de care s-au folosit atât de mult pentru sensibilizarea electoratului din ţară şi promiţând, totodată, că aşa ceva nu se va mai repeta. Răspunsul este unul singur: i-au folosit doar ca instrumente electorale, când s-au văzut cu sacii în căruţă şi cu Preşedinte la Cotroceni, peneliştii au devenit dintr-o dată amnezici, adoptând politica tăcerii, ca de obicei. Sondajele recente ne arată că liderii PNL, Gorghiu, Blaga şi Predoiu, nu sunt capabili să ajungă nici măcar la un sfert  din încrederea votanţilor. Asta dovedeşte mediocritatea, incompetenţa şi lipsa de încredere pe care o au românii faţă de ei. Când ajungi o anexă a PSD şi cârpa celor de la UNPR, aşa cum este astăzi PNL, nu te poţi numi partid în care populaţia să-şi pună încrederea. PSD şi PNL acţionează precum grupurile mafiote ce şi-au împărţit teritoriul, nu se războiesc între ele şi au grijă ca nimeni să nu pătrundă în sfera lor de influenţă. În rândul oamenilor, cât şi în presă, se vorbeşte de o singură persoană ca fiind vocea reală şi corectă a opoziţiei, Preşedintele Traian Băsescu.  De revenirea sa în politică, prin Partidul Mişcarea Populară, se leagă speranţele românilor, dar şi frica binomului şarlatan PSD-PNL. Ştim cu toţii că doar Băsescu le poate încurca jocurile murdare şi, cum a mai reuşit odată, vă asigur că o va face din nou.

Adrian Todoran, preşedinte PMP Maramureş

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.