Coroane de flori la mormântul episcopului Mihail Pavel şi la bustul lui Hollosy Simon

0
806

Prefectul judeţului Maramureş, ing. Anton Rohian, însoţit de doamna consul Eleonora Moldovan şi de primarul comunei maramureşene Vadu Izei, Petru Vlaşin, au depus, sâmbătă, 19 septembrie 2015, o coroană de flori la mormântul episcopului maramureşean Mihail Pavel, înmormântat în Biserica “Sfinţii Mihail si Gavril” din comuna ucraineană Slatina (Solotvino).
Episcopul greco-catolic Mihail Pavel s-a născut în comuna Recea, judeţul Maramureş. Tatăl său, Constantin, a fost învăţător şi cântăreţ bisericesc. Şi-a efectuat studiile la Baia Mare, Satu Mare şi Caşovia, azi Košice, apoi la Colegiul „Sfânta Barbara” de la Viena. După studiile de la Viena, revenit acasă, a fost numit preot la Apşa de Jos, iar apoi protopop şi vicar al Maramureşului, având reşedinţa la Slatina, peste Tisa, în actuala Ucraina. În această calitate a desfăşurat o activitate bogată de îndrumare a învăţământului maramureşan.
În anul 1872 a fost nu­mit episcop al Eparhiei de Gherla. Papa Pius al IX-lea l-a confirmat în această calitate la 23 decembrie din acelaşi an. S-a ocupat de dezvoltarea învăţământului, a construit şcoli şi biserici. A ctitorit şi biserica greco-catolică din Slatina.
Pe 8 iunie 1879, Mihail Pavel a fost mutat episcop la Eparhia de Oradea Mare. În anul 1887, a întemeiat „Internatul Pavelian” din Beiuş, în care intrau circa 400 de elevi, aproape toţi având întreţinere gratuită. În 1896 a întemeiat “Şcoala civilă de fete din Beiuş” – cu rang de liceu. 120 de fete sărace au primit burse la acest liceu. Mihail Pavel a fost unul dintre marii mecenaţi ai românilor. A donat circa 4 milioane de florini de aur pentru susţinerea instituţiilor cultural-politice româneşti.
A murit de inimă, la 1 iunie 1902, la băile sărate de la Slatina şi a fost înmormântat în biserica pe care o ctitorise în acel oraş. A fost aşezat în cripta bisericii parohiale din Slatina.
Totodată, la finalul manifestărilor dedicate zilelor oraşului ucrainean Teceu, prefectul Anton Rohian, împreună cu guvernatorului regiunii ucrainene Transcarpatia, domnul Ghennadi Moskal şi cu doamna Eleonora Moldovan, consulul României la Cernăuţi au depus o coroană de flori şi la bustul marelui artist Hollósy Simon, nume care se confundă până la identificare cu Şcoala de pictură de la Baia Mare. Acesta decide să se mute din Baia Mare în anul 1901 şi, după ce a încercat să mute Colonia la Fonyód – Balaton (în 1902) şi la Hunedoara (1903), Hollósy mută definitiv Şcoala în Teceu Mare, pe atunci în Maramureş, azi Tyacev în Ucraina. Din 1904 şi până la sfârşitul vieţii, activităţile sale de creaţie şi pedagogie se desfăşoară alternativ la München (iarna) şi la Teceu (vara).

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.