Primul loc la nivel naţional. Spitalul Judeţean de Urgenţă a obţinut acreditarea din partea ANMCS

0
878

În intervalul 28 septembrie – 2 octombrie 2015, o comisie a Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (instituţie cunoscută sub denumirea de Comisia Naţională de Acreditare a Spitalelor CoNAS) a fost prezentă în Baia Mare.

Cei patru reprezentanţi ai ANMCS, precum şi preşedintele instituţiei de acreditare, au venit în municipiul nostru pentru a evalua calitatea serviciilor medicale de care beneficiază pacienţii internaţi în Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare, în vederea acreditării unităţii spitaliceşti. Cei 2.458 de indicatori cuprinşi în evaluare s-au referit atât la serviciul medical, cât şi la condiţiile hoteliere şi serviciile nemedicale care sunt oferite pacienţilor.
Până în luna iulie 2016, toate spitalele trebuie să primească acreditare pentru a putea semna contractul cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate şi a primi finanţări în vederea decontării serviciilor medicale. Scopul acreditării este acela de a creşte continuu calitatea serviciilor medicale.
În urma evaluării, fiecare spital este încadrat într-un nivel de acreditare, în funcţie de calitatea serviciilor oferite pacientului. ”Nivelul acreditat” se acordă pentru îndeplinirea a cel puţin 85% din indicatorii de evaluare, ”nivelul acreditat cu încredere ridicată” se referă la îndeplinerea unui procent cuprins între 75 şi 84,9%, categoria ”acreditat cu încredere medie” se acordă spitalelor care îndeplinesc un procent de 45 – 74,9% din numărul de indicatori, iar unităţile care îndeplinesc mai puţin de 45% dintre indicatori primesc calificativul ”nivel neacreditat”.
Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare a avut 2.458 de indicatori care au fost evaluaţi de comisia Autorităţii Naţionale de Management al Calităţii în Sănătate (ANMCS), iar la finalul celor cinci zile de verificări s-au identificat doar 23 de neconformităţi, care au fost asumate de conducerea instituţiei spitaliceşti.
Acest procent de îndeplinire a indicatorilor, de peste 99%, situează Spitalul Judeţean de Urgenţă ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare pe primul loc la nivel naţional, fiind cel mai bun rezultat înregistrat la nivelul spitalelor judeţene publice din ţară, până în prezent. În viitorul apropiat, urmează evaluări şi la alte unităţi spitaliceşti.
În cursul zilei de ieri, 8 octombrie 2015, Autoritatea Naţională de Management al Calităţii în Sănătate a remis o informare către Spitalul Judeţean ”Dr. Constantin Opriş” Baia Mare prin care a anunţat că, la finalul evaluării, numărul neconformităţilor înregistrate este de 23, din totalul de 2.458, iar unitatea spitalicească din Baia Mare a obţinut ”nivelul acreditat”.

NICIUN COMENTARIU

LĂSAŢI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.