Memoria ca datorie. Amintirea poetului

0
506

În urmă cu 15 ani, se stingea din viaţă, la Bonn, poetul, eseistul şi omul politic român Ioan Alexandru (1941-2000). Din păcate lipsa lui dintre noi a fost resimţită de puţină lume. A făcut parte din generaţia resurecţiei alături de Nichita Stănescu ori Ana Blandiana. A fost poetul care a dat o altă trăire miturilor prin puterea metaforei. A dat o altă dimensiune binomului viaţă-moarte. Apoi şi-a construit un puternic filon imnic cu imagini dramatice, cu rănile adînci ale suferinţei din vechime, un univers rustic aspru cu duritate de cremene, un pămînt transfigurat de oamenii simpli ai istoriei care devin profeţi ai luminii. A plecat în Germania în urma unei burse recomandate de Martin Heidegger. Va studia filosofia, teologia, limbi clasice – greaca şi ebraica. Pruncul de ţărani din Topa Mică (născut în Ziua Crăciunului), care a întruchipat şi mitul poetului tînăr, a fost un vitalist, o energie din descendenţa literară a lui Octavian Goga, Aron Cotruş, Lucian Blaga. Ioan Alexandru a impus în literatura contemporană cîteva formulări memorabile care-l face distinct pe fruntea generaţiei sale. În noaptea de 21 Decembrie 1989, la Bucureşti, poetul Ioan Alexandru a purtat Crucea şi Icoana Mîntuitorului printre soldaţi, răniţi şi participanţi la Revoluţie, de la Piaţa Romană pînă în Piaţa Unirii. A simţit într-un fel aparte drama Transilvaniei. A fost foarte legat de Maramureş. Pe care l-a perceput în adîncurile lui. A fost cel mai pregnant poet creştin din ultima jumătate de secol în care a trăit. Legătura lui cu Mănăstirea Rohia, cu IPS Iustinian Chira (pe atunci stareţ) a rămas simbol al Cuvîntului întrupat. Volumul “Imnele Maramureşului” stă mărturie pentru dăruirea lui pentru acest spaţiu.
“Aşa este şi Maramureşul, o veşnică ieşire în drum ce pleacă alături de altul ce vine, o ţară pînă nu demult, dar veşnic trează şi călătoare”. Am avut şansa să fiu în multe rînduri în preajma lui Ioan Alexandru. La ultima venire a lui în Maramureş, am făcut o călătorie pe Mara şi Iza. Din păcate atunci mi-a acordat ultimul interviu. Pe care l-am publicat postum. Mă doare că opera poetului, cărturarului Ioan Alexandru nu a fost retipărită, după criteriile restituirii. De pildă, în colecţia “Opere fundamentale” de tip Pleiade sub egida Academiei Române. Alături de Nichita Stănescu şi Marin Sorescu. Ne-am amintit de tine, frate Ioane! Şi mă îmbrac în tristeţea de acum cincisprezece ani, cînd ai fost pogorît în pămîntul Mănăstirii Nicula. Acolo, în cimitirul retras, la poale de codru des.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.