Side – un loc ideal pentru concediul de vară

0
442

Side, un oraş pitoresc aflat pe ţărmul Mării Mediterane, la 75 de kilometri de Antalya, este, în prezent, un mare centru turistic al Turciei. Staţiunile ce se întind în jurul lui, de-a lungul coastei, oferă condiţii luxoase de cazare, iar în împrejurimi sînt nenumărate opţiuni de petrecere a timpului liber. Magazinele comercializează, la preţuri întotdeauna negociabile, articole din piele şi bijuterii din aur, dar printre „suvenirurile” achiziţionate frecvent de turişti se numără categoric cafeaua şi ceaiul turcesc.

turcia (172)O călătorie de o oră şi jumătate

Sezonul turistic al coastei pe care se află Side începe la jumătatea lunii aprilie şi durează pînă la mijlocul lunii octombrie. Cei mai mulţi turişti ajung însă în staţiuni în intervalul iunie – august, cînd temperaturile depăşesc 30 de grade Celsius. Pentru cei care preferă călătoria cu avionul, cel mai apropiat aeroport este cel din Antalya de unde drumul pînă în Side durează, în medie, o oră şi jumătate. În acest timp, turiştii au oportunitatea de a descoperi Turcia cu privirea. Din loc în loc, aceştia îşi delectează ochii cu arhitectura spectaculoasă a moscheilor impunătoare. Ţara de pe două continente îmbină însă consonant tradiţia cu modernul, astfel că, pe traseul de-a lungul autostrăzii, privirile cad şi asupra blocurilor de locuinţe dotate aproape toate cu panouri solare, semn al interesului pentru mediul înconjurător, dar, bineînţeles, şi pentru bugetele proprii. De asemenea, peisajul indică o ţară în construcţie, în nenumărate locuri putîndu-se observa lucrul la clădiri de anvergură. Hotelurile aflate în jurul oraşului Side oferă, în general, facilităţi la un standard înalt, iar odată intraţi în incinta lor, turiştii sînt cuceriţi din nou de construcţiile armonioase, în stil oriental, iar apoi – de amabilitatea angajaţilor.

turcia (9)Din Antalya în… Ţinutul Răsăritului

Staţiunea World of Sunrise (Ţinutul Răsăritului), cea în care am avut oportunitatea de a ne petrece concediul din acest an, era situată în regiunea Antalya Manavgat Kizilagac, la 15 kilometri de Side. Întinsă pe o suprafaţă de 16 hectare, staţiunea de cinci stele punea la dispoziţia turiştilor două mari hoteluri, cu o capacitate totală de 811 camere. În privinţa petrecerii timpului liber, pe durata zilei, cei cazaţi în World of Sunrise aveau la îndemînă plaja privată (cu şezlonguri şi prosoape asigurate zilnic), piscine pentru adulţi şi copii, un aquapark, terenuri de sport (fotbal, tenis, golf), un centru Thalasso şi SPA şi un centru comercial. Cei mai activi dintre turişti puteau opta şi pentru: squash, baschet, călărit, volei pe plajă, aerobic, pilates, badminton, sporturi de apă, în vreme ce amatorii de relaxare puteau profita de un ambient oriental în care să savureze cafea turcească şi narghilea. În timpul serii, turiştii aveau iarăşi la îndemînă o serie de activităţi organizate pe raza staţiunii: show-uri, concerte, discotecă.

turcia (244)Hammam, ritualul turcesc de îngrijire

Încă din debutul vacanţei, reprezentanţii agenţiilor de turism cu ajutorul cărora călători din lumea întreagă au poposit în Turcia îşi făceau apariţia la hoteluri pentru a propune şi alte tipuri de activităţi, în afara staţiunilor. Firat, un turc ce a condus vreme de 15 ani o afacere în România, a fost sprijinul nostru pe parcursul şederii în Side şi, încă din start, acesta ne-a recomandat să experimentăm hammam-ul, practicat în diferite feluri de către centrele care oferă un astfel de răsfăţ cunoscut în lumea modernă drept baie turcească. Astfel, pentru noi, ritualul turcesc de îngrijire a început cu o baie de sare şi, apoi, de nămol în timpul căreia am fost înveseliţi de o şedinţă foto. Momentele le-am împărtăşit, de altfel, cu turişti români din Braşov şi Bucureşti. Experienţa unică a continuat în baia sultanului, o încăpere amenajată în stil oriental, unde mîini pricepute ale doi turci ne-au spălat cu apă şi spumă. De asemenea, cei doi ne-au răsfăţat cu un masaj, iar apoi ne-au îndrumat înspre sauna uscată. Terapia de relaxare a hammam-ului a continuat cu un tratament al picioarelor cu peştii exotici numiţi Garra Rufa (Peşti-Doctor), folosiţi de secole în Turcia pentru capacităţile lor curative. Un masaj profund de relaxare cu aloe vera a încheiat ritualul pentru care turiştii plătesc începînd cu 35 de euro de persoană. Recomandat în special după un efort fizic intens, hammam-ul detensionează muşchii şi este un antidot împotriva insomniilor, spun turcii. Totodată, baia turcească contribuie la scăderea în greutate.

turcia (418)Excursie la Plaja Cleopatrei

Spaţiul oriental al Turciei e bine exploatat din punct de vedere turistic, dovadă fiind nenumăratele opţiuni pentru petrecerea timpului liber atît în interiorul staţiunilor, cît şi în afara lor. Astfel, tot Firat a fost cel care ne-a îndrumat să optăm pentru o excursie pe mare, cu plecare din portul Alanya, situat la 60 de kilometri de Side. Călătoria cu vasul numit Starcraft s-a întins pe durata a circa patru ore timp în care zecile de turişti (între care şi din Cluj) au putut admira zidurile unui castel pirat şi turnul roşu care, astăzi, adăposteşte Muzeul de Etnografie. De-a lungul coastei, cei prezenţi pe vas au putut admira peisajul de o frumuseţe ireală în care muntele stîncos şi marea străvezie se contopesc armonios şi, ici colo, peşteri cu denumiri legate de istoria locală (cum ar fi Peştera Piraţilor) făceau deliciul povestirilor spuse de către gazde. Din cînd în cînd, vasul se oprea pentru momente în care cei de la bord puteau face baie în mare, cel mai captivant loc dovedindu-se a fi cel în care, conform legendei, regina Egiptului, Cleopatra, s-ar fi scăldat şi ea (numit astăzi Plaja Cleopatrei). Spectaculoase au fost, de asemenea, şi săriturile de pe stînci în apă ale cîtorva dintre gazdele vasului. Călătoria, vîndută la un preţ de 40 de euro de persoană, s-a încheiat cu o petrecere cu spumă, muzica de tineret fiind asigurată de către un DJ. În paralel cu excursia noastră, pe mare navigau şi „corăbii ale piraţilor” a căror tematică a atras alţi nenumăraţi călători.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.