Se reabilitează şi vechiul corp al Grădiniţei Step-by-step

0
739

Baia Mare ar putea deveni oraşul cu cele mai moderne unităţi de învăţământ din România

Nu trece săptămână fără să fie anunţată o nouă investiţie de reabilitare şi modernizare a unităţilor de învăţământ, a infrastructurii rutiere şi alte lucrări care contribuie, pas cu pas, la schimbarea la faţă a municipiului Baia Mare, oraş considerat până nu de mult o fostă urbe minieră, dar despre care auzim din ce în ce mai mult ca ocupantul primelor poziţii în diverse domenii.
În ultimii patru ani, administraţia publică locală băimăreană a investit ma­siv în reabilitarea şi modernizarea unităţilor de învăţământ, începând de la creşe, grădiniţe, şcoli şi până la liceele şi colegiile din oraş. Municipiul Baia Mare ar putea ajunge astfel, în curând, oraşul cu cele mai moderne unităţi de învăţământ din România. Cea mai nouă investiţie presupune aducerea la standarde moderne a vechiului corp de clădire al grădiniţei Step-by-step.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare:

„Am revenit la grădiniţa Step-by-step, unde a fost prima investiţie pe care administraţia locală a făcut-o după ce am devenit primar al municipiului Baia Mare. Din fericire, am decis să salvăm clădirea istorică a unităţii, deoarece iniţial se dorea demolarea acestui corp. Am dorit să păstrăm pentru că face parte din istoria oraşului nostru, din istoria industrială, aparţinând la un moment dat companiei miniere. Clădirea este cap de perspectivă pe strada Iuliu Maniu şi cred că este important, raportat şi la numele străzii şi la istoria industrială a oraşului, să păstrăm un obiectiv istoric şi o clădire care are un anumit farmec. Le doresc succes constructorilor pentru că este vorba de o lucrare destul de pretenţioasă. Îmi doresc să creăm şi aici, la fel ca şi în corpul pe care l-am reabilitat în urmă cu patru ani, să oferim cele mai bune şi moderne condiţii copiilor noştri, începând de la sălile de grupă, grupuri sanitare şi până la celelalte dotări de care este nevoie pentru a desfăşura actul educaţional la cele mai înalte standarde”.

foto pag 3 graiulPrimarul Cătălin Cherecheş a semnat joi, 3 septembrie 2015, contractul de execuţie pentru reabilitarea şi modernizarea vechiului corp al acestei unităţi de învăţământ, lucrările urmând să fie demarate în aproximativ două săptă­mâni. Valoarea acestora se ridică la aproximativ două sute de mii de euro, în costuri fiind prevăzute şi dotările necesare, începând de la mobilierul modular special conceput pentru categoria de vârstă a beneficiarilor şi până la cărţi şi elemente de joacă. Vor fi realizate aici săli de curs pentru preşcolari, grupuri sanitare noi , spaţii de depozitare şi spaţii administrative, urmând să fie creat astfel un climat prielnic pentru educaţia şi dezvoltarea celor mici. Al doilea corp al grădiniţei a fost reabilitat în urmă cu aproximativ patru ani, fiind create aici condiţii moderne pentru cei mici. 250 de copii, repartizaţi pe opt gru­pe, frecventează în acest moment cursurile grădiniţei.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.