Avangarda imigraţiei a trezit în sufletul multor europeni, evident şi la români, lacrimi de compasiune. Aţi văzut, săracii, cum îi fugăresc de acasă oameni cu inima neagră? S-au făcut şi slujbe în biserici pentru creştinii înghiţiţi de Mediterană. Un profesor din Baia Mare, atât de emoţionat a fost, că s-a arătat dispus să ofere unei familii năpăstuite casa lui de la ţară. Încet, încet au început să iasă la lumină adevăruri despre valurile migratoare. Depăşindu-şi emoţia, oamenii şi-au pus întrebări lucide, raţionale. Să cerceteze cu mintea şi cauzele, nu numai efectele. Din lecturile recente am desprins trei factori principali. Unul ar fi eşecul unor state din Asia şi Africa în viziunea statului de drept, economie, educaţie, democraţie. Fluxul uluitor al comunicaţiilor în lume face ca imagologia să aibă mare căutare în Europa. Imaginile pe care diferite popoare le au despre ele, dar şi despre altele. Tot mai mult suntem preocupaţi despre imaginea celuilalt, dar şi despre noi înşine. Al treilea factor este situaţia specială a unor state şi atitudinea lor faţă de fenomenul refugiaţilor. Nu este ocolită nici teoria conspiraţiei. Se spune că SUA, Rusia, Israel şi alte forţe oculte au premeditat această invazie. Aceste forţe, prin puterea lor, au proiectat puternica explozie de migratori. Nu este uitat nici rolul nociv pe care l-au jucat (îl joacă) marile puteri în unele state din zona Orientului Apropiat. Mai cred că diferenţele dintre nivelul de trai, dar şi de educaţie, nu pot fi excluse din calcul. De pildă, în statele care furnizează imigranţi nu există nici o universitate în topul 100 al educaţiei. Apoi, nici ajutoarele sociale oferite de unele state europene nu sunt de neglijat în acest exod. Mulţi sunt în căutare de mai binele vieţii. Ne întoarcem la spusa lui Cicero: ubi bene ibi patria. Pentru unii, invazia Europei apare ca o soluţie perfectă. Conducătorii statelor eşuate scapă de o parte din cetăţeni. Cei incomozi. Este limpede că în Europa se doreşte o nouă ordine. Izvorul refugiaţilor nu dă semne a seca. Indiferent că este vorba despre un calcul rece legat de avantajele economice pe termen lung în Europa sau de o răbufnire de umanitate a doamnei cancelar Merkel, fenomenul este o realitate. Cancelarul german a spus răspicat că va lupta pentru sosirea cât mai multor emigranţi în Europa. Care să fie primiţi de toate statele din Uniunea Europeană. Nu toate statele sunt de părerea doamnei Merkel. Cu asemenea idee se pulverizează puţina suveranitate care a mai rămas. Doamna a spus o frază de ţinut minte: „Dacă astăzi ar trebui să-mi cer scuze pentru imaginea pozitivă pe care am arătat-o, atunci Germania nu ar mai fi ţara mea”. Deja o soluţie de cinci minute nu există. Suntem buni europeni dacă apărăm valorile bătrânului continent, dar şi dacă suntem stăpâniţi de un profund umanism. Acest paradox nu face altceva decât să divizeze lumea europeană în două. Nu-mi explic cum s-a făcut forţarea graniţelor. Cert este că o bună parte a oamenilor politici au trecut de partea emigraţiei. Ceea ce mă face să gândesc că această invazie reprezintă cu totul altceva decât forţa dramatică a tensiunilor din Orientul Apropiat. Ar fi bine să ştim cine sunt sponsorii acestei invazii? Şi ce Europă se vrea să fie? Renunţăm la caracterul creştin al continentului? Renunţăm la caracterul naţional al statelor? Eu zic că nu.
