Joi, la Centrul universitar NORD din Baia Mare, şi-a susţinut teza de doctorat Victor CHIRA, cu tema „Fenomenologia puterii la Michel Foucault”. Comisia, formată din exigenţii profesori universitari Teodor Vidam, Ionel Nariţa, Gabriel Sîmbotin, George Achim şi Petru Dunca, a ascultat prezentarea „din exterior” făcută de candidat şi apoi a despicat firul în patru, enumerînd calităţile remarcabile şi scăpările inerente ale lucrării. Teodor Vidam a spus că teza lui Victor Chira este una dintre cele mai bune de la şcoala doctorală din Baia Mare. Spectacolul intelectual a fost apreciat de public, 30 de prieteni şi apropiaţi ai autorului şi cîţiva studenţi, iar profesorii universitari din Cluj, Timişoara, Iaşi şi Baia Mare s-au întrecut să comenteze filosofia francezului Michel Foucault şi tema puterii, atît de veche şi atît de actuală.
Filosofii răspund mereu la întrebări care n-au răspuns sau al căror răspuns se schimbă în timp, după fiecare societate. Cum putem responsabiliza individul, de vreme ce el este rezultatul relaţiilor de putere din jurul său? Cum eliberăm individul de individualismul ce emană de la stat? Foucault este atent la dinamica socială, la cunoaştere, putere şi subiectivitate, umanitatea putînd fi schimbată de puterile mai mici precum sînt familia, şcoala, societatea, închisoarea, spitalul… Închisoarea este locul unde se face cea mai bună terapie a omului, ne-a şocat profesorul Ionel Nariţa, comentînd textul lui Foucault. Societatea are grijă să-l disciplineze pe individ, pentru unii lumea pare un azil sau o închisoare. De aceea omul a inventat triada: faptă, recompensă, sancţiune, a spus Petru Dunca.
Foucault, au explicat filosofii prezenţi, nu dă soluţii privind cine să deţină puterea. Platon credea că filosofii trebuie să conducă. În Evul Mediu, adevărul era în Biblie şi preoţii cunoşteau Biblia, deci ei au deţinut puterea. Descartes a venit cu ideea că adevărul se află la toţi oamenii în acelaşi timp, concepţia sa tolerantă fiind adoptată de societatea modernă. Dar în secolul XX a apărut din nou concepţia intolerantă, Foucault fiind unul dintre adepţi. Nu există nici o metodă, zicea, cine deţine puterea merită să o deţină. Discordia din societate poate fi analizată şi din prisma moralei sexuale, Foucault fiind preocupat de propria persoană, iar „comportament fără motivaţie nu există” , a spus Teodor Vidam în discursul său, concluzionînd că „sîntem în ceaţă londoneză”. Iar Daniela Dunca, din public, a completat „etica în comunicare este discutabilă”…
Au fost două ore de „spectacol” intelectual, filosofic, cu accente de umor şi căderi voite în filosofia „populară” (pe care am înregistrat-o şi noi), ca o concesie făcută publicului dornic să înţeleagă şi el ceva din discuţiile în termeni mai puţin comuni: fenomenologie, morală, etică, hermeneutică. Trecînd peste aceste inconveniente, lecţia de filosofie aplicată la lumea de azi a demonstrat că dragostea de înţelepciune încearcă să iasă din marginalizarea sa teoretică, căutînd să ne convingă că mersul ideilor în societatea postmodernă se îndreaptă spre susţinerea principiului intoleranţei. Cel ce deţine puterea poate schimba lumea. Marx a văzut foamea din om, Freud a observat libidoul din om, Nietzsche a sesizat voinţa sa de putere. Individul subiectiv devine la un moment dat obiectiv, adică … filosof. (N.G.)
