Liga a III-a. Seria a V-a. Doar varianta victoriei pentru gazde

0
553

• CSM Sighetu Marmaţiei – AFC Odorheiu Secuiesc •

CSM Sighetu Marmaţiei revine în faţa propriilor suporteri după înfrîngerea neaşteptată de la Miercurea Ciuc (0-1), în etapa a patra a Ligii a III-a, Seria a V-a urmînd să primească vizita grupării AFC Odorheiu Secuiesc, meci ce va avea loc azi, 19 septembrie, începînd cu ora 17. Elevii lui Michele Bon şi Cosmin Marincean nu mai au voie să facă nici un pas greşit pentru a se menţine aproape de primul loc, ocupat de Luceafărul Oradea, şi a se lupta de la egal la egal pentru promovarea în Liga a II-a. Trei puncte sînt între cele două formaţii, dar sighetenii sperăm şi credem că au forţa şi valoarea necesare pentru a pune serioase probleme grupării din Bihor, care întruneşte toate condiţiile pentru a se lupta la promovare. Revenind la disputa de azi cu Odorheiu Secuiesc cele două adversare au acumulat pînă acum 6, respectiv 3 puncte, gazdele aflîndu-se pe locul 4, iar oaspeţii pe locul 10. Se ştie că şi în sezonul precedent CSM Sighetu Marmaţiei a demonstrat că este greu de învins, mai ales pe teren propriu, iar din etapa cu AFC Odorheiu Secuiesc ne aşteptăm ca maramureşenii să adauge trei puncte la cele şase existente.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.