O istorie originală a ideilor etice şi pedagogice

1
804

Disciplinele istoriei şi istorisirea în genere pot fi concepute în mai multe moduri. O istorie oarecare se constituie de regulă cronologic, prin prezentarea unor evenimente şi/sau personalităţi ale domeniului, pe cât posibil fără rest. Astfel putem avea o istorie politică, prin prezentarea înşiruită în timp a evenimentelor şi a conducătorilor politici, a şefilor de stat, a faraonilor etc. Puteam avea o istorie a filosofiei, prin prezentarea în succesiune aproximativ temporală a vieţilor şi doctrinelor filosofilor. Putem avea o istorie a unei biserici, prin prezentarea vieţilor şi realizărilor ierarhilor bisericii în cauză. Putem avea o istorie a unei ştiinţe, prin prezentarea vieţilor şi descoperirilor făcute de către oamenii de ştiinţă în speţă. Sau putem avea o istorie a unei ştiinţe făcută altfel, anume prin prezentarea unor mari idei ştiinţifice, care sunt mai longevive, care au o durată de viaţă incomparabil mai mare decât a vieţii oamenilor. Ideile au particularitatea – platonic vorbind – de a exista de dinainte de naşterea oamenilor, a creatorilor din domeniu, de a antevieţui în raport cu oamenii şi de a supravieţui considerabil şi după moartea oamenilor de ştiinţă, a autorilor care le-au emis şi le-au impus.
În consecinţă, avem posibilitatea de a face două tipuri de istorie: o istorie a personalităţilor dintr-un domeniu oarecare, o istorie cu persoane pe post de personaje şi o istorie în care personajele nu sunt persoane, ci idei. Acest ultim tip de demers ar putea fi ilustrat cu lucrarea Fenomenologia spiritului a lui Hegel, care este o astfel de naraţiune, în care personajele nu sunt oameni, ci idei.
Un atare mod de a concepe istoria unor domenii strâns înrudite – etica şi pedagogia – este propriu şi cărţii la care ne referim aici, aparţinând universitarului Nicolae Iuga: Din istoria marilor idei etice şi pedagogice (Ed. Grinta, Cluj-Napoca, 2015), carte care îşi asumă ca model, în mod explicit, celebra lucrare a lui Bogdan Suchodolski (1903-1992), filosof şi istoric al ştiinţei, La pédagogie et les grands courants philosophiques. Pédagogie de l’essence et pédagogie de l’existence (Préface de M. Debesse, Edition du Scarabée, Paris, 1960). Şi aici, la fel ca şi la Hegel, personajele cărţii sunt idei. Această manieră de a concepe istoria domeniilor nu are obligaţia să fie atotcuprinzătoare. Pentru a prezenta o idee, nu este obligatoriu ca să fie prezentaţi toţi oamenii de ştiinţă care au contribuit la inventarea, crearea, dezvoltarea şi impunerea acesteia, ci este suficient să fie prezentaţi un număr mai restrâns de autori, cu titlu exemplificativ, o compendiere a domeniului.
În al doilea rând, Nicolae Iuga îl are ca model pe filosoful şi pedagogul clasic german J. Fr. Herbart (1776-1841), care afirma cu claritate principiul legăturii indisolubile între Etică şi Pedagogie. Mai exact, Herbart susţinea că Pedagogia ca acţiune socială de anvergură, ca termen generic şi scris cu majusculă, are două componente: Etica şi Psihologia. După Herbart, Etica furnizează scopul educaţiei, adică virtutea, iar Psihologia procură mijloacele şi metodele pentru atingerea acestui scop. La fel, şi Nicolae Iuga consideră Etica şi Pedagogia ca fiind inseparabile, iar când se referă la doctrina unui gânditor anume, prezintă mai întâi ideile etice şi apoi cele pedagogice ale acestuia.
Structura cărţii lui Nicolae Iuga este originală. Autorul utilizează termenul de idee pedagogică cu sensul de concepţie personală sau produs al activităţii de gândire în domeniul pedagogiei, aparţinând unei personalităţi istorice determinate, precum şi „forma” (eidos) sau terminologia în care această idee este expusă. Dar, totodată, el utilizează şi termenul de ideal pedagogic sau ideal al educaţiei (enunţat prescurtat ca ideal), ca fiind diferit de idee. Prin ideal, autorul înţelege nu o concepţie personală, ci un model impersonal, un standard superior de realizare umană, elaborat conştient şi metodic, prin însumare, pe parcursul mai multor generaţii. Idealul va fi năzuinţa formativă (nissus formativus) exprimată conştient a unei epoci istorice mai îndelungate, o reprezentare finalistă care fundamentează şi motivează acţiunea umană. Se înţelege că mai multe idei pedagogice aparţinând unei epoci istorice vor contribui la configurarea unui ideal pedagogic. Prin analogie cu domeniul epistemologiei, la Nicolae Iuga Idealul educaţiei este sinonim cu paradigma, iar Ideea pedagogică cu elemente de „ştiinţă normală” şi normativă, cu enunţarea şi soluţionarea unor probleme determinate.
Astfel vom avea: Idealul Kalokagathon al Antichităţii greceşti (cu autori precum Pythagora, Platon, Aristotel). Apoi; Idealul spiritualist creştin al Evului Mediu (Fundamentele etice şi pedagogice ale Creştinismului, Clement Alexandrinul, Origen, Sf. Augustin, Sf. Toma de Aquino); Idealul universalist al Renaşterii (Pico della Mirandola, Erasmus din Rotterdam, Thomas Morus, François Rabelais, Michel de Montaigne, Tommaso Campanella); Idealul naturalist al pedagogiei clasice (Jan Amos Comenius, John Locke, Shaftesbury, David Hume, Jean Jacques Rousseau, J. H. Pestalozzi); Idealul eticist al iluminismului kantian (Imm. Kant, J. Fr. Herbart); Idealul pragmatismului în modernitate (Pozitivism, utilitarism, pragmatism, W. James, John Dewey, Jean Piaget). Cartea lui Nicolae Iuga se încheie cu un capitol mai puţin obişnuit, intitulat Lipsa de ideal şi criza umanităţii europene, în care sunt luaţi în discuţie autori precum: Edmund Husserl, Martin Heidegger şi Karl Jaspers.
Cu cartea lui Nicolae Iuga Din istoria marilor idei etice şi pedagogice, ne aflăm în faţa unei încercări originale de a unifica istoria Eticii şi a Pedagogiei – în scopul tratării conjugate a acestor discipline, în spiritul lui J. Fr. Herbart – şi a unei încercări, de asemenea originale, de a resistematiza istoria disciplinelor în funcţie de idealurile pedagogice, luate cu rol de paradigme, comparabile cu paradigmele (în înţelesul lui T. S. Kuhn) din ştiinţele naturii. Prezentarea fiecărui autor în parte este realizată cu acribie documentară şi într-un stil alert, accesibil, cu reale valenţe literare.

Gabriel COJOCARU

1 COMENTARIU

  1. Nicolae Iuga a fost unul dintre cei mai buni studenti ai Facultatii de Filosofie din timpul vechiului regim.Ma bucur profund pentru orice scriere a sa.Sunt convins ca toate calitatile sale intelectuale si morale se vor developa ,in timp,cu aceeasi constanta dovedita timp de decenii de Nicolae Iuga pentru apararea fratietatii paradigmatice dintre Etica si Pedagogie.In fond ,filosoful educatiei a dovedit chiar in timpul studentiei ca a stiut sa apere in grila morala personala conjunctia dintre Etica si Pedagogie .Ceea ce nu este putin lucru.Va felicit stimate coleg si pentru aceasta noua carte .
    Cu incredere si prietenie
    Vasile Morar

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.