A fost aprobat Planul Urbanistic Zonal: Piaţa Izvoare va fi reabilitată şi modernizată

0
894

Primarul Cătălin Cherecheş i-a convocat pe aleşii locali la şedinţă extraordinară luni, 7 septembrie 2015. Numeroase proiecte importante pentru comunitatea băimăreană au fost aprobate cu această ocazie. Spre exemplu, Planul Urbanistic Zonal (PUZ) pentru Piaţa Izvoare, obiectiv care va fi inclus într-un amplu proiect de reabilitare şi modernizare. Potrivit studiului urbanistic, în zonă va continua să existe o piaţă agroalimentară, chiar dacă existau cârcotaşi care spunea că aici se va construi un supermarket. Primarul Cătălin Cherecheş şi Consiliul Local vor să reabiliteze piaţa, urmând să fie aici dotări moderne, care să asigure un comerţ civilizat, la standarde europene.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Prin acest PUZ arătăm foarte clar modul în care dorim să oferim funcţiuni acestei zone. Se arată foarte clar şi din faţă tăiem o bârfă conform căreia în acea zonă nu va fi piaţă. Arătăm prin acest plan urbanistic zonal că în continuare, multă vreme de acum încolo, tot piaţă va fi. Nu vrem supermarket, nu vrem alte lucruri. Vrem însă o piaţă modernă, civilizată, aşa cum merită cetăţenii municipiului Baia Mare. Vrem ordine şi curăţenie, în respect faţă de producătorii tradiţionali, faţă de comercianţi, dar mai ales faţă de băimăreni. Nu facem altceva decât să civilizăm, să deschidem oportunitatea legală pentru investiţii, pentru a oferi băimărenilor o piaţă cu adevărat civilizată, punând în valoare şi clădirile istorice care sunt în zonă”.

pag 3 graiul declaratie andreea ciorteaO expertă din Sibiu 2007 va coordona proiectul municipiului Baia Mare în competiţia pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii 2021

Consiliul Local a aprobat modificarea Hotărârii nr. 99/2015, privind noua componenţă a Consiliului de Conducere care gestionează Fundaţia Baia Mare 2021. Director Executiv a fost numită o sibiancă. Andreea Ciortea, expert cultural şi educaţional, a fost nominalizată la conducerea organizaţiei responsabilă de candidatura municipiului la titlul de Capitală Europeană a Culturii în 2021, alături de Rodica Brad, secretar, şi Adriana Suciu, membru. Andreea Ciortea are o experienţă vastă în domeniu, activând ca manager de proiect în Centrul Cultural German Sibiu şi implementând o serie de importante proiecte culturale în cadrul acţiunii Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007. Echipa de profesionişti a Fundaţiei Baia Mare 2021, compusă în majoritate din femei, cu excepţia Directorului Artistic, Vlad Tăuşance, va depune caietul de candidatura pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii pe data de 10 octombrie şi va susţine cauza oraşului într-o prezentare în faţa juriului european la începutul lunii decembrie a acestui an.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Prin acest demers, suntem aproape de valorile europene. În acest moment, în componenţa conducerii Fundaţiei Baia Mare 2021, sunt doar femei. Mizez pe faptul că feminitatea îşi va aduce aportul în această iniţiativă, care ne onorează, cât şi în dezvoltarea culturală a oraşului nostru”.

Andreea Ciortea, noul director executiv Fundaţia Baia Mare 2021: „Auzisem despre intenţia oraşului Baia Mare de a intra în competiţia pentru titlul de Capitală Europeană a Culturii şi, recunosc, am privit cu uşor scepticism această iniţiativă. Însă, cu o lună în urmă, mi-a fost dat să ajung aici şi am rămas în mirare. Am regăsit un oraş impecabil şi vă felicit pentru ceea ce aţi realizat, este o dovadă în plus că omul sfinţeşte locul şi că avem nevoie de viziune pentru ca România să crească organic. Sibiul n-a fost întotdeauna cum este astăzi. Iubesc Sibiul şi am crescut împreună cu acest oraş, mai ales în anul 2007, când a fost Capitală Culturală Europeană şi am avut şansa să concep şi să implementez proiecte culturale importante. Îmi propun să-mi aduc experienţa, cunoştinţele, bucuria şi chiar dacă nu sunt băimăreancă, în curând şi sufletul în acest oraş.”

Fosta casă a pionierilor dată în administrarea Liceului de Arte

Una dintre prestigioasele licee din Baia Mare, cel de arte, se extinde. Asta după ce Consiliul Local a achiziţionat fosta casă a pionierilor de la proprietari şi în cadrul şedinţei de ieri, 7 septembrie, a fost dată în administrare Liceului de Arte. Instituţia va reuşi astfel să acopere deficienţele de funcţionare, având în acest moment spaţii insuficiente. Clădirea va fi reabilitată în perioada următoare, urmând ca aici să îşi desfăşoare activitatea elevii din clasele primare.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Am finalizat tranzacţia privind preluarea imobilului denumit Casa Pionierilor. Cred că prin cumpărarea acestui imobil istoric, o clădire cu o arhitectură apreciată, cu o poziţionare foarte bună, putem să completăm într-un mod absolut fericit tot ansamblul Liceului de Arte. Această unitate, care reprezintă pentru Baia Mare un punct major de prestigiu, are anumite deficienţe funcţionale. Pentru a le elimina, considerăm că darea în folosinţă a acestor imobile care aparţin de fosta Casă a Pionierilor, situate pe str. Petofi Sandor, poate să fie soluţia pentru a rezolva problema funcţionării. Mă refer aici la sălile de instrumente, la clasele primare, la sălile pentru elevii de şcoală primară, care trebuie oarecum separaţi de cei din gimnaziu, respectiv din liceu”.

Liceul de Arte va beneficia de ample lucrări de reabilitare şi modernizare

Întregul liceu este inclus într-un amplu proiect de renovare şi modernizare. Şi sala de spectacole va fi reabilitată, urmând să beneficieze de noi dotări. „Urmează să semnăm contractul de reabilitare a clădirii istorice din actualul perimetru al liceului. Bineînţeles, avem în plan şi construirea unei săli multifuncţionale care poate să fie utilizată şi pentru sport, dar şi pentru alte evenimente cu caracter cultural, pe zona actualului teren de sport, însă trebuie să fie o clădire care să nu agaseze zona. Fiind în apropiere de Monumentul Ostaşului Român, Câmpul Tineretului, ne gândim la o construcţie semi – îngropată, cu o arhitectură mai specială”, a mai spus primarul Cătălin Cherecheş.

pag 3 graiul foto declaratieprimarDemersuri pentru preluarea platformei Cuprom, unde ar putea fi amenajat un parc de industrii creative

Administraţia Publică Locală a Municipiului Baia Mare doreşte preluarea integrală a clădirii Minerul, dar şi a fostei platforme industriale Cuprom. Consiliul Local a aprobat luni, 7 septembrie 2015, începerea demersurilor necesare pentru preluarea celor două obiective în patrimoniul municipiului. Pe fosta platformă Cuprom se doreşte amenajarea unui parc pentru industrii creative. Proiectul este unic la nivelul României şi ar urma să fie derulat imediat ce zona şi clădirile ar intra în patrimoniul oraşului.
Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare: „Din perspectiva viitoarelor fonduri europene pentru decontaminare, este una dintre condiţii să devenim proprietari ai unor terenuri contaminate. Ar exista astfel şi oportunitatea de a dezvolta acolo un parc pentru industrii creative ca şi componentă a proiectului pentru Capitală Europeană a Culturii şi, bineînţeles, poate ca şi o chestiune unică cel puţin la nivelul României, un parc industrial doar pentru industrii creative în acest perimetru al vechii platforme de la Cuprom. Aici sunt paşii legali pe care trebuie să îi facem cu privire la evaluări, la discuţiile şi negocierile pe care comisia de specialitate trebuie să le poarte cu proprietarii. Va trebui ca împreună să găsim şi sursele de finanţare sau modalitatea de a achita preţul acestui obiectiv, unul mic, pentru a nu pune presiune pe bugetul municipiului”.

Demersuri şi pentru preluarea întregii clădiri Minerul

În cazul clădirii Minerul, autoritatea locală este dispusă să facă un schimb imobiliar cu actualii proprietari, după ce, în urmă cu câteva săptămâni, partea în care a funcţionat cinematograful cu acelaşi nume a intrat în proprietatea oraşului. “În acest moment avem în proprietate cinematograful, care reprezintă aproximativ 30% din întregul imobil. Ştim că sunt diverse maniere legale de a intra în proprietatea acestui imobil. Mă refer aici la cumpărare, expropriere, la schimb imobiliar. Sunt diverse maniere pe care legea le prevede pentru a realiza un astfel de demers”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.