Pintea Viteazul, între adevăr şi legendă

0
627

caută, în ultima vreme, să-şi facă loc un discurs prin care legenda, mitul sînt socotite forme desuete ale culturii. Că aşa ne-am idealiza trecutul. Dar orice popor a făcut asta! Se pare că nu mai avem nevoie de eroi şi salvatori. Se promovează o critică a istoriei cea înţeleasă prin forţa personalităţilor. Cineva parcă ar spune: scăpaţi societatea românească de pulsaţiile mitului! Ale legendei! A reapărut în ultima vreme, şi prin Maramureş, comentatori care nu se împacă bine cu ceea ce scriu documentele, ci doresc să fabuleze. Să facă literatură în locul istoriei. În ultima vreme constat o abordare cel puţin curioasă a lui Pintea Viteazul. Cu o voluptate fără argumente, personajul istoric este acum numit tîlhar de drumul mare. Şi se întreabă cei care scriu fără dovezi cum un răufăcător a ajuns erau naţional. Mă simt jenat de o asemenea abordare (fără probe) mai ales că am crescut în inima legendei lui Pintea: la Budeşti, în Deseşti, în Gutîi. Ca să nu rămîn un fericit locuitor al legendei, am fost atent la documentele vremii la care am ajuns. Statura personajului este arătoasă şi în cronici, Grigore Pintea s-a născut în 25 februarie 1670 în Măgoaja din Ţara Lăpuşului. A făcut parte din oastea Principelui Rakoczi cu rang de căpitan. Împăratul Leopold a pus biruri mari în Transilvania, ceea ce a determinat o amplă mişcare de rezistenţă cunoscută sub numele de răscoala curuţilor. Principele a declarat o luptă de eliberare naţională, mizînd pe sprijinul ţarului Rusiei, Petru cel Mare şi al regelui Franţei, Ludovic al XIV-lea. Pintea era prins în angrenajul unor importante evenimente istorice. Din documentele epocii reiese că Pintea a fost un om instruit, cunoscător al mai multor limbi străine şi al tehnicilor militare învăţate în garnizoanele imperiale. S-a arătat un bun diplomat şi negociator. În protocolul semnat la Satu Mare cu contele Lowenburg se prevede ajutor pentru cetele lui, dar şi interzicerea folosirii denumirii de tîlhar oamenilor săi. Lasă, că au venit contemporanii şi te hulesc. Un lector universitar din Bucureşti, cercetător prin biblioteci europene, îndreaptă falsul din filmul despre haiduc socotind că „habsburgii i-au sprijinit pe români împotriva ungurilor, iar Pintea era un tîlhar de drumul mare”.  Spun istoricii cu buna cunoaştere a spiritului istoric că ţăranii nu-i confundau pe haiduci cu tîlharii. Să nu mai lungesc povestea, ştiută de mulţi oameni citiţi, Pintea a murit ca ostaş în bătălia pentru cucerirea oraşului Baia Mare. Cam pe unde se află Turnul Măcelarilor. Ortacii au haiducit şi după moartea lui. Numele lui fiind purtat de mulţi conducători al acestora. Care au devenit izvor pentru multe legende. Îmi place aceea cu inventarea unui aparat de zbor. Adevărat că Maramureşul, locul unde şi-a avut naşterea şi moartea, excelează în cultivarea memoriei. Prin însemne mai vizibile. O face cu prisosinţă un sat din Ucraina pe nume Veleatino (velet în ucraineană – viteaz). Localitatea se află pe versantul răsăritean al Munţilor Oaşului. Dacă nu ar fi graniţa de lîngă Tarna Mare ai ajunge la Veleatino într-o jumătate de oră de mers pe jos. Cei din Veleatino se consideră urmaşi ai lui Pintea Viteazul. Au un festival de muzică rock cu numele lui. Are o pivniţă, o bucătărie şi statui. Un impozant ansamblu monumental s-a dezvelit duminică, 20 septembrie, ca un omagiu adus de comunitate pentru cel pe care îl consideră întemeietorul satului lor. În documentarea mea nu am aflat că Pintea ar fi atacat Cetatea Hustului. Ci urmaşii lui. Am tresărit la această iniţiativă. Cred că onoarea nu se face unui tîlhar, ci unui căpitan de oaste. Se vede, cu vocaţia întemeierii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.