„Doina Revival”, un spectacol în premieră susţinut de Maria Casandra Hauşi şi Mehdi Aminian

0
958

Vineri, 11 septembrie, de la ora 17,30, în Grădina Uranus din Bucureşti, are loc concertul „Doina Revival” din cadrul ediţiei aniversare  – 5 ani a Balkanik Festival (11-13 septembrie 2015), eveniment care îi va aduce în prim plan pe interpreta băimăreană Maria Casandra Hauşi (voce), cunoscută drept ambasadoarea doinei româneşti, şi pe Mehdi Aminian (voce, ney, sitar) din Iran, iniţiatorul acestui proiect muzical.

Un mix experimental de improvizaţie

“Doina Revival” este conceput în jurul naturii improvizaţionale a doinei, prin urmare va fi o reprezentaţie unică, în premieră, doar în cadrul Balkanik Festival. Proiectul muzical aduce la un loc artişti din România, Iran şi Spania, reuşind să armonizeze doina cu percuţia şi instrumente tradiţionale iraniene. Sunetele uitate ale Doinei din Maramureş sunt acum redescoperite şi reinterpretate cu instrumente din alte culturi într-un mix experimental de improvizaţie unic. Pe scenă vor urca, alături de Maria Casandra Hauşi şi Mehdi Aminian, Marti Hosta – percuţie (Spania), Iosua Galev – clape, pian (România), Zabih Vahid – kamancheh (Iran), Leila Soldevila Renault – Double Bass (Franţa).
Doina este inclusă în Patrimoniul Imaterial UNESCO din 2 octombrie 2009.

„Văd această întâlnire ca pe o răscruce de drumuri”

„Doina are un ritm liber, parlando – rubato şi se interpretează fără acompaniament, „a cappella”. În acest proiect armonizăm doina cu percuţia, cu pianul şi cu instrumente tradiţionale iraniene. Doina, Horea din Maramureş, aşa cum consemna şi Bela Bartok în 1912, are „un colorit răsăritean, bogat ornamentată şi interpretată în gen de improvizaţie. (…) Acelaşi tip melodic este bine cunoscut atât în Ucraina, Irak, Persia, cât şi în vechea Românie.” Iată de ce această alăturare deloc întâmplătoare. Doinei nimic nu îi este străin. Aparţinând genului liric, devine în cele din urmă un limbaj universal. De ce percuţie? Precum am mai spus, Doina are un ritm liber, parlando rubato. Asta înseamnă că nu putem spune că doina nu are ritm, odată ce am afirmat că are un ritm liber, suntem de acord că doina totuşi are un ritm, dar are ritmul ei, are propria sa pulsaţie, întocmai ca inima omului. Pe care nu o auzim, dar pe care o simţim. Tocmai această pulsaţie dorim să o evidenţiem acum prin percuţie. Am pornit din capul locului de la ritmurile noastre din Maramureş, ele ne-au fost de căpătâi, cele mai fidele ritmuri ce aparţin cântecelor „giusto silabice”, adică acelor cântece „măsurate”, care au o formă fixă, spre deosebire de doină, care are un profund şi accentuat, de bază, esenţial caracter improvizatoric. Acest caracter improvizatoric dorim să îl speculam şi să îl valorificăm, cu acesta ne putem permite cu adevărat să ne jucăm. Având mereu grijă de a nu o înstrăina, altera ori închide în vreo formulă ritmică prestabilită, ci, din contră, vom gândi mereu ca doina să îşi păstreze starea firii, temperamentul, caracterul liber, spontan, uneori atavic, alteori domol, cu suişurile şi coborâşurile ei… să-şi aibă propria ardere. Pentru că toate instrumentele alese inspirat sau nu, asta va rămâne de auzit… ele gravitează, practic, în jurul doinei, Doina nu îşi va schimba nici forma, nici caracterul, nici culoarea. Instrumentele vor fi influenţate de doină, se construieşte totul pe loc în jurul doinei, ceea ce va face ca atât doina în sine, cât şi interpretarea ei să fie independente de aceste instrumente”, este de părere Maria Casandra Hauşi, care completează:  „Instrumentele însufleţite de muzicieni cu bucurie vor dialoga, se vor mărturisi, vor empatiza. În spatele fiecărui instrument există o poveste de viaţă. Fiecare din noi vine cu trăirea şi experienţa sa. Văd această întâlnire ca pe o răscruce de drumuri. Ori ca pe o ramură a unui mare pom universal, unde fiecare frunză îţi vorbeşte despre puterea dragostei. Vorba tatălui meu, ”singura noastră armă”… căci „cu sufletul te-oi tăia, nu cu sabia!”. Exprimând acestea, mi-am amintit de un alt poem ce aparţine tatălui meu, Vasile Hauşi: „Imagini răzleţe/ Aparent fără/ Vreo legătură-ntre ele,/ Comunică totuşi conturând/ Indispensabila stare a/ Materiei vii;/ (…)/ Şi om şi pom,/ Iubindu-se…/ Univers!/ Sunt fascinat/ Că exişti/ Şi prin sinele meu!”

„Nu este o muzică demonstrativă, este însăşi viaţa!”

Maria Casandra Hauşi este de părere că doina a fost înţeleasă şi interpretată greşit de zeci de generaţii. „Majoritatea a încadrat-o nejustificat şi nemeritat într-un şablon ieftin, într-un clişeu muzical de prost gust. Doina nu este tristă, Doina nu se lamentează, ea trăieşte profund, este puternică, se mărturiseşte curajos, se exprimă liber, „toate le îndură, toate le suferă” demn şi onorabil. Doina nu are sunete prelungi interminabile şi vibrato pe fiecare notă, pentru ca interpretul să îşi arate aşa-zisa virtuozitate. Este mândră, dar nu vanitoasă. Nu este o muzică demonstrativă, este însăşi viaţa! Ea ne grăieşte despre virtuţile vieţii. Muzica ei ia pulsul vieţii, al inimii, ia măsura gândului, a trăirii şi lasă cuvântul să respire. Doina are propria sa mişcare, ardere, pulsează, are propriul său ritm, emite mesaje, „sădeşte idei”. Doina nu se cântă, „se zice”. Rapsodul popular din Ţara Lăpuşului, bătrânul înţelept Nicolae Piţiş, desemnat de UNESCO Tezaur Uman Viu, sfătuieşte simplu, curat şi luminat: „Să horeşti cu curaj, cu dragoste şi cu tine”. Doina cu adevărat este născută din suferinţa omului, însă minunea sa melodică dezvăluie un cântec de învingere a stării de tristeţe, este un act de credinţă nestăvilită, este un triumf al Binelui, Bine-Cuvântat, un Imn al Renaşterii!”, spune interpreta. „Fiecărei hore, doinei pe care eu o preiau din culegeri or de pe teren îi fac o aşa-zisă semnătură melodică, după cum o denumesc eu, care ţine pur de interpretare, chiar şi de o mică pauză de expresie, inflexiuni ale vocii, de recitative, astfel încât se poate detecta foarte uşor dacă cei care mai cântă acea piesă au învăţat-o de la mine sau sunt inspiraţi din alte surse”, atrage atenţia interpreta din Baia Mare. Aceasta dedică „Doina Revival” oamenilor dragi: „Pentru prima dată în viaţă simt să închin acest concert, cu toată dragostea mea, familiei mele, fiului meu Matei Nicolae, un luptător autentic, soţului meu Nicolae Rafael, mamei mele Doina Ileana, fratelui meu Simon Cantemir, cumnatei şi nepoţilor mei, tatălui meu Vasile Hauşi, care de curând s-a dus spre alte galaxii. Şi preotului Florin Stan din Târgu Lăpuş, a cărui zi de naştere va fi exact în ziua concertului”.

Emoţii pe care le-au trăit şi bunicii şi străbunicii noştri

Suprapusă ritmurilor tradiţionale iraniene, doina capătă o nouă dimensiune, un nou suflu, universal. Alăturarea instrumentelor tradiţionale asiatice nu anulează specificul naţional al doinei, ci îl subliniază şi îl augmentează. Frumuseţea cântecului aparent simplu este scoasă în evidenţă prin inedite combinaţii de sunete şi ritmuri, iar potrivirea aceasta neverosimilă poate surprinde ascultătorul neavizat. Şi totuşi, undeva, în străvechime, la origini, sufletele noastre au trăit aceleaşi ritmuri şi aceleaşi emoţii, indiferent de numele pe care l-au purtat popoarele noastre. Deşi tradiţionalul este cuvântul de ordine în acest spectacol, totuşi el respiră un aer proaspăt, de modernitate, imposibil de neglijat. Tragismul vocii Casandrei Maria Hauşi, tânguirile specifice muzicii asiatice şi ritmurile sacadate, vii ale instrumentelor de percuţie ating şi cele mai puţin sensibile suflete, inspirându-le emoţii pe care, poate, în contexte diferite, le-au simţit şi bunicii, şi străbunicii noştri. Oricât de racordat ritmurilor rapide ale vieţii secolului XXI ar fi ascultătorul, el nu poate rămâne imun la această revărsare de trăire autentică şi profundă pe care o aduc pe scenă muzicienii noştri.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.