O clădire din zona Gării, construită ilegal şi lăsată în paragină, a fost demolată de autoritatea locală

0
561

“Nu tolerăm fărădelegea pe raza municipiului Baia Mare” – primarul Cătălin Cherecheş

La finalul săptămânii trecute, reprezentanţii Administraţiei Publice Locale a Municipiului Baia Mare au pus la pământ o construcţie ridicată ilegal în zona Gării din Baia Mare, după ce au fost parcurşi toţi paşii legali în acest sens. Poliţia Locală a făcut demersuri pentru identificarea proprietarului, care a fost somat să o demoleze, fiind vorba de o construcţie ridicată fără forme legale, dar lăsată în paragină. Imobilul a devenit în ultimii ani un adevărat rai pentru persoanele certate cu legea, aici găsindu-şi adăpost drogaţi, prostituate, dar şi persoane fără adăpost.
Pentru că proprietarul clădirii nu a dat curs somaţiilor primite, vineri s-a intrat cu buldozerul, iar construcţia a fost pusă la pământ. Primarul Cătălin Cherecheş a fost prezent la acţiune şi spune că o astfel de construcţie, care pune în pericol cetăţenii şi generează deranj băimărenilor care locuiesc în zona Gării, nu are ce căuta pe domeniul public.

Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare
“Această clădire este un exemplu din categoria celor care au cumpărat diverse centrale termice şi alte imobile în ultimii 20 de ani şi nu au făcut nimic cu ele. Le-au lăsat în paragină, sunt pline de boschetari, de tot felul de beţivi şi cred că este cazul să facem curăţenie în astfel de zone, să oferim linişte oamenilor care locuiesc în apropiere, să le oferim siguranţă. Astfel de cazuri sunt şi în zona străzii Marinescu, în alte cartiere din oraş şi nu mai acceptăm astfel de situaţii. Intrăm, demolăm, le tăiem factură şi în acest fel punem ordine şi creăm un precedent, pentru că mulţi s-au obişnuit că se poate oricum. Nu se poate oricum. Doar respectând legea şi mergând înainte fără emoţii, dacă vedem că unul îşi bate joc de municipiu, de cetăţeni şi ne tratează pe noi şi legea cu indiferenţă. Nu înseamnă că dacă eşti proprietarul unei clădiri poţi să faci ce vrei, poţi să o zugrăveşti cum vrei, să o etajezi cum vrei, poţi să îi dai orice fel de utilitate. Nu. Înseamnă că trebuie să respecţi legea şi regulile. Nu tolerăm fărădelegea pe raza municipiului Baia Mare”.

Băimărenii care locuiesc în zonă sunt mulţumiţi că autoritatea locală a făcut ordine

Terorizaţi de persoanele care îşi găseau adăpost în clădirea părăsită, cetăţenii care locuiesc în zonă, în blocurile din zona Gării, se declară mulţumiţi de acţiunea autorităţii locale. Un pensionar care locuieşte în blocul din imediata apropiere, Gheorge M., ne-a povestit calvarul prin care a trecut în ultimii ani: „Nu vă puteţi închipui, decât dacă locuiţi aici, ce se petrecea zi de zi, noapte de noapte. Toţi drogaţii se adunau aici, boschetarii făceau şi foc, în permanenţă era un deranj vizual şi olfactiv. Sunt foarte mulţumit că în sfârşit s-a făcut dreptate. Ani de zile am suportat mizeria asta, mă bucur că domnul primar a considerat de cuviinţă să ne ajute pe noi, cei care locuim aici, să putem avea linişte şi ordine”. O altă locatară a blocului din apropiere, Mariana P., mamă a doi băieţi, ne-a spus: „Ne era frică să lăsăm copiii să se joace în spatele blocului. Îi trimiteam în parc, îi ţineam în casă, dar nu puteam să îi lăsăm afară liniştiţi. Tot felul de femei uşoare care îşi aduceau clienţii aici, tot felul de beţivi şi drogaţi. O gălăgie şi o mizerie constantă, de ani şi ani. Nu îmi vine să cred că s-a terminat debandada asta. Mi se pare incredibil să ai o clădire, să o laşi aşa, să devină adăpost pentru toţi nemernicii. Mi-a venit să plâng când am văzut că se intră cu buldozerul şi în sfârşit dispare acest coşmar al nostru, al celor care locuim aici. Mă bucur că se face ordine şi aici, la fel ca în tot oraşul”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.