Gyori Kinga visează în „Roşu”

0
708

La Galeria de Artă a Uniunii Artiştilor Plastici din România, Filiala Baia Mare, este deschisă expoziţia de pictură „Roşu”, semnată de Gyori Kinga. Cea de-a zecea expoziţie personală a artistei plastice băimărene poate fi vizitată până în data de 27 octombrie.

Expoziţia cuprinde lucrări în nuanţe dominante de roşu, cu tematică florală, în mare parte de mari dimensiuni. „Roşul este, după părerea mea, o culoare simbolică, puternică, plină de vitalitate şi feminitate. E o culoare foarte explozivă şi dinamică. Cred că am reuşit în câteva lucrări să redau dinamismul care reiese din culoarea aceasta. Nu neapărat florile sunt importante în lucrările mele, ci starea pe care o induce culoarea privind-o”, mărturiseşte Gyori Kinga. Ea are două serii de lucrări la care lucrează concomitent: florile şi lucrările cu personaje-corbi, de asemenea încărcate de simboluri. „Pictez mai multe teme în acelaşi timp. Am, de exemplu, tema cu corbii, pe care o tot duc mai departe, dar e o temă mai sumbră şi pe un fond negru, culori puţin mai închise, mai reci. Ca alternativă, întotdeauna pictez o lucrare din aceasta mai vioaie, roşie. Le alternez şi în funcţie de starea de spirit, dar mă ajută foarte mult să trec de la o temă la alta, pentru că astfel le văd în mod diferit”, explică pictoriţa. Aceasta admite că preferă să realizeze lucrări de mari dimensiuni: „Îmi place mai mult să lucrez pe dimensiune mare, pentru că asta îmi dă o libertate de lucru. La lucrările mici stai şi nu mai termini niciodată, dar la lucră­rile mari simt că pot să-mi dau drumul, pot să visez”. O parte dintre lucrări sunt expuse pentru prima dată, altele au putut fi admirate de publicul din Baia Mare sau din Ungaria. Gyori Kinga spune că va continua să lucreze la această temă, pentru că simte că o poate duce mai departe, poate explora şi alte direcţii.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.