Şedinţa Consiliului Local al Municipiului Baia Mare

0
579

Ieri, pe ordinea de zi a Şedinţei Ordinare a Consiliului Local al Municipiului Baia Mare s-au aflat aproape 30 de proiecte de hotărîri, o mare parte dintre acestea vizînd aprobarea unor documentaţii cadastrale sau concesionarea unor suprafeţe de teren. Au existat, însă, şi cîteva care prezintă interes pentru comunitate.
Primele două proiecte se referă la aprobarea Regulamentelor pentru repartizarea şi închirierea locuinţelor de serviciu, locuinţelor din fondul locativ de stat şi a locuinţelor din imobilele reabilitate, procedura de administrare a locuinţelor sociale şi criteriile pentru stabilirea priorităţii în vederea acordării acestora. Ambele proiecte au fost aprobate de consilieri.
Printr-o adresă, Consiliul Judeţean Maramureş a solicitat o întîlnire, între consilierii municipali şi cei judeţeni, pentru a se pune de comun acord asupra preluării în întregime a Complexului „Casa Pocol” şi nu doar a clădirii Centrului de plasament pentru copii. Primarul Cătălin CHERECHEŞ a precizat că există foarte multe necunoscute în acest proiect, în care se pare că şi Remin ar putea fi implicată, în sensul că acel teren ar aparţine companiei. Acolo, municipalitatea intenţionează să relizeze un „centru cultural”, care are nevoie atît de teren, cît şi de clădirile existente. Dar pînă atunci, foarte probabil, clădirile de acolo nu vor mai suporta această iarnă şi vor deveni o ruină. Şi nimeni din Consiliul Judeţean nu va avea nici o vină…. (v.i)  

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.