Reduceri la bilete şi abonamente pentru elevi şi studenţi

0
315

La început de an universitar/şcolar, CFR Călători recomandă studenţilor şi elevilor să îşi achiziţioneze din timp biletele/abonamentele dorite pentru a călători spre/dinspre locul în care învaţă.

Reduceri la abonamente

Elevii şi studenţii beneficiază de abonamente lunare cu 75% reducere (din valoarea tarifului integral de transport) la trenurile Regio şi 50% reducere la trenurile InterRegio. Reducerile sînt valabile pentru călătoriile la clasa a doua, se eliberează pentru distanţe de pînă la 300 km, iar numărul călătoriilor incluse este nelimitat.
La procurarea abonamentului sînt necesare carnetul de elev şi legitimaţia de reducere la transport pentru studenţi, vizate pentru anul şcolar/universitar în curs.

Reduceri la bilete

Studenţii la zi din învăţămîntul de stat sau privat acreditat beneficiază, în baza legitimaţiei de student „reducere la transport”, de o reducere de 50% pentru un număr nelimitat de călătorii cu trenurile Regio. În baza carnetului de cupoane, studenţii pot efectua 24 de călătorii cu trenurile InterRegio, în decursul unui an, cu o reducere de 50%.
Elevii din clasele 0 – 12 beneficiază, în baza carnetului de elev sau a adeverinţei pentru clasa pregătitoare, de o reducere de 50% la cumpărarea unui bilet de tren Regio şi de o reducere cuprinsă între 20 şi 30% la cumpărarea unui bilet de tren InterRegio.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.