Ziua Medicului Pensionar 2015

0
529

La începutul lunii iulie 2004, a luat fiinţă la Baia Mare Filiala Maramureş a Asociaţiei Medicilor Pensionari. La vremea respectivă a fost al nouălea judeţ din ţara noastră în care a luat naştere o asemenea filială.

În judeţul nostru sunt în prezent peste 200 de medici pensionari, dintre care majoritatea la Baia Mare, apoi la Sighetu Marmaţiei, Vişeu de Sus, Târgu Lăpuş, Borşa, Şomcuta Mare, Seini, cât şi în alte localităţi urbane sau rurale. Dintre aceştia, sunt 44 medici octogenari şi 5 nonagenari. Cu toată vârsta înaintată, unii dintre medicii pensionari lucrează şi în prezent în policlinici private sau cabinete individuale, contribuind prin cunoştiintele şi experienţa lor la ameliorarea stării de sănătate a populaţiei. Menţionăm că dintre aceştia sunt şase Doctori în Ştiinţe Medicale, având 30-40 de ani de activitate intensă. De asemeni, un mare număr de medici pensionari au şi preocupări meritorii extraprofesionale, în domeniul culturii, sunt autori de cărţi de specialitate şi beletristică, pictori, muzicieni, fotografi, colecţionari. Problemele medicilor pensionari din Maramureş sunt multiple şi similare cu cele ale celor din întreaga ţară. În numeroase cazuri, pensiile actuale sunt la un nivel necorespunzător faţă de anii lucraţi şi în comparaţie cu alte sectoare de activitate , la care se adaugă, adeseori si starea de singurătate şi inutilitate, sentimente deosebit de grave la persoanele pensionate. Asociaţia Medicilor Pensionari a întreprins de-a lungul anilor demersuri la forurile competente în vederea rezolvării unor probleme stringente ale medicilor pensionari din România, al căror număr este de peste zece mii de persoane, solicitând asistenţă medicală şi medicamente gratuite, prioritate la acordarea asistenţei medicale în instituţiile sanitare (ambulatoriu sau spitale), o mai bună colaborare între medicii în activitate şi cei care s-au pensionat. Menţionăm că Filiala Maramureş a Asociaţiei a reuşit să obţină colaborarea unor mari unităţi sanitare din judeţ: Spitalul Judeţean de Urgenţă „Dr. Constantin Opriş”, Spitalul de Pneumoftiziologie „N.Ruşdea” şi Spitalul de Boli Infecţioase şi psihiatrie din Baia Mare, precum si Spitalul Municipal Sighetu Marmaţiei şi Spitalul Orăşenesc Vişeu de Sus, în vederea alocării unor contribuţii ale medicilor în activitate, membrii susţinători ai Asociaţiei, viitori pensionari. De asemeni, Filiala Asociaţiei a beneficiat de sponsorizări din partea Colegiului Medicilor, a Colegiului Medicilor Dentişti, a Policlinicii Sf. Maria, a firmei „Helcor” Baia Mare, EUROMEDICA Hospital. Astfel că din fondurile realizate din aceste sume, cât şi din cotizaţiile medicilor pensionari, Filiala Maramureş a sprijinit o serie de medici aflaţi în situaţii dificile (de sănătate, pecuniare etc.), cu ocazia sărbătorilor de Crăciun şi de Paşti. S-au acordat sume de bani sau alimente de strictă necesitate. De asemeni, s-au distribuit ajutoare pentru căminul de bătrâni Baia Sprie, acţiuni care vor fi continuate şi pe viitor. Anual s-a sărbătorit într-un cadru festiv Ziua Medicului Pensionar la Baia Mare şi Sighetu Marmatiei, cu participarea medicilor pensionari din zonele respective, alături de invitaţi ai Direcţiei de Sănătate Publică, Casei de Asigurări de Sănătate, Casei Judeţene de Pensii, precum şi reprezentanţi ai forurilor politice din teritoriu. Una din doleanţele Filialei Asociaţiei este înfiinţarea unei Case a Medicului Pensionar, dar în acelaşi timp şi a celor în activitate (viitori pensionari), cu dotările corespunzătoare petrecerii în mod plăcut şi util a timpului, evitând, în multe cazuri, instalarea sindromului de singurătate. Aceasta, bineînţeles, cu sprijinul efectiv al organismelor locale şi judeţene, care sunt competente în măsură hotărâtoare pentru realizarea acestui deziderat al oamenilor în alb din Maramureş. Ziua Medicului Pensionar va fi sărbătorită la Baia Mare în data de 15 octombrie 2015, iar la Sighetu Marmaţiei în  17 octombrie 2015.

Dr. Felix MARIAN

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.