În Baia Mare se construieşte un Centru pentru copii aflaţi în situaţii de risc

0
769

Primarul Cherecheş spune că investiţia este un preambul al mini-cartierului care va fi construit în zona Arieşului

Baia Mare va avea un Centru de reabilitare socială pentru copii aflaţi în situaţii de risc. Investiţia va fi implementată prin fonduri norvegiene, scopul proiectului fiind de a promova incluziunea socială a copiilor aflaţi în situaţii de risc, prin îmbunătăţirea frecvenţei şcolare.
La finalul săptămânii trecute a fost predat amplasamentul pe care va fi ridicată construcţia, pe strada Arieşului, lucrările urmând să fie derulate pe parcursul a opt luni. Aceste centru va fi amplasat într-o zonă strategică, pe strada Arieşului, municipalitatea având în plan să construiască un ansamblu de locuinţe sociale incluzive. De centrul care va fi construit acum vor beneficia aproximativ 230 de copii, din diverse categorii defavorizate, din comunitatea romă, dar şi din alte grupuri vulnerabile, respectiv copii ai căror părinţi sunt plecaţi la muncă în străinătate.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
“Este preambulul unui mini-cartier pe care îl vom construi aici, în primul rând pentru tineri, pentru cei care au nevoie de locuinţe sociale, dar nu pentru persoane care nu ştiu să respecte proprietatea oraşului. Va fi o zonă nouă, pe care începem să o conturăm prin construirea acestui centru social pentru copii şi vom continua cu cinci – şase blocuri pe care le vom dezvolta aici pentru tineri. Am toată încrederea în colegii mei de la Serviciul Public de Asistenţă Socială, care au aplicat pentru acest proiect şi împreună cu care derulăm şi alte proiecte bune pentru comunitate. Baia Mare are trei proiecte finanţate pe fonduri norvegiene. Acest centru pentru copii aflaţi în situaţii de risc, apoi Creşa Curcubeu – un proiect pe care îl vom lansa peste câteva zile şi un proiect care vizează partea de consiliere pentru agresori. Aştept cu nerăbdare momentul în care, peste opt luni de zile, vom inaugura acest centru care va veni în sprijinul copiilor aflaţi în situaţii vulnerabile, dar şi al părinţilor lor, care vor fi ajutaţi la rândul lor”.

foto secundar pag 3 graiul centru copiiPrin implementarea acestui proiect, a cărui valoare se ridică la suma de 2.600.000 de lei, se va facilita accesul la servicii sociale integrate pentru copiii aflaţi în situaţii de risc şi părinţii acestora, prin crearea infrastucturii reţelei de servicii comunitare. Prin serviciile de care vor beneficia aici, se urmăreşte creşterea calităţii vieţii şi a bunăstării copiilor aflaţi în situaţii vulnerabile. Proiectul derulat de Municipiul Baia Mare prin Serviciul de Asistenţă Socială este în parteneriat cu Fundaţia Hope and Homes for Children, Colegiul Naţional “Mihai Eminescu” şi Şcoala “Nicolae Bălcescu”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.