Poesis. Antonia Luiza Zavalic

0
389

S-a născut la 24 iulie 1989 în Sighetu Marmaţiei. Este licenţiată în Asistenţă Socială şi absolventă a Programului Masteral Asistenţă Socială în Spaţiul Justiţiei, Probaţiune şi Mediere în cadrul Facultăţii de Sociologie şi Asistenţă Socială, UBB Cluj-Napoca. A publicat în Revistele: Actualitatea Literară, Revista Singur, Oglinda Literară, Cronica, Negru pe Alb, Marmaţia Literară, Graiul Maramureşului, Mişcarea Literară. Premii obţinute: Trofeul “Primăvara 2015- agonia.ro” în cadrul Concursului de Poezie “Primăvara 2015- agonia.ro”; Premiul ‚‚Revistei Mişcarea Literară’’ la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, mai 2014; Premiul pentru Debut al Serilor de Poezie „Nichita Stănescu” din cadrul Festivalului Internaţional de Poezie, Sighetu Marmaţiei, Ediţia XL, septembrie 2013; Premiul pentru Debut la Festivalul Naţional de Poezie „Armonii de Primăvară”, Vişeu de Sus, Ediţia XXXV, mai 2013. Volume publicate: „Despre fluturi şi praf”, Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2013; „Despre înfrângerea definitivă a întunericului”, Editura Valea Verde, Sighetu Marmaţiei, 2015; „Cinci Poete” (în cadrul Antologiei Concursului de creaţie „Armonii de Primăvară”, Vişeu de Sus, Ediţia XXXVI-a, 2014), Editura Grinta, Cluj-Napoca, 2015.

Într-o catifelare soră cu moartea
astăzi am auzit deşteptătorul în timp ce
strecuram ploaia,
cerul era fel un tempo în care artificile se stingeau treptat în ochii mei mari
acelaşi vis al trecerii dintr-o iarnă în alta

nu există nicio plecare din această lume
doar stăm pe margine să pândim întunericul
cum intră prin toţi porii în timp ce veghem
urmele visătorilor pe nisip
într-o oră de linişte

până acum
am învăţat cum să alerg după autobuze, cum să respir într-o stradă aflată în reparaţii
când praful se lipeşte de hainele mele şi devin tot mai grea
decât nopţile cu stele trase pe draperii întunecate şi lungi
tuşesc adânc orice urmă de viaţă

dar
mai ales am învăţat
cum să îmi ţin inima ghem din care las câte puţin celor dragi
atunci când totul se va sfârşi
când fiecare cuvânt îşi va recunoaşte sufletul într-o oglindă
şi fiecare suflet îşi va iubi rătăcirile pe cât îşi va iubi viaţa

The sweetest dream
Vine un timp când din
inima ta rămâne doar o imagine pe care ploaia o şterge
încet.

Într-o zi vei întâlni un om,
îl vei dezbrăca până când din el nu va rămâne decât frumuseţe neşlefuită.
Vei ajunge să-l iubeşti
chiar dacă este palid şi mâinile acuarelă pătează toţi pereţii amorţiţi de respiraţie
sau gânduri reci.
Dimineaţa cerul se roteşte
adormi fugar
cu teamă să nu pierzi nimic
nicio clipă

fiecărui anotimp
am pus deoparte pantofii răi,
nu-i arunca, îmi spune mama
cine ştie când o să-ţi înmoi picioarele în lacrimi
şi tocmai acei pantofi vor ajunge să vindece

da mamă
ploaia se scutură-n inima mea şi nimeni nu înţelege
c-am încetat
să mai scriu despre viaţă

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.