Sală de sport la standarde europene la „Dimitrie Cantemir”

0
1723

830 de elevi de la Şcoala gimnazială „Dimitrie Cantemir” din Baia Mare (dir. prof. Gavril Paşca) beneficiază, începînd cu această toamnă, de o modernă sală de sport, adaptată la standarde europene cu sprijinul financiar oferit de Primăria şi Consiliul Local Baia Mare. Inaugurarea spaţiului alocat activităţilor sportive şcolare şi extraşcolare a avut loc ieri, 5 octombrie, în ziua în care elevii şi cadrele didactice au sărbătorit Ziua Internaţională a Educaţiei.
Sala de sport a şcolii „Dimitrie Cantemir” a intrat în reparaţii capitale în luna octombrie a anului trecut, finanţarea lucrărilor de modernizare fiind asigurată din bugetul Consiliului Local Baia Mare. „Investiţia, ridicată la aproape 700.000 de lei, a fost suportată din bugetul Consiliului Local al Primăriei Baia Mare prin implicarea directă a primarului Cătălin Cherecheş căruia dorim să îi mulţumim, pe această cale, din suflet. Astfel, în cadrul procesului de modernizare, s-a schimbat acoperişul, au fost înlocuite geamurile şi a fost montată o nouă pardoseală. De asemenea, la grupurile sanitare, la vestiare şi la duşuri au fost înlocuite gresia şi faianţa. sala sport_3Acum, spaţiul este unul competitiv şi la parametrii standardelor europene”, a punctat prof. Gavril Paşca, directorul şcolii. La inaugurarea spaţiului alocat activităţilor sportive a participat şi primarul municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheş, care a felicitat mai întîi cadrele didactice cu prilejul Zilei Internaţionale a Educaţiei. „Astăzi (ieri, n.r.), inaugurăm aici, într-un cartier foarte important al oraşului, această sală de sport în care sper să faceţi sport nu doar atunci cînd aveţi ore, ci şi în afara programului şcolar, după-amiaza. Vă puteţi înscrie la cluburile sportive din oraş, iar în acest fel să vă petreceţi timpul liber”, le-a spus elevilor prezenţi primarul Cătălin Cherecheş. Aceasta şi-a exprimat, totodată, dorinţa de a contura, în aceeaşi locaţie, un centru şcolar care să includă şi şcoala gimnazială vecină, „Alexandru Ivasiuc”. „Mi-aş dori foarte mult ca aici (…) să facem un centru şcolar compact, iar anul viitor, în septembrie, să vedem cele două şcoli unite sub o singură conducere”, a adăugat Cătălin Cherecheş.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.