Arestul preventiv, spaima penalilor de lux

0
501

Codul Penal precizează în ce condiţii procurorii pot solicita judecătorilor ca inculpaţii să fie cercetaţi în arest preventiv. În funcţie de gravitatea infracţiunii şi a probelor administrate, judecătorii decid soarta inculpaţilor. Pentru a-i trimite în „beciul domnesc” (de la Mazăre citire), magistraţii au la îndemînă două argumente justificate. Infractorii periculoşi, lăsaţi liberi, pot recidiva şi deveni un pericol public. Orice cetăţean poate fi vulnerabil cînd, în jurul lui, un răufăcător se plimbă nestingherit. Despre penalii corupţi, oamenii legii spun că aceştia în libertate, pentru a tergiversa procesele, sînt tentaţi să distrugă probe şi să influenţeze martorii. Aşa este, numai că uneori pe inculpaţi, cu mîinile legate, procurorii îi bagă în arest pe uşa din faţă, iar judecătorii şi avocaţii îi scot pe cea din dos cu mîinile curate. Faţă de penalii corupţi, ajunşi după gratii nu trebuie manifestată compasiune, nici să le purtăm de grijă. Astfel de personaje care odinioară s-au bucurat de respect şi încredere nu merită menţinute în cărţi. Aşadar, învăţăturile Justiţiei televizate coroborate cu reacţiile opiniei publice duc la concluzia că totuşi arestul preventiv este util societăţii. Deşi reprezintă o şcoală de reeducare, unde „elevii” au multe de învăţat, ei trebuie să fie trataţi în mod egal, nediscriminatoriu. O locaţie în care au dreptul să se „bucure” de aceleaşi condiţii, devenite în ultimele zile un subiect extrem de controversat. Iată şi motivele: în arest, de la Udrea pînă la Oprescu nu cred că a intrat un inculpat vedetă. Dar nici despre condiţiile „inumane” justiţiarii de la TV nu au vorbit. Prin urmare se confirmă că reactualizarea subiectului depinde de rangul ocupat de chiriaşii arestului în viaţa publică şi societate. În favoarea penalilor, invocînd demnitatea şi drepturile omului, pledează clămparii de la TV. Parcă nefericiţii din arest, proveniţi din rîndul altor categorii sociale, nu ar fi oameni. Avocaţii pentru clienţii vedete, fac tot posibilul ca să fie cercetaţi în libertate şi apelează la aşa numitele chichiţe avocăţeşti. La proces îi învaţă ce să spună, dar mai ales ce să facă. Adesea penalii nasc afecţiuni, boli închipuite şi exagerează supralicitîndu-le pe cele reale. În libertate sînt sănătoşi tun, însă cînd ajung în arest se îmbolnăvesc subit. În meciul arestului cu libertatea arbitrează doctorii specialişti. Care în felul lor se bucură de inamovibilitatea specifică profesiei. Nu de puţine ori, diagnosticul doctorilor bate probele procurorilor şi hotărîrile judecătorilor. Justiţia este o instituţie complicată, nu oarbă, cum s-ar crede. În funcţie de marfa clientului, cu un ochi rîde, cu altul plînge. Cine are bani scapă, cine nu, mai aşteaptă. Unii cu mila lui Dumnezeu rămîn înăuntrul arestului, alţii cu bucuria libertăţii ies afară. În faţa legii toţi sînt egali, dar unii sînt mai egali decît alţii. Învăţătura cetăţeanului cinstit adresată celor de la butoanele puterii şi ale banului public este sinceră şi prietenească. Să lase prostiile la o parte! Duşmanii lor nu dorm, sînt cu ochii în patru şi oricînd le pot pregăti ceva neplăcut. Fără să ştie de unde li se trage, se trezesc în locaţie fără flori, cu multă tristeţe şi gîndaci sub pernă. Cu mîinile încătuşate, ieşind din duba Poliţiei, nu vor ezita să spună: „Om fi noi mîndria ţării, însă nu ne socotim vinovaţi. Avem încredere în Justiţie”. Dacă ei aşa spun, noi nu avem decît să-i credem. (Prof. Vasile ILUŢ)

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.