Peste 300 de contravenţii şi amenzi de aproape 63.000 lei

0
457

Prevenirea faptelor an­tisociale, menţinerea unui climat de siguranţă rutieră şi protejarea populaţiei împotriva activităţilor comerciale ilicite au fost printre priorităţile poliţiştilor maramureşeni din această săptămână. În urma acţiunilor întreprinse au fost constatate 304 contravenţii, ce au fost sancţionate cu amenzi în valoare de aproape 63.000 lei.
În perioada 7 – 11 septembrie, poliţiştii au întreprins activităţi pentru fluidizarea traficului rutier, prevenirea şi combaterea evenimentelor rutiere pe drumurile publice de pe raza judeţului, precum şi pentru identificarea şi sancţionarea persoanelor care desfăşoară activităţi comerciale fără respectarea prevederilor legale în vigoare.
Poliţiştii rutieri de pe raza întregului judeţ au fost prezenţi în trafic şi au urmărit depistarea şi sancţionarea celor care încalcă prevederile circulaţiei pe drumurile publice, în special a şoferilor care conduc sub influenţa băuturilor alcoolice, nu acordă prioritate de trecere pietonilor, nu utilizează centura de siguranţă sau conduc autovehicule ce nu corespund din punct de vedere tehnic.
De asemenea, cu ocazia târgurilor, organizate în Sighetu Marmaţiei şi Bogdan Vodă, poliţiştii au urmărit prevenirea şi combaterea comerţului ilicit.
În urma controalelor efec­­tuate, ca urmare a infracţiunilor  constatate, poliţiştii au întocmit dosare penale pe numele a şapte persoane. Patru maramureşeni sunt cercetaţi pentru conducere sub influenţa alcoolului, iar alţi trei pentru conducere fără permis, conducere cu permisul reţinut şi conducere cu autorizaţia de circulaţie expirată. De asemenea, pentru neregulile constatate, poliţiştii au aplicat 304 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproape 63 000 de lei. Ca măsură complementară, poliţiştii au reţinut 20 permise de conducere şi au retras 12 certificate de înmatriculare.

Minori cercetaţi pentru tîlhărie la Tîrgu Lăpuş

Joi, la ora 22:08, un bărbat din Târgu Lăpuş a sesizat poliţia că a fost victima unei tâlhării. El a declarat că, în timp ce se plimba pe strada Petru Rareş, a fost acostat de două persoane necunoscute, care l-au ameninţat cu acte de violenţă, iar una dintre ele a reuşit să-i sustragă 75 de lei.
La scurt timp de la sesizare, în urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat doi minori din localitate, bănuiţi de comiterea faptei. Banii au fost recuperaţi şi restituiţi părţii vătămate.
Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie.
Pentru a facilita identificarea şi prinderea autorilor la scurt timp de la comiterea unei tâlhării, încercaţi să reţineţi cât mai multe detalii, precum ora comiterii faptei, aspectul agresorului, vârsta aproximativă, înălţimea, constituţia fizică, culoarea părului, a ochilor, vestimentaţia, semne particulare, numele/poreclele folosite între agresori, numărul maşinii etc.
Nu protejaţi infractorii prin tăcere, dându-le prilejul să comită alte fapte cu violenţă! Dacă depuneţi plângere, sporiţi şansele de identificare, prindere şi pedepsire a infractorilor.
În cazul în care asistaţi la comiterea unei tâlhării sau sunteţi victima unei astfel de infracţiuni, apelaţi în cel mai scurt timp numărul de urgenţă 112.

Ţigări de contrabandă confiscate de poliţişti în Sighetu Marmaţiei şi Baia Mare

Poliţiştii Biroului de Ordine Publică Sighetu Marmaţiei au acţionat, joi, între orele 9-15, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale. Astfel, în urma controalelor efectuate la sediilor unor societăţi comerciale şi a verificărilor unor persoane fizice, poliţiştii au confiscat 100 pachete cu ţigări de contrabandă, în valoare de peste 1.000 lei.
Şi poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au acţionat pe raza municipiului Baia Mare, pentru prevenirea şi combaterea comerţului stradal ilicit cu ţigări de contrabandă. Poli­ţiştii au identificat mai multe persoane, care deţineau ţigări de provenienţă ucraineană ce urmau a fi comercializate ilicit. Astfel, au fost confiscate 62 de pachete cu ţigări, pentru care nu au putut fi prezentate documente legale de provenienţă, iar poliţiştii continuă cercetările pentru documentarea întregii activităţi infracţionale a persoanelor implicate, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.